2015-04-30 13:48:00

Credința este istorie de păcat și de har: Papa Francisc, la Sfânta Liturghie


30 aprilie 2015. Creștinul face parte dintr-o istorie de păcat și de har, fiind mereu pus în fața alternativei: a sluji sau a se lăsa slujiți de frați, a spus Papa Francisc la Sfânta Liturghie celebrată joi dimineață în capela Casei Sfânta Marta din Vatican.

Creștinul este parte integrantă a istoriei
 “Istoria și slujirea”: în omilie, Papa Francisc s-a oprit asupra acestor două aspecte, ce reprezintă două caracteristici ale identității creștinului. Reflectând asupra primului aspect, cel al istoriei, Pontiful a subliniat că Sfinții Petru și Paul "nu au vestit un Isus înafara istoriei". Ei îl vesteau pe Isus în cadrul istoriei unui popor, a unui popor pe care Dumnezeu l-a făcut să meargă timp de secole pentru a ajunge la maturitate, la plinătatea timpurilor. Dumnezeu intră în istorie și merge alături de poporul său.

Creștinii sunt întrupați de bărbați și femei care fac parte din istorie, creștinul aparținând unui popor aflat în mișcare. Creștinul nu poate fi conceput ca existând de unul singur, în mod egoist, ca o persoane spirituală de laborator, fiind în schimb persoane – bărbați și femei – integrate într-un popor care are un parcurs lung de făcut până la revenirea Domnului.

Istorie de har și de păcat
Istoria căreia îi aparține creștinul este o istorie de har dar și de păcat, a amintit Pontiful la Sfânta Liturghie celebrată joi dimineață în capela Casei Sfânta Marta din Vatican:

"Câți păcătoși, câte crime. Și în prima Lectură din Liturgia zilei [luată din Faptele Apostolilor], Sfântul Paul îl amintește pe Regele Davi, un om care, înainte de a fi un sfânt, a fost un mare păcătos. Istoria noastră trebuie să includă sfinți și păcătoși. Istoria personală a fiecăruia trebuie să asume păcatul pentru a ajunge la iertare și a fi însoțiți de har. Nu există identitate creștină fără istorie".

A sluji altora, nu sieși
A doua caracteristică a creștinului este slujirea,Pontiful amintindu-ne: "Isus le spală picioarele discipolilor, îndemnându-ne să facem asemenea lui: să slujim. Cineva mi-ar putea spune: 'Dar, părinte, suntem cu toții egoiști'. Așa să fie, oare? Nu, slujirea eu-lui este un păcat, o obișnuință de care trebuie să ne eliberăm. Trebuie să cerem iertare, pentru ca Dumnezeu să ne convertească. Suntem chemați la slujire. A fi creștini nu este un fapt de fațadă, sau o conduită socială, nu este asemenea unui fard aplicat sufletului pentru a apărea mai frumos. A fi creștini înseamnă să facem ceea ce a făcut Isus: să slujim".

Papa ne îndeamnă să ne întrebăm. Care este atitudinea inimii mele? Vreau ca alții să mă servească sau mă servesc de alții, de comunitate, de parohie, de familie, de prieteni? Atitudinea mea este una de slujire?

R.V./A.M.








All the contents on this site are copyrighted ©.