2015-05-22 12:34:00

PS Florentin a celebrat Înălțarea Domnului la Blaj


RV 22 mai 2015. În Sărbătoarea Înălţării Domnului, 21 mai 2015, PS Florentin Crihălmeanu, al eparhiei de Cluj-Gherla, a celebrat Sfânta Liturghie Arhierească în catedrala mitropolitană ”Sfânta Treime” din Blaj: informează departamentul mass-media al eparhiei greco-catolice de Cluj printr-un comunicat primit la redacție. Solemnitatea liturgică a constituit, practic, încheierea sesiunii de primăvară a Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, desfășurată la Blaj de la 18 la 20 mai a.c. În Anul Vieții Consacrate, pelerinii, credincioșii, călugărițele și călugării s-au rugat în catedrala din Mica Romă pentru odihna sufletului cardinalului Alexandru Todea, care a murit pe 22 mai 2002. În același context, s-a celebrat un ”Te Deum” la împlinirea a 25 de ani de episcopat ai Preafericitului Părinte Cardinal Lucian, Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Redăm mai jos comunicatul de presă:

DE ÎNĂLȚAREA DOMNULUI, PS FLORENTIN ŞI PERSOANELE CONSACRATE DIN CLUJ AU PARTICIPAT LA O SĂRBĂTOARE A CREDINŢEI, LA BLAJ

În Sărbătoarea Înălţării Domnului, 21 mai 2015, Preasfinţia Sa Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla a celebrat Sfânta Liturghie Arhierească în Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Blaj, avându-i alături, la masa sfântului altar, pe PS Claudiu Lucian Pop, Episcop al Curiei Arhiepiscopale Majore, Preacucernicul Părinte Vicar Mitropolitan, Ioan Fărcaş, împreună cu un sobor de preoţi şi călugări.

Un alt motiv al celebrării festive a fost şi Sărbătoarea Sfinţilor Măriţi Împăraţi Constantin şi Elena, sărbătoare care marchează momentul în care cultul creştin a devenit un cult oficial în Imperiul Roman, la începutul secolului al IV-lea creştin.

Fiind şi Ziua Eroilor, zi de mare sărbătoare a lunii mai, dedicată, în Biserică, în primul rând memoriei martirilor şi mărturisitorilor credinţei, precum şi iluştrilor înaintaşi greco-catolici, în cuvântul rostit în Catedrala blăjeană, Ierarhul de Cluj-Gherla, a făcut pomenirea acelora care, de-a lungul istoriei, şi-au ridicat glasul, vestind cuvântul lui Dumnezeu de la acelaşi sfinţit amvon: „«De unde mie cinstea aceasta?». Îmi aplic cuvântul pe care îl rostea, în Sfânta Scriptură, Sfânta Elisabeta. De unde mie această cinste să pot cuvânta aici în «Mama Catedralelor noastre», în Biserica Mamă a Bisericii Greco-Catolice, aici, în această istorică clădire, sanctuar în care mai răsună, putem spune, ecoul iluştrilor înaintaşi, începând cu ctitorul acestui sfânt lăcaş, Inochentie Micu Klein, apoi, cu Petru Pavel Aron, cu Mitropolitul Şterca Şuluţiu, cu ilustrul Mitropolit Vasile Vodă Suciu, cu Mitropolitul Nicolescu, cu Episcopul martir şi mărturisitor al credinţei Ioan Suciu, şi, de asemenea, cu luminoasa figură a Cardinalului nostru Alexandru Todea şi glasul blândului nostru Arhipăstor, care, pentru o vreme, a păstorit şi aici, la Blaj, şi el martir şi mărturisitor, IPS George Guţiu, Episcopul nostru de Cluj-Gherla, Arhiepiscop ad personam, de binecuvântată pomenire; atâtea nume luminoase, atâtea personalităţi mari ale spiritualităţii şi culturii româneşti care au cuvântat aici, în această mare Catedrală”.

Totodată, celebrarea din Catedrala Blajului a adus împreună, acum, în Anul Vieţii Consacrate, persoane consacrate din Cluj-Napoca şi Blaj, care au făcut în această zi Pelerinajul anual la Blaj, pentru a se ruga în catedrala Arhiepiscopală, la Capela Arhiereilor și la Capela Fecioarei Săracilor de la Cărbunari. „Aici, la Blaj se află izvorul, rădăcinile sfinte ale Bisericii noastre” – şi-a început PS Florentin alocuţiunea, rostind în continuare: „Am venit să ne adăpăm din «fântânile darurilor», să primim şi noi o rază din lumina ce a răsărit aici, la Blaj, să vizităm şi noi Mica Romă, să vizităm cu rugăciune Capela Mitropoliţilor noştri, să facem un pelerinaj la locul deja consacrat la Cărbunari, să fie un moment de aducere aminte, dar şi un moment de comuniune, de meditaţie împreună asupra vocaţiei noastre”.

În predica la Sf. Liturghie, Ierarhul de Cluj-Gherla a pătruns în misterul Înălţării Domnului, rostind, în încheiere: „Iubiţi credincioşi, sărbătoarea de astăzi vine să ne aducă aminte că am primit cu toţii forţa de a ne înălţa la ceruri şi putem spune că astăzi este Sărbătoarea Înălţării umanităţii noastre la ceruri. Am primit acea forţă de a merge mereu mai sus prin Înălţarea lui Isus, prin Botezul nostru, prin consacrarea noastră, prin hirotonirea noastră, am primit această forţă a Învierii şi suntem fii, prin Fiul - aşa cum frumos scrie Sf. Apostol Pavel romanilor, la cap. al VIII-lea: toţi cei care am primit harul Spiritului Sfânt, suntem animaţi de Spiritul Sfânt, suntem fii şi dacă suntem fii, suntem şi moştenitori şi împreună-moştenitori cu Hristos, Căruia să-i fie cinstea, mărirea şi închinarea, împreună cu Tatăl, prin Spiritul Sfânt, Amin. Hristos s-a Înălţat!”.

Între eroii Neamului Românesc se numără Preoţii şi Episcopii care au ţinut flacăra credinţei aprinsă sub regimul comunist în ciuda persecuţiilor, primejdiilor şi patimilor îndurate. Cu evlavie, ei sunt numiţi martiri şi mărturisitori ai credinţei, memoria lor este cinstită şi modelul vieţii lor prezentat noilor generaţii. Însuşi Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, în anul 2000, a numit Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, „Biserică a mărturisitorilor şi martirilor”, arătând cum, „de atunci – din epoca totalitarismului comunist – şi slava martiriului străluceşte cu mai multă vigoare pe chipul Bisericii voastre ca lumină ce se reflectă în conştiinţa creştinilor lumii întregi, suscitând admiraţie şi gratitudine”.

În încheierea Sfintei Liturghii, în Catedrala Blajului s-a celebrat un Parastas de pomenire pentru sufletul Cardinalului Alexandru Todea, mărturisitor al credinţei în închisorile comuniste şi mare personalitate a Bisericii Greco-Catolice, de la a cărui moarte, în 22 mai 2002, se împlinesc 13 ani. În acest moment de rugăciune şi omagiu adus personalităţii Cardinalului Todea, PS Florentin şi-a reamintit: „Participam, prin voia sorţii, la primul Sinod al Episcopilor din Roma la care puteau participa şi Arhiereii noştri, din anul 1991. Era la sfârşitul lunii noiembrie, începutul lunii decembrie, şi la Roma era frig, bătea un vânt puternic. Cardinalul apărea pentru întâia oară, la această demnitate, public şi luase cuvântul, fusese aplaudat de către toţi cei 500 de Episcopi din întreaga lume prezenţi. Îl aşteptam şi îl conduceam până la «Casa del Clero». Spre deosebire de ceilalţi, Cardinalul nostru avea doar sutana şi o mică îmbrăcăminte pe deasupra şi l-am întrebat: «Eminenţa Voastră, nu vă este frig?» Şi el a răspuns: «Eu nu mai ştiu ce este frigul!» În închisoare, unde răbdase atât de mult frig, se obişnuise cu frigul, era un om călit, rezista frigului. Tot la Roma, la prima întâlnire pe care a avut-o cu noi, începătorii noilor generaţii de studenţi, ne-a spus un cuvânt, aşa cum era obiceiul Eminenţei Sale, plin de zel, cu multe imagini: «Voi sunteţi noua generaţie a Şcolii Ardelene. Pe voi se va construi acum din nou Biserica, din propria-i cenuşă». Sunt cuvinte care au rămas în sufletele noastre, ale celor care eram acolo, împreună cu mai tinerii studenţi seminarişti, dintre care o parte, astăzi, suntem aici, mulţumind lui Dumnezeu!”.

Este o mare onoare pentru noi, cei de astăzi, să putem păşi pe urmele unor asemenea înaintaşi şi lecţia lor nu s-a încheiat încă, trebuie să continuăm să o învăţăm din memoriile lor, din scrierile, pastoralele lor, din scrisorile lor care trebuie publicate, aduse la lumină, să înţelegem care era fundamentul acelei iubiri, atât de puternice, încât nu a putut nimic să îi separe de Dumnezeu. Dimpotrivă, timpul închisorii, cum pomenea şi Înalt Preasfinţitul George, «a fost timpul cel mai plăcut al vieţii mele», timpul desăvârşirii vocaţiei. «Eram liber pentru Dumnezeu!» - spunea Înalt Preasfinţitul George când stăteam de vorbă, el însuşi având o foarte mare admiraţie faţă de personalitatea Cardinalului Alexandru Todea”, a încheiat Preasfinţia Sa.

Celebrarea solemnă din Sărbătoarea Înălţării Domnului s-a înscris, la Blaj, într-un şir de evenimente de o importanţă deosebită în viaţa Bisericii Române Unite. Astfel, în perioada 18-20 mai 2015 s-au desfășurat la sediul Arhiepiscopului Major, lucrările sesiunii ordinare de primăvară ale Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. În comunicatul de presă emis cu acest prilej, semnat de notarul Sinodului, Pr. Cristian Crisan, se menţionează: „La lucrările sinodale, sub președinția Preafericitului Părinte Cardinal Lucian, Arhiepiscop Major, au participat toți Episcopii greco-catolici din țară. Printre temele dezbătute de Părinții sinodali, pot fi amintite: reeditarea Liturghierului, procesul de beatificare a Episcopilor greco-catolici morți în faimă de martiri sub regimul comunist, Școala Catolică la diferite niveluri, precum și chestiuni legate de prezența comunităților greco-catolice române în diaspora. Totodată, au fost abordate chestiuni de ordin canonic, administrativ și juridic referitoare la situația actuală a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

În după-masa zilei de marți 19 mai 2015, Episcopii sinodali au celebrat un TE DEUM în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sf. Treime” din Blaj, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de episcopat ai Preafericitului Părinte Cardinal Lucian, Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

(rv – DIRMM Cluj-Gherla)








All the contents on this site are copyrighted ©.