2015-05-23 10:37:00

Considerații omiletice: Coborârea Duhului Sfânt (anul B)


RV 24 mai 2015. E Ziua Domnului. Adunaţi pentru sfânta şi dumnezeiasca Liturghie retrăim astăzi în comuniunea Bisericii sărbătoarea Coborârii Duhului Sfânt care încheie timpul pascal. Au trecut cincizeci de zile de când in noaptea Paştelui am ascultat încă o dată în viaţă vestea extraordinară a  biruinţei lui Isus asupra morţii. Cele şapte săptămâni s-au scurs ca o prelungire a „zilei” pe care a făcut-o Domnul ca să ne bucurăm şi să ne veselim în ea. A fost un timp de lumină spirituală neîntreruptă, căci „iubirea lui Dumnezeu s-a revărsat în inimile noastre prin Duhul lui, care locuieşte în noi”, zi şi noapte. (cf. Rom 5,5; 8,11).

Astăzi, în sărbătoarea Cincizecimii, Paştele lui Isus înviat din morţi şi înălţat la cer se împlineşte pentru noi în revărsarea Duhului Sfânt care este manifestat, dăruit şi comunicat ca Persoană divină. Promis înainte de pătimire, Duhul este darul lui Cristos înviat. Ceea s-a petrecut pentru Cristos, capul nostru, în prima zi a Paştelui, acum se realizează pentru mădularele trupului său care este Biserica. Duhul Sfânt este „iconograful” care imprimă în noi icoana lui Isus înviat din morţi; reproduce în noi trăsăturile chipului nou al lui Cristos înviat. Duhul Sfânt este „hagiograful” care scrie viaţa de sfinţenie în toţi cei care colaborează cu iubirea lui Dumnezeu. Duhul Sfânt este „Mângâietorul” şi „Avocatul” care îi susţine pe discipoli să dea mărturie despre Cristos mort şi înviat.

1. Lăudaţi-l pe Domnul!
Ziua Domnului oferă răgazul cuvenit pentru a contempla cu uimire măreţia şi bunătatea lui Dumnezeu în care trăim, ne mişcăm şi suntem. Privind în jur şi făcând puţină tăcere, putem asculta muzica teologică a universului, căci „cerurile vorbesc despre slava lui Dumnezeu şi firmamentul vesteşte lucrarea mâinilor sale” (Ps 18/19,2). Explică înţeleptul biblic: „Duhul Domnului a umplut pământul, şi el, care le ţine pe toate laolaltă, cunoaşte orice grai” (Înţ 1,7). La rândul său, psalmistul cântă cu stupoare creaţia ieşită din mâinile Creatorului, în prospeţimea şi strălucirea începutului ei: „Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, tu eşti nemărginit de mare. Cât de numeroase sunt lucrările tale, Doamne! Pământul este plin de creaturile tale. Dacă le iei suflarea, ele îşi dau duhul şi se întorc în ţărână. Tu îţi trimiţi Duhul tău şi ele vor fi create şi vei reînnoi faţa pământului” (Ps 103/104,1ab.24ac.29bc. 30).

2. Duhul reînnoieşte faţa pământului
Duhul lui Dumnezeu care la începutul creaţiei „plutea deasupra apelor” face mereu ca lumea să treacă de la haos la cosmos, de la „pământul neorânduit şi pustiu” (cf. Gen 1,2) la frumuseţea şi armonia universului. Lucrarea sa creatoare nu se limitează la momentul iniţial. Dumnezeu este mereu creator, nu doar în sensul că „păstrează” lumea şi o conduce cu Pronia sa, dar că susţine, dă existenţă şi energie, însufleţeşte şi reînnoieşte continuu faţa pământului.

Dacă Duhul creator al lui Dumnezeu nu ne-ar susţine, nu ne-ar însufleţi, nu ne-ar da noi energii, ar fi de-ajuns o adiere de gaz toxic, de aer poluat şi ne prăbuşim: „Dacă le iei suflarea, creaturile îşi dau duhul şi se întorc în ţărână”. Fireşte, atât naşterea cât şi moartea fac parte din viaţa făpturilor. Însă Isus Cristos prin moartea sa a distrus moartea noastră iar înviind din morţi ne-a redobândit viaţa. Ştim însă că „dacă Duhul celui care l-a înviat pe Isus Cristos din morţi locuieşte în noi, cel care l-a înviat pe Cristos din morţi va învia şi trupurile noastre muritoare, prin Duhul lui care locuieşte în noi” (cf. Rom 8,11). De aceea, „fie că trăim, fie că murim  ai Domnului suntem” (Rom 14,8).

3. Atentat împotriva armoniei universului
Dumnezeu a creat lumea ca o grădină minunată cu arbori şi izvoare, cu pajişti întinse şi tot felul de flori. I-a aşezat în ea pe oameni, bărbaţi şi femei, avertizându-i: „La fiecare răutate pe care o veţi comite eu voi face să cadă un fir de nisip în această imensă oază a lumii”. Dar oamenii, indiferenţi şi uşuratici, şi-au zis: „Ce importă câteva fire de nisip într-o întindere imensă de verde?” Şi au început să trăiască nebuneşte, fără să ţină cont de avertisment. Săvârşeau în neştire rele, mici şi mari. Nimeni nu-şi dădea seama că la orice păcat al lor, Creatorul făcea să cadă fire aride de nisip. Aşa au luat naştere deşerturile care an de an se lărgeau micşorând în mod fatal grădina pământului, în indiferenţa completă a locuitorilor săi. Şi Domnul continua să repete cu mâhnire: „Pentru ce făpturile mele predilecte se tot încăpăţinează să distrugă creaţia mea cu atâta uşurătate şi nepăsare?” (G. Ravasi, în introducerea la Breviario laico, ed. Oscar Mondadori, 2013).

Această străveche povestire arabă prezintă tabloul simbolic al istoriei omenirii, marcată de indiferenţă şi de un fel de atonie morală. Comportamentul oamenilor poate transforma societatea şi însuşi pământul într-o stepă dezolată. Nu e greu de constatat că există atât haos în jurul nostru: haos moral, haos politic, haos social. Intervenţiile omului tehnic forţează ordinea firii. S-a spus că Dumnezeu iartă întotdeauna, oamenii iartă uneori, dar natura nu iartă niciodată. Şi consecinţele nu întârzie. Sunt evidente şi îngrijorătoare: schimbări climatice anormale, deşertificări rapide, poluare urbană, dezechilibre ecologice, specii de plante şi de animale pe cale de dispariţie. Pe bună dreptate ecologia a intrat în atenţia organismelor internaţionale. Însă se discută mai puţin despre ecologia umană şi morală care stă la baza ecologiei mediului înconjurător. Există un haos în fiecare dintre noi, în inima noastră. Prin dorinţe, planuri şi proiecte contrastante, omul ajunge să se joace la fântâna vieţii în dorinţa patologică de modificare a propriei specii.

4. Necesitatea unei redresări morale
Liturghia sărbătorii oferă prilejul de a cugeta la responsabilitatea fiecăruia în societatea şi în lumea în care trăim. Scriptura avertizează că prin nesăbuinţa şi păcatul lor oamenii poartă în cădere natura înconjurătoare. Potrivit apostolului Paul, creaţia însăşi este implicată în mântuirea înfăptuită de Cristos. De fapt, „toată creaţia suspină şi suferă durerile unei naşteri” şi „aşteaptă cu nerăbdare revelarea fiilor lui Dumnezeu” (cf. Rom 8, 22 şi 19). În acest context strigăm rugători cu psalmistul biblic: „Trimite, Doamne, Duhul tău şi reînnoieşte faţa pământului! Gloria Domnului să rămână în veci! Să se bucure Domnul de lucrările sale! Să ajungă cântecul meu până la el, iar eu mă voi bucura în Domnul!” (cf. Ps 103/104, 30-31.34).

Responsabilitatea este personală. Ecologia, higiena minţii şi a inimii începe de la fiecare. Cu secole în urmă, un călugăr din ordinul certozin - dedicat contemplaţiei - descria starea spirituală a sufletului său în aceşti termeni: „Îmi dau seama, Doamne, că pământul duhului meu este încă inconsistent şi gol, că întunericul acoperă suprafaţa abisului… De fapt, este neorânduit şi pustiu ca un fel de haos înspăimântător şi obscur, ignorând atât scopul său cât şi originea sa şi modul firii sale… Aşa este sufletul meu, Dumnezeul meu, aşa este sufletul meu. Un pământ pustiu şi gol, orb şi fără formă, şi întunericul acoperă suprafaţa abisului… Dar abisul sufletului meu strigă către tine, Doamne, ca tu să creezi şi din mine ceruri noi şi pământ nou”.

5. Rolul Mângâietorului
În evenimentul Rusaliilor, Sfânta Treime este pe deplin revelată. Se împlineşte promisiunea lui Isus: „Eu îl voi ruga pe Tatăl, iar el vă va da un alt Mângâietor ca să fie cu voi pentru totdeauna” (In 14,16). În Evanghelia sărbătorii (In 15,26-27; 16,12-15) Isus le explică discipolilor care va fi rolul Duhului şi al lor după înălţarea sa la cer: „Când va veni Mângâietorul pe care eu vi-l voi trimite de la Tatăl, Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, el va da mărturie despre mine. Şi voi veţi da mărturie, pentru că de la început sunteţi cu mine” (In 15,26-27). Asta înseamnă că misiunea Duhului şi a discipolilor este de a da împreună mărturie despre Cristos. Mărturia lor se bazează pe experienţa istorică făcută la şcoala lui Isus: „pentru că de la început aţi fost cu mine”. Mărturia discipolilor consistă în a trăi şi vesti ceea ce au văzut şi auzit când îl urmau pe Isus pe drumurile Palestinei. Destinul lor de viaţă este legat de cel al Învăţătorului. Mărturia lor  despre Cristos înviat va cunoaşte împotriviri şi va dezlănţui persecuţii. Dar Duhul îi va asista, le va da forţa şi îndrăzneala necesară pentru a putea da mărturie înaintea potrivnicilor.

În al doilea rând, Isus spune că nu le poate revela totul discipolilor. Multe lucruri ar mai avea de spus, dar ei nu le pot înţelege (In 16,12). Lucrarea lui Isus va fi continuată de acţiunea revelatoare a Duhului. El îl va înlocui când Isus se va întoarce la Tatăl. Rolul Duhului va fi dublu:  îi va călăuzi pe discipoli în tot adevărul şi îi va face să înţeleagă cele spuse de Isus când era cu ei (In 16,13). Deci lucrarea Duhului Sfânt este îndreptată spre viitor (va revela cele viitoare), dar şi spre trecut pentru a continua şi a-i face să înţeleagă revelaţia lui Isus: „El mă va glorifica pe mine pentru că dintr-al meu va lua şi vă va vesti vouă. Toate câte le are Tatăl sunt ale mele; de aceea v-am spus că ia dintr-al meu şi vă va vesti” (In 16,14-15).

Deci, rolul Duhului nu este acela de a da Bisericii o nouă revelaţie care se adaugă la cea a lui Isus, dar de a o lumina, călăuzi şi stimula ca să interpreteze din ce în ce mai în profunzime cuvântul Domnului. Duhul Sfânt îi asistă pe credincioşi ca să înainteze „în plinătatea adevărului” şi în acelaşi timp îi stimulează pentru o înţelegere mereu nouă şi creativă a Evangheliei, fără a se adapta în mod aventuros la spiritul lumii.

6. Manifestarea Duhului
În cartea Faptele Apostolilor 2,1-11 dăruirea Duhului Sfânt are loc în a cincizecia zi după Paşti: „Când a sosit ziua Rusaliilor, toţi erau adunaţi împreună în acelaşi loc” (Fap 2,1) la Ierusalim. Evenimentul, prezentat în imagini simbolice precum vuiet, vijelie puternică, limbi ca de foc, duce gândul la manifestarea lui Dumnezeu pe muntele Sinai cu ocazia primirii Legii şi încheierii Legământului. Teofania de pe Sinai este descrisă în imagini cosmice grandioase: fulgere, trăsnete, tunete, nori.

Rezultatul manifestării Duhului este vizibil şi imediat:  Şi, dintr-o dată, s-a iscat din cer un vuiet, ca la venirea unei vijelii puternice, şi a umplut întreaga casă în care stăteau. Atunci le-au apărut nişte limbi ca de foc împărţindu-se şi aşezându-se asupra fiecăruia dintre ei. Toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum Duhul le dădea să vorbească. Şi erau atunci la Ierusalim iudei, bărbaţi evlavioşi din toate naţiunile de sub cer. Când s-a auzit vuietul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas tulburată… Erau uimiţi şi se minunau, pentru că îi auzeau pe acei galileeni vorbind în limbile lor despre faptele măreţe ale lui Dumnezeu.

7. Naşterea Bisericii
Povestirea din cartea Faptelor despre manifestarea Duhului lui Dumnezeu presupune existenţa unei sărbători a Cincizecimii în iudaism (sau sărbătoarea Săptămânilor, şapte ori şapte). Tocmai în acea sărbătoare a coborât Duhul Sfânt. Era o sărbătoare de pelerinaj întrucât fiecare adult de parte bărbătească din poporul lui Israel era dator să se deplaseze la Ierusalim ca să ia parte la celebrările de acolo. Astfel se explică prezenţa la Ierusalim a unei mulţimi atât de mari de diferite neamuri. Deci, pentru o înţelegere adecvată a semnificaţiei Rusaliilor creştine trebuie să ţinem cont de sărbătoarea ebraică a Cincizecimii (Pentecoste) care a pregătit evenimentul.

În Vechiul Testament, la început Cincizecimea sau sărbătoarea Săptămânilor (cf. Tob 2,1) avea un caracter agricol, căci marca sfârşitul secerişului (cf. Num 28,26). Se aducea mulţumire pentru roadele pământului ca dar al lui Dumnezeu. Succesiv, în mod cert pe timpul lui Isus, sărbătoarea se îmbogăţise cu o nouă semnificaţie devenind şi sărbătoarea unui dar spiritual, sărbătoarea primirii Legii (Torei) de către Moise pe muntele Sinai urmată de încheierea Legământului sau Alianţei..

Asta înseamnă că Duhul Sfânt a coborât asupra comunităţii apostolilor chiar în ziua în care în Israel se celebra sărbătoarea Legii şi a Legământului. Explicaţia este simplă. Duhul lui Dumnezeu înlocuieşte Tora ca forţă călăuzitoare a poporului lui Dumnezeu. Duhul Sfânt este legea nouă, legea spirituală care sigilează noul şi veşnicul legământ şi consacră  noul popor regesc şi preoţesc care este Biserica.

8. Duhul unităţii şi armoniei
Luca vede în Duhul Sfânt realizatorul unităţii Bisericii universale şi forţa pentru împlinirea misiunii ei în istoria lumii. Erau atunci la Ierusalim iudei, bărbaţi evlavioşi din toate naţiunile de sub cer. Când s-a auzit vuietul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas tulburată… Erau uimiţi şi se minunau de galileenii care vorbeau, şi fiecare îi auzea în limba în care se născuse. Erau parţi, mezi, elamiţi şi locuitori din Mesopotamia, Iudeea şi Capadocia, din Pont şi Asia, din Frigia şi Pamfilia, din Egipt şi din părţile Libiei, care sunt aproape de Cirene, romani în trecere, atât iudei cât şi prozeliţi, cretani şi arabi şi toţi îi auzeau vorbind în limbile lor despre faptele măreţe ale lui Dumnezeu.

Din acea experienţă a Duhului se desprinde un semn particular pe care sfântul Luca îl notează spunând că „au început să vorbească în limbi”. Lista mare a naţiunilor menţionate de autor reflectă răspândirea creştinismului în multe regiuni ale Imperiului Roman. Limbile Bisericii sunt multe dar cu toate acestea profesează acelaşi adevăr, o singură credinţă în Domnul nostru Isus Cristos, cel mort şi înviat.

Totodată sfântul Luca întrevede în evenimentul Rusaliilor o mare cotitură. La construirea turnului Babel ca semn al trufiei omeneşti, limbile s-au amestecat, oamenii nu mai colaborau între ei, ci lucrau unii împotriva altora. Deci nu se înţelegeau. Sus la Ierusalim, pe noul Sinai, Duhul Sfânt devine izvor de armonie şi unitate între oamenii de multe graiuri, culturi şi naţiuni. Biserica născută din vântul puternic al Duhului Sfânt este opusul celor petrecute la construirea turnului Babel. Acolo „nimeni nu mai înţelegea limba vecinului” (Gen 11,7). La Ierusalim, în momentul Rusaliilor apostolii vestesc faptele măreţe ale lui Dumnezeu şi „fiecare îi înţelegea în limba sa maternă” (Fap 2,6).

9. Viaţa nouă în Duhul Sfânt
Legea nouă a Duhului nu mai este scrisă de acum pe table de piatră dar pe table de carne, în inimile credincioşilor. Este legea iubirii lui Dumnezeu turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat. Adevărata libertate costă. În fiecare zi trebuie să întreprindem „drumul potrivit Duhului”, luptând împotriva tendinţelor negative ale „cărnii” şi primind rodul Duhului Sfânt care lucrează în noi. Apostolul Paul anunţă şi exaltă libertatea creştinului care nu-i permisivitate, ci slujire în iubire. În botez a fost turnată în credincios o forţă spirituală capabilă să neutralizeze şi să  slăbească tendinţa dezordonată a omului vechi şi să să-l facă să umble în noutatea vieţii. Semnul „Crucii” este sigilul elocvent că am devenit părtaşi cu adevărat la libertatea lui Cristos.

Îndeamnă apostolul Paul: „Fraţilor, umblaţi în Duh şi nu împliniţi poftele trupului! Căci trupul doreşte împotriva Duhului,iar Duhul împotriva trupului: acestea se împotrivesc unul altuia aşa încât nu puteţi face tot ceea ce voiţi. Căci dacă sunteţi conduşi de Duh, nu mai sunteţi sub Lege. De altfel, faptele trupului sunt cunoscute. Acestea sunt: desfrânarea, necurăţia, neruşinarea, idolatria, vrăjitoria, duşmăniile, cearta, gelozia,mâniile, ambiţiile, discordiile, dezbinările, invidiile, beţiile, orgiile şi cele asemănătoare acestora. Vă spun mai dinainte, aşa cum v-am mai spus, că cei care practică astfel de fapte nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. În schimb, rodul Duhului este: iubirea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, bunăvoinţa, fidelitatea, blândeţea, cumpătarea. Împotriva faptelor de acest fel nu există Lege. Căci cei care sunt ai lui Cristos Isus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi poftele. Dacă trăim prin Duh, să ne şi purtăm potrivit Duhului!” (Gal 5,16-25, azi lectura a doua).

10. Duhul Sfânt actualizează Evanghelia
Într-un important discurs rostit cu ocazia unei adunări ecumenice episcopul Ignaţiu din Latakia (vechiul oraş Laodicea) rezumă magistral rolul indispensabil al Duhului Sfânt în viaţa creştinilor şi a Bisericii: „Fără Duhul Sfânt, Dumnezeu este departe, Cristos rămâne în trecut, Evanghelia este literă moartă, Biserica o simplă organizaţie, autoritatea înseamnă stăpânire, misiunea o propagandă, cultul o simplă evocare iar trăirea creştină o morală de sclavi. Dar, cu Duhul Sfânt, universul se ridică şi creaţia geme în durerile naşterii Împărăţiei, omul luptă împotriva cărnii, Cristos înviat este prezent, Evanghelia este putere de viaţă, Biserica este semn de comuniune trinitară, autoritatea este slujire eliberatoare, misiunea este un nou eveniment al Rusaliilor, Liturghia este memorial şi anticipare, activitatea umană este divinizată”.

11. Invocarea Duhului Sfânt
Există un moment al zilei în care în mod spontan trăim puterea creatoare a Duhului Sfânt, Domnul şi de viaţă Dătătorul. Este momentul dimineţii. Trezirea din somn este un simbol al ieşirii din starea temporară de confuzie între nelinişti şi coşmaruri, bine şi rău, realitate şi irealitate. Se întâmplă uneori că ne trezim din somn cu senzaţia că trebuie să începem totul de la zero. Este bine să începem fiecare nouă zi rugându-l pe Duhul Sfânt să schimbe confuzia nocturnă în lumina credinţei, a speranţei şi a iubirii. Un autor din vechime spunea că mintea noastră este ca o moară. Primul grâu turnat în coş este cel pe care va continua să-l macine toată ziua. Este important ca dimineaţa la trezirea din somn să punem în mintea şi în inima noastră nostru grâul lui Dumnezeu, înainte ca diavolul să semene zizania sa. O facem invocându-l pe „Oaspetele mângâietor”, aşa cum ne învaţă Biserica: „Vino, Duhule Sfinte, pătrunde inimile credincioşilor tăi şi aprinde în ele focul dragostei tale”.

Al săracilor Părinte,
Dătător de cele sfinte,
Vino şi ne luminează!

Tu în trudă alinare,
În căldură eşti răcoare,
Mângâiere în mâhnire.

Spală ce e întinat,
Udă tot ce e uscat,
Vindecă ce e rănit!

Moaie tot ce-i împietrit,
Încălzeşte ce-i răcit
Şi îndreaptă ce-i greşit!

(RV – A. Lucaci, material omiletic de sâmbătă, 23 mai 2015)

 

 








All the contents on this site are copyrighted ©.