2015-04-25 11:36:00

Cardinalul Parolin, la Veneția, pentru sărbătoarea Sf. Marcu


RV 25 apr 2015. În sărbătoarea liturgică a sfântului evanghelist Marcu, sâmbătă, 25 aprilie, cardinalul secretar de Stat Pietro Parolin a celebrat o Sfântă Liturghie în bazilica Sfântul Marcu din Veneția, la invitația patriarhului Francesco Moraglia.

Cardinalul Parolin, originar din regiunea Veneției, a subliniat actualitatea perenă a Evangheliei în greutățile sociale din timpurile noastre dar și faptul că ziua de 25 aprilie coincide cu cea de a 70-a aniversare de la sfârșitul, în Italia, al celui de al Doilea Război Mondial. La predica Sfintei Liturghii din bazilica venețiană cardinalul Parolin a spus că ”în timp ce ne îngrijorează știrile despre numeroasele tragedii și conflicte din lume și luăm act că discriminările și persecuțiile din motive religioase, etnice sau ideologice nu sunt o moștenire a trecutului, dar sunt din păcate prezente și în cronica timpurilor noastre, să ne fie îngăduit să-i mulțumim Domnului pentru numeroasele beneficii și progrese pe care cei 70 de ani de pace le-au făcut posibile”. ”Amintirea încheierii ultimului conflict mondial – a continuat prelatul - să ne facă să lucrăm cu reînnoită vigoare pentru pacea și concordia dintre popoare, să ne solicite la a fi solidari cu refugiații și cu cei din urmă”. Aceeași comemorare – a reluat cardinalul – îndeamnă la ”a rămâne vigilenți în fața pericolelor care provin de la cei care, instrumentalizând și manipulând un interes de parte, o ideologie sau o religie, în loc să aducă eliberare și dreptate, poartă umanității rănile sfâșietoare ale violenței și asupririi”.

Prelatul vatican a mai remarcat în cuvântul său legătura fecundă dintre vestirea Evangheliei și progresul unei societăți: ”Fundamentul ultim care a permis speranței să predomine asupra temerii, creativității să înflorească în forme originale, scânteind energii nebănuite și schimbând piedicile în ocazii și provocări de învins, este forța Evangheliei și vitalitatea ei plină de bucurie”. ”Aducându-ne Evanghelia – a continuat cardinalul Parolin - Sfântul Marcu ne-a elevat spre cele înalte, ne-a făcut să ne întâlnim cu Cuvântul și prezența vie a Celui înviat, eliberându-ne în acest fel de temerile inconsistente din fața unui viitor necunoscut, de pesimismul steril din fața greutăților prezentului și de tristețea și angoasa pentru erorile trecutului”.

”Sfântul Marcu – a mai spus cardinalul secretar de Stat - să ne îndemne pe toți să citim din nou Evanghelia, ca să-i descoperim prospețimea perenă și actualitatea și bucuria aducătoare de pace care coboară în sufletul oricărei persoane care primește vestea cea bună a Învierii Domnului Isus. Celor care ocupă poziții de răspundere în sfera civilă, el să le inspire curajul, statornicia și dăruirea necesare pentru îndeplinirea înaltei îndatoriri de slujire a binelui comun. Să-i ajute să găsească cu claritate obiectivele prioritare spre care să se îndrepte și căile cele mai potrivite pentru realizarea lor”.

În fine, amintind vizita papei Benedict al XVI-lea din 7 mai 2011 în orașul lagunar, cardinalul Parolin a cerut ca Sfântul Marcu ”să-i ajute pe toți cetățenii să fie realiști nu mai puțin exigenți în așteptările și cerințele lor, astfel încât să existe spațiu pentru căutarea celor optime dar să fie capabili în același timp de a se bucura și de binele posibil, conștienți de complexitatea problemelor și de greutatea obiectivă în a dispune imediat de toate soluțiile”.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.