2015-05-29 09:55:00

Papa la Sarajevo sub semnul păcii: părintele F. Lombardi


29 mai 2015. Papa Francisc se va afla pe 6 iunie la Sarajevo, în Bosnia și Herțegovina, într-o călătorie apostolică de o zi. Agenda intensă a vizitei a fost prezentată joi, 28 mai, de părintele Federico Lombardi, directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun.  La întâlnirea cu jurnaliștii s-a pus accentul pe semnificația centrală a călătoriei, reprezentată de dorința de pace, reconciliere și dialog interreligios.

Definind prima vizită a Papei Francisc la Sarajevo, la invitația cardinalului Puljic, ca fiind "un eveniment cu o deosebită semnificație", părintele Lombardi a amintit călătoria efectuată de Ioan Paul al II-lea în 1997.

Moto-ul apropiatei vizite a Papei Francisc este foarte grăitor în privința mesajului care va fi dus de Pontif, și anume: "Pacea să fie cu voi", cuvinte prezente pe emblema dedicată evenimentului. Cuvintele "Pacea să fie cu voi" indică tema reconcilierii într-o țară cu o situație complexă în care reprezentanți ai celor trei comunități din teritoriu: musulmană, serbă și croată, se alternează la conducere în prezența unui înalt reprezentant ONU.

Bosnia și Herțegovina prezintă o structură complexă și la nivelul populației de 3,8 milioane de persoane, din care 40% sunt musulmani, 31% creștini ortodocși și 15% creștini catolici.

Musulmanii reprezintă partea de populație chemată și 'bosniak', din Bosnia; ortodocșii sunt în mare parte sârbi din punctul de vedere al etniei, în vreme ce catolicii sunt croați. Așadar, tabloul religios este de tip multiplu. La contextul diversității în sfera religioasă, se adaugă și situația caracteristică perioadei post-belice, țara ieșind dintr-o situație economică dificilă.

Întâlnirile interreligioase vor fi deosebit de importante și semnificative în cadrul călătoriei în care Papa va fi însoțit de cardinalii: Jean Louis Tauran, președintele Consiliului Pontifical pentru Dialog Interreligios și Kurt Koch, președintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor.

Plecare va fi la ora 7.30, de la Roma, sosirea la Sarajevo fiind prevăzută pentru ora 9. După ceremonia de bun-venit de la Palatul prezidențial și întâlnirea cu autoritățile, va urma Sfânta Liturghie celebrată tot pe stadionul unde a celebrat și Papa Ioan Paul al II-lea, prevăzut cu 60 de mii de locuri disponibile. După prânzul la sediul nunțiaturii apostolice, Papa Francisc se va întâlni cu episcopii din Bosnia și Herțegovina. În cursul după-amiezii, se va întâlni cu preoții, persoanele consacrate și seminariștii. Va urma întâlnirea ecumenică și interreligioasă la centru studențesc franciscan, vizita încheindu-se cu întâlnirea dintre Pontif și tineri, care va avea loc la centrul diecezan Ioan Paul al II-lea. Plecare spre Roma este prevăzută să aibă loc în jurul orei 20.

R.V./A.M.








All the contents on this site are copyrighted ©.