Mai bine excesiv de bun decât dur cu ceilalți: Fericitul Alois Caburlotto

16 mai 2015. "Nu închide ușa nimănui!". Aceasta era una dintre devizele după care și-a condus viața preotul diecezan Alois Caburlotto fondator al Institutului Fiicele Sfântului Iosif, care a trăit între anii  1817 – 1897.

"Nu te teme că ai putea fi prea indulgent; este mai bine să exagerezi în a fi mereu bun decât să-i tratezi pe ceilalți cu duritate", obișnuia să spună același preot care, începând de sâmbătă, 16 mai, data ridicării sale la cinstea altarelor ca Fericit, poate fi invocat pentru a-i obține mijlocirea pentru harurile trebuincioase, mai ales pentru despietrirea inimii.

Sâmbătă, 16 mai, ora 10.30, în Piața Sfântul Marcu a binecunoscutului oraș italian Veneția, la celebrarea euharistică de beatificare a preotului Alois Caburlotto, a fost prezent cardinalul Angelo Amato, prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților.

Trasând un medalion spiritual al Fericitului preot, cardinalul Amato a scos în evidență trăsăturile marcante ale preotului Carburlotto, o figură sacerdotală exemplară, a cărui activitate apostolică a avut un mare impact educativ:

Card. Amato: " Papa Francisc l-a numit pe Fericitul Alois Caburlotto "eminent educator al tinerilor, apostol neobosit al carității evanghelice și maestru fidel al doctrinei creștine". Sunt toate caracterizări pline de aprecieri care își află rădăcinile în sfințenia sa de paroh dinamic, plin de caritate pastorală și de înțelepciune educativă, convins fiind că pentru însănătoșirea unei societăți este nevoie de implicare în domeniul educației.   

Mărturiile acelora care l-au cunoscut subliniază profundul său spirit de credință. În orice circumstanță, el avea obiceiul de a evalua situații, probleme și persoane în lumina voinței lui Dumnezeu. Tot astfel le forma și pe fiicele sale spirituale, cărora le-a lăsat o culegere de sfaturi și sugestii practice, din care iese la iveală sufletul său bun, umil, răbdător și plin de îndurare: "În inimă trebuie păstrat mereu Dumnezeu, în minte ideile bune, iar în gesturi respectul".  

Întrebat despre un eveniment din viața noului Fericit care să reflecte caritatea sa față de cei nevoiași, cardinalul Amato a istorisit un episod prezent în memoriile călugăriței Gertrude Giuliani care povestește: "Pe un zidar care dădea impresia că nu vrea să meargă la Sfânta Liturghie de Paște, Fericitul Alois Carburlotto l-ar fi întrebat de ce nu merge la biserică de Paște. La răspunsul muncitorului, cum că ar merge bucuros la Sfânta Liturghie dacă ar avea cu ce să se încalțe, pentru că-i este rușine să meargă desculț, părintele Alois s-a descălțat pe loc de pantofi, care erau noi de altfel, și i-a dăruit zidarului, încălțându-se apoi cu o pereche de cizme vechi ținute deja de ceva timp sub un pat, căci ajunseseră deja scofâlcite și de neutilizat."   

R.V./A.M.