RV 07 apr 2015. „Din acest mormânt a ieşit Lumina lumii şi pacea. Şi astăzi, de aici, din această Ţară Sfântă trebuie să ţâşnească din nou lumina şi pacea. Implorăm harul Domnului peste Țara Sfântă și întreaga lume” – a fost rugăciunea Patriarhului latin al Ierusalimului, Fouad Twal, la Liturghia celebrată duminică, 05 aprilie, în Bazilica Sfântului Mormânt din oraşul sfânt.
Potrivit agenţiei SIR, în cadrul Sfintei Liturghii celebrate în Ziua de Paști, Patriarhul a început omilia sa pornind de la situaţia actuală, când „în fiecare zi, în Orientul Mijlociu, suntem martorii evenimentelor tragice care ne fac chiar contemporani ai creştinilor de pe Golgota. Dar bucuria și credința noastră în Cristos cel Înviat nu ne-o poate lua nimeni! Domnul ne invită să gustăm roadele învierii Sale chiar în mijlocul situaţiilor în care ne aflăm”.
În mormântul lui Cristos să îngropăm diviziunile religioase, violența și temerile
În predica sa, patriarhul latin i-a invitat pe creştini
„să trăiască prima minune a Învierii care este schimbarea radicală a inimii sau convertirea.
Asemeni sutașului roman de la picioarele Crucii, a continuat el, există convertirea
soldaților, precum şi cea a ucenicilor – care s-au adunat în Cenacol și au închis
uşa de frică. Învierea însă i-a transformat și au devenit martori, fericiţi să sufere
pentru Cristos. Să îngropăm aşadar în mormântul lui Cristos, ne-a îndemnat patriarhul
Twal, înclinațiile noastre lumești, inconsecvențele, diviziunile religioase, violența,
lipsa noastră de credință și temerile noastre”.
Creștinii sunt chemați să fie un semn de contradicție și speranță
„În calitate de creștini – a spus patriarhul latin
de Ierusalim– suntem chemați, în inima acestei regiuni a Orientului Mijlociu, zguduită
de război și violență sângeroasă, să fim semne de contradicție, adică în ciuda tuturor
limitelor, să fim semne de speranță. Viitorul nostru în această regiune și în această
lume nu este sigur, este chiar obscur, dar nouă nu ne este frică deoarece Cristos
a fost înaintea noastră și este cu noi”.
Comunităţii internaționale îi pasă foarte puțin de Orientul Mijlociu
Spunem aceasta, a încheiat patriarhul, cu toate că
„politicienii și comunitatea internațională sunt preocupați destul de puțin de libertatea
și destinul nostru. Interesele personale strivesc bunăvoința celor care caută pacea
și dreptatea. Dar martirii contemporani, a încheiat Patriarhul, asistă la Învierea
lui Cristos: totul, de la procesiunile și pietrele din Ierusalim, până la refugiații
irakieni și sirieni care au pierdut totul pentru credința lor, până la cei care sunt
prizonieri în Numele lui Cristos, totul aduce mărturie că Domnul nostru este în viață”.
(rv–R.P.–M. Caba)
All the contents on this site are copyrighted ©. |