2015-04-05 14:38:00

Paști 2015. PS Böcskei László: omul pascal este un om curajos


RV  05 aprilie 2015. „Începutul Paştelui se află chiar în veghea plină de speranţă, atunci când în întunericul păcatului şi al morţii apare lumina, care pătrunde în noi şi în întreaga lume(…) Elementul nou din viaţa omului pascal este tocmai curajul, respectiv acceptarea şi purtarea luminii veşnice”  – scrie PS Böcskei László, episcop romano-catolic de Oradea, în mesajul său pentru Învierea Domnului din acest an.

Purtând mărturia reală a unei persoane întâlnite chiar în faţa Bazilicii din Oradea: „Trebuie să se fi întâmplat ceva deosebit, din moment ce sub vălul nopţii aţi pornit către biserică pentru a sărbători, şi aţi făcut-o cu o bucurie împărtăşită!”, episcopul subliniază importanţa Vigiliei pascale, care «descoperă în viaţa noastră izvorul speranţei şi ne conduce la împlinirea învierii printr-o reînnoire dorită în viaţa fiecăruia». Este greu de înţeles aceasta pentru cineva care îşi dedică viaţa plăcerilor şi bucuriilor lumeşti, „căutând propria sa împlinire în epuizarea tuturor posibilităţilor”.

„Oare ce mesaj ar putea transmite unei astfel de persoane cuvintele imnului pascal: «Să tresalte de bucurie toţi îngerii, oştirea cerească în preamărirea tainelor dumnezeieşti»? Omul acestei lumi nu doreşte să audă aşa ceva. El doreşte ca totul să se învârtă în jurul propriei persoane, după bunul său plac! (…) O altă provocare pentru omul acestei lumi, este relaţia sa cu autoritatea divină, de care se simte ameninţat în propria-i libertate. Şi mai continuă acest imn pascal chemându-ne pe toţi „să se bucure pământul învăluit în atâta lumină” – cea mai mare ameninţare pentru omul acestei lumi, căci lumina adevărată scoate la iveală faptele ruşinoase şi nelegiuirea multora în jurul nostru”.

Vigilia pascală, continuă episcopul romano-catolic de Oradea în pastorala sa, „urmată de revărsarea bucuriei Sfintelor Paşti, este timpul şi prilejul unei confruntări. Întunericul se risipeşte, iar lumina se revarsă asupra acestei lumi. Bucuria noastră pascală nu este altceva decât cunoaşterea şi acceptarea acestei confruntări, atunci când fiecare dintre noi îşi aduce propriul întuneric în faţa lui Dumnezeu, pentru ca El să transforme întunericul într-o lumină strălucitoare”.

«Trebuie să se fi întâmplat ceva extraordinar» nu este doar concluzia unei persoane neiniţiate în credinţă ce l-a inspirat pe episcop, ci, subliniază el „este misterul şi adevărul profund al sărbătorii noastre pascale. Deoarece Dumnezeu a făptuit ceva extraordinar pentru noi, iar noi la rândul nostru, în veghea pascală mărturisim şi dezvăluim în faţa întregii lumi credinţa în acest Dumnezeu”.

Lumânarea pascală, Binecuvântarea apei şi procesiunea de înviere sunt trei puncte cheie care conturează mesajul pascal al ierarhului:

„Lumânarea pascală este simbol al lui Cristos cel viu, cel care ne arată adevărata cale (…) Omul pascal este deci un om curajos, care ştie că în prezenţa luminii lui Cristos nu ne putem teme de întuneric şi puterea acestuia, Această lumină poate să învingă orice întuneric care ne încearcă. Elementul nou din viaţa omului pascal este tocmai curajul, respectiv acceptarea şi purtarea luminii veşnice”.

De asemenea, tot parte a Vigiliei pascale este Binecuvântarea apei, moment prin care comemorăm botezul nostru:

„Izvorul renaşterii ne prezintă posibilitatea perpetuă a reînnoirii, ca să putem recunoaşte actualitatea darului credinţei. De aceea este atât de importantă pentru noi solemnitatea mărturisirii crezului în Sfânta Noapte a Învierii. Acest moment în mod sensibil ne ridică din nesiguranţele legăturilor lumeşti şi ne încurajează pe calea unui angajament care nu se mai îndreaptă către cele trecătoare, ci doar către cele veşnice”.

Nu în ultimul rând este momentul tradiţional de mărturisire a acestui crez, „un prilej de proclamare a bucuriei pascale este procesiunea de înviere” – scrie în ultima parte a Pastoralei sale PS Böcskei László:

„Ne împărtăşim unul altuia bucuria Învierii Domnului, bucurie de la care nu vrem să excludem pe nimeni, bucurie cu care ne întoarcem spre toată lumea, şi spre cei care poate s-au îndepărtat de Dumnezeu, refuzându-i iubirea, şi spre cei care nu ne iubesc şi se comportă ostil faţă de noi, dar mai ales spre cei care suferă şi caută alinare şi remediu în greutăţile vieţii. De aici, din noaptea pascală pornim cu lumina adevărată, pentru a duce în lume bucuria adevăratei Învieri.

Dumnezeu Tatăl, prin Fiul său Isus Cristos a săvârşit lucruri mari pentru noi: a coborât printre noi să ne călăuzească, a suferit, ca să ne ridice, a trecut prin moarte, ca să ne dăruiască viaţa. Acestea le sărbătorim în noaptea pascală, în ziua Sfintelor Paşti şi întregul timp pascal! Să primim cu bucurie şi să împărtăşim darurile acestei sărbători. Amin”.

Mesaj la Învierea Domnului 2015

al PS Böcskei László,
Episcop romano-catolic de Oradea

 








All the contents on this site are copyrighted ©.