2015-04-15 13:26:00

Pontiful pe care oamenii voiau mai ales să-l asculte: Benedict al XVI-lea într-o carte


15 aprilie 2015. Luni, 20 aprilie, la ora 18.30, la Câmpul Sfânt Teutonic, din Vatican, are loc prezentarea volumului "Benedict al XVI-lea slujitor al lui Dumnezeu și al oamenilor", publicat de Editura Librăriei Vaticane, cu ocazia împlinirii, pe 19 aprilie 2015, a zece ani de la alegerea sa la Scaunul lui Petru. 

Întâlnirea va începe printr-un salut, urmat de prezentarea proiectului "Biblioteca Romană Joseph Ratzinger-Benedict al XVI-lea", de către mons. Stefan Heid, directorul Institului Roman din Görres-Gesellschaft. Succesiv, vor interveni cu saluturi părintele Giuseppe Costa, directorul  Editurii Librăriei Vaticane și Albrecht Weiland, directorul Editurii Schnell und Steiner din Regensburg, care a publicat volumul în limba germană. Prezentarea operei este încredințată lui Christian Schaller, vicedirectorul Institutului Papst Benedikt XVI din Regensburg, câștigător al premiului Ratzinger, în 2013. 

Cartea, la care și-au adus contribuția numeroși autori, intenționează să ofere o viziune a operei Papei Ratzinger în cuvinte și imagini. "Desigur, persoanele doreau să-l vadă pe Benedict al XVI-lea, dar voiau mai ales să-l asculte": a spus arhiepiscopul Georg Gänswein, obiectivul acestei cărți fiind acela de a da voce, prin intermediul imaginilor, Papei Emerit ajuns, pe 16 aprilie 2015, la venerabila vârstă de 88 de ani. 


R.V./A.M.

 








All the contents on this site are copyrighted ©.