Citește articolul Mergi la meniu

Social Networks:

RSS:

Radio Vatican

Vocea Papei și a Bisericii în dialog cu lumea

alte Limba:

Papa Francisc \ Documente

Să fie rupte lanțurile noilor forme de sclavie: Papa Francisc

Ruperea lanțurilor noilor forme de sclavie: Papa, membrilor Academiei Pontificale de Științe Sociale - RV

18/04/2015 12:48

18 aprilie 2015. Pontiful s-a întâlnit sâmbătă, 18 aprilie, cu participanții la Adunarea Plenară a membrilor Academiei Pontificale de Științe Sociale, primiți în audiență, în Sala Consistoriului din Palatul Apostolic, la ora prânzului.

Adresându-le un discurs, Pontiful le-a mulțumit pentru eforturile de aprofundare a cunoașterii noilor forme de sclavie și de eliminare a traficului de persoane umane, cu unica intenție de a-i sluji omului, în special persoanele cele mai marginalizate.

"În calitate de creștini, vă simțiți interpelați de Predica de pe Munte și de "protocolul" după care vom fi judecați la sfârșitul vieții, potrivit Evangheliei după Sfântul Matei", a spus Pontiful citând fragmentele la care s-a referit, din Evanghelia după Sfântul Matei, capitolul 5, respectiv capitolul 25. "În zilele noastre", a continuat Papa Francisc, "printre acești frații ai noștri atât de chinuiți se numără aceia care pătimesc tragedia formelor moderne ale sclaviei, ale muncii forțate, ale prostituției, ale traficului de organe și ale celui de droguri". Referindu-se la doi sfinți care au luptat împotriva sclaviei: Sfântul Petru Claver și pe Sfântul Ioan de Matha, pontiful a amintit că "abolirea istorică a sclaviei ca structură socială este consecința directă a mesajului de libertate adus lumii de Isus, prin plinătatea sa de har, adevăr și iubire și prin liniile călăuzitoare ale Fericirilor". Subliniind că este Duhul Sfânt cel care aprinde și menține conștiința acestui mesaj, Pontiful a atras atenția asupra sistemului economic global dominat de profit și noile forme de sclavie care s-au dezvoltat în ultima perioadă și care sunt chiar mai rele și mai inumane decât cele din trecut.

În încheiere, Pontiful i-a îndemnat pe participanții la Adunarea Plenară a membrilor Academiei Pontificale de Științe Sociale să continue eforturile în vederea unei tot mai profunde conștientizări – în lumea de azi – a noilor forme de sclavie, a necesității raportării la canoanele Fericirilor exprimate de Isus în Predica de pe Munte și a incluziunii celor din urmă.

R.V./A.M.

18/04/2015 12:48