2015-04-29 12:23:00

Finalizată, enciclica papei Francisc despre mediu


RV 29 apr 2015Pe marginea seminarului internațional organizat pe 28 aprilie în Vatican despre dimensiunea morală a schimbărilor climatice, cancelarul Academiei Pontificale de Științe, mons. Marcelo Sanchez Sorondo, a spus că enciclica papei Francisc despre ocrotirea mediului înconjurător este finalizată și că va fi promulgată în perioada imediat următoare când se vor fi încheiat traducerile în celelalte limbi. Publicarea ar putea să aibă loc în ultimele zile din luna mai sau primele din luna iunie. 

Într-un interviu acordat postului nostru de radio, Mons. Sanchez Sorondo a subliniat gratitudinea pentru această știre exprimată în cadrul seminarului internațional de secretarul general ONU, Ban Ki-moon:
• «Este foarte mulțumit, evident. Și această întâlnire, de fapt, are loc pentru a sprijini enciclica, oferind argumente cu specific științific pe care enciclica, normal, nu le poate da pentru că are un stil pastoral. Este vorba de două aspecte: unul, este cel care vine din Biblie, drept care omul este custodele creației, în sensul că trebuie să dezvolte creația într-un mod sustenabil, cum spunem noi astăzi. O spunea, de altfel, și Paul al VI-lea în enciclica ”Populorum progressio”. Aceasta înseamnă incluziune socială, înseamnă, evident, o agricultură care să răspundă la necesitățile reale în ce privește alimentația omenirii și înseamnă multe alte lucruri. Așadar, pe de o parte se află omul care este custodele creației de o manieră sustenabilă și, pe de alta, situația – nu spun a creației, pentru că noi nu putem interveni – în care se află planeta, situația Terrei, care este descrisă în principal de științele naturale și de cele sociale. Iată de ce credem că enciclica va atinge aceste două teme.»

În acest domeniu, remarca și secretarul general ONU, știința și religia sunt într-o relație care exprimă mai mult decât o simplă alianță. Încheie mons. Sanchez Sorondo:
• «Într-adevăr, lucrurile stau după cum spunea Ban Ki-moon, dar este, de altfel, în stilul papilor, care în aproape toate enciclicele recurg la credință și la rațiune. Dacă nu există rațiune, nu putem raționa. Credința este organizată și în concepte și de aceea, încă de la început, credința și rațiunea merg împreună. În acest caz, este vorba, probabil, mai mult de rațiunea științifică și mai puțin de rațiunea filosofică, dar fără îndoială putem vorbi de rațiune”.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.