2015-04-29 13:29:00

Papa Francisc: Vizită pastorală în parohia de la Ostia Lido


29 mai 2015. Duminică, 3 mai, vizita Papei Francisc la comunitatea din localitatea Ostia Lido, o suburbie a Romei. Potrivit programului, la ora 16: sosirea Papei în piața din fața bisericii, cu primirea Pontifului de către cardinalul vicar Agostino Vallini, alături de episcopul auxiliar Paolo Schiavon; episcopul auxiliar pentru Roma Sud, mons. Paolo Lojudice; parohul comunității și părintele Ludovico Barbagelo, împreună cu preoții colaboratori.

După întâlnirea cu diferitele realități privind pastorația și, după confesarea a patru credincioși: celebrarea, la ora 18, a Sfintei Liturghii. "Entuziasmul este palpabil" –  a spus parohul comunității în zilele precedente vizitei – "pentru că există certitudinea că Papa va vorbi inimii fiecăruia dintre noi".

Despre așteptările comunității din Ostia Lido, care numără 20 de mii de locuitori, părintele paroh s-a referit mai ales la încurajarea de a face binele și de a mărturisi frumusețea Evangheliei. În agenda vizitei pastorale a pontifului: întâlnirea persoanelor cu dizabilități și a vârstnicilor din parohie reunite în sala de sport a comunității parohiale, de unde este posibilă urmărirea Sfintei Liturghii prezidate de Pontif, pe două maxi-ecrane. Înainte de Sfânta Liturghiei, în sacristie, spovedirea – de către Pontif – a patru credincioși din parohie. De asemenea, în programul vizitei pastorale: întâlnirea Papei cu catiheții, cu cei care urmează să primească Prima Sfântă Împărtășanie și Mirul, cele două grupuri ajungând să numere 500 de persoane.

În parohia Ostia Lido, cu o existență de 90 de ani, conviețuiesc numeroase realități, în viața parohiei gravitând nu puține mișcări și asociații ecleziale, în contextul acestei pluralități, eforturile fiind îndreptate spre asigurarea unității. Printre datele statistice, un aspect îmbucurător se referă la botezuri, peste 200 anual.

R.V./A.M.








All the contents on this site are copyrighted ©.