Ascultarea de Dumnezeu și curajul de a schimba strada: Papa Francisc

16 aprilie 2015. Cine nu știe să dialogheze nu este ascultător față de Dumnezeu și intenționează să-i facă să tacă pe cei care predică noutatea lui Dumnezeu: a spus Papa Francisc, la Sfânta Liturghie celebrată joi dimineață, în capela Casei Sfânta Marta din Vatican. Colegul nostru, Sergio Centofanti, introduce prin câteva reflecții trei fragmente din omilia Pontifului:

A-i fi ascultători lui Dumnezeu înseamnă și curajul de a schimba strada
Lecturile liturghiei zilei ne vorbesc despre ascultare. Ascultarea – observă Papa - "ne duce de multe ori pe o cale care nu este cea despre care eu cred că ar fi, existând o alta". A fi ascultător înseamnă să ai curajul să schimbi strada, atunci când este Domnul cel care ne cere acest lucru". "Cine este ascultător are viață veșnică", "dar cine nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne asupra lui".  

Astfel, în prima lectură luată din Faptele Apostolilor, fariseii și cărturarii pretind ca discipolii lui Isus să nu mai predice Evanghelia poporului: se mânie, 'sunt plini de gelozie, pentru că în prezența lor au loc minuni, iar poporul îi urmează, numărul celor credincioși crescând tot mai mult'. Îi întemnițează însă, noaptea, Îngerul lui Dumnezeu îi eliberează, ei revenind la predicarea Evangheliei. Reținuți și interogați, Petru răspunde amenințărilor marelui preot, spunând: 'Trebuie să ascultăm mai degrabă de Dumnezeu decât de oameni.' Însă cărturarii și fariseii nu înțelegeau acest lucru:

"Aceștia erau învățați, studiaseră istoria poporului, profețiile, legea, cunoscând întreaga teologie a poporului, revelația lui Dumnezeu… știau totul dar erau incapabili să recunoască mântuirea lui Dumnezeu. De ce, însă, această împietrire a inimii? Căci nu este vorba doar de încăpățânare. Aici este vorba de duritatea inimii… Ne-am putea întreba: care este parcursul acestei încăpățânări, a acestei durități a minții și a inimii?"

 Cine nu știe să dialogheze nu-i este ascultător lui Dumnezeu
"Istoria acestei încăpățânări, itinerariul acesteia este unul al închiderii în sine, al lipsei de dialog, a incapacității de a dialoga cu ceilalți. De ce interpretau astfel? O făceau pentru a explica legea cu o și mai mare precizie, însă erau închiși față de popor, față de propriul popor. Erau închiși, iar lipsa de dialog și închiderea inimii i-a făcut să nu fie ascultători față de Dumnezeu. Aceasta este drama acestor învățători ai legii din rândul poporului israelit, al poporului lui Dumnezeu: nu știau să asculte, să dialogheze. Dialogul se face cu Dumnezeu și cu frații". 

Cine nu dialoghează vrea să-i reducă la tăcere pe cei care predică noutatea lui Dumnezeu
Semnul prin care se recunoaște faptul că o persoană "nu știe să dialogheze", că "nu este deschisă vocii Domnului, semnelor pe care Dumnezeu le face în rândul poporului" este furia și dorința de a-i face să tacă pe toți cei care predică noutatea lui Dumnezeu, adică – în cazul textului biblic – învierea lui Isus. Nu au dreptate să facă acest lucru dar ajung la acest gest. Este un itinerar dureros, tot ei fiind aceia care i-au plătit pe paznicii mormântului să spună că discipolii ar fi furat trupul lui Isus. Aceștia sunt capabili de orice doar pentru a nu se deschide față de vocea lui Dumnezeu.

La finalul omiliei, Pontiful a invocat harul lui Dumnezeu asupra acelora care au  misiunea de a transmite poporului învățătura lui Dumnezeu, pentru a fi deschiși dialogului și a-și schimba comportamentul, astfel încât mânia Domnului să nu rămână asupra lor.

R.V./A.M