Laudato si'. PS Claudiu Pop: nu există ecologie fără om

RV 18 iunie 2015. Enciclica papei Francisc ”Laudato si'. Despre ocrotirea casei comune” s-a bucurat de o bună primire atât în societatea civilă cât și în Biserică. Ascultăm acum mesajul PS Claudiu Pop, episcop de Curie la Mitropolia Greco-Catolică a Blajului și responsabil în Conferința Episcopilor din România cu ocrotirea mediului.

«Avem astăzi în mână enciclica Papei Francisc „Laudato Si’!”, adică „Lăudat să fii!”, titlu inspirat din Cântecul Creaturilor al Sfântului Francisc de Assisi. Este o enciclică deosebit de aşteptată, pe marginea căreia s-a speculat foarte mult în mass-media, fără a avea la dispoziţie textul final. O enciclică ce constituie un punct-cheie, un fundament solid în actuala dezbatere pe tema ecologiei, atât de aprinsă în societatea de astăzi. Aprinsă şi confuză, deoarece se amestecă teorii şi certitudini ştiinţifice, interese economice şi ideologii, iar omul contemporan nu mai ştie ce să creadă. În spatele multor concepte frumoase la prima vedere, folosite de diferite organizaţii internaţionale care militează pentru ecologie, se ascund conţinuturi şi interese străine spiritului creştin. Într-o astfel de situaţie complexă, enciclica papei Francisc oferă un instrument de discernământ fundamentat pe învăţătura Bisericii şi pe Sfânta Scriptură, menit să orienteze şi să lumineze reflexia credincioşilor.

Tema ecologiei a fost deja abordată de ultimii papi, începând cu Sfântul Ioan al XXIII-lea, cu fericitul Paul al VI-lea, Sfântul Ioan Paul al II-lea şi papa emerit Benedict al XVI-lea. În capitolul VI, enciclica “Laudato Si’!” îl citează tocmai pe papa Benedict, cu o frază care ne oferă sensul profund al ecologiei: „Zonele de deşert se extind în lumea în care trăim, deoarece deşerturile interioare au devenit atât de vaste”. Găsim aici adevărata logică a aşa-numitei «convertiri ecologice», care îşi găseşte sensul doar în condiţiile unei reale convertiri spirituale.

Cele şase capitole trec în revistă atât unele dintre teoriile ecologice actuale (specificând in mod explicit că sunt doar teorii), cât si fundamentele biblice, principiile de bază, liniile posibile de acţiune, şi în sfârşit teologia şi spiritualitatea atât de necesare unei abordări complexe.

Rezultă cu claritate din această enciclică a papei Francisc că nu poate fi luat în discuţie un serios discurs ecologic care nu are la bază o adecvată antropologie creştină. Acesta înseamnă o atenţie pentru întreaga creaţie, ce trebuie să aibă ca prioritate omul ca şi culme a creaţiei lui Dumnezeu. Doar pornind de la respectul şi recunoaşterea demnităţii vieţii umane în orice stadiu şi în orice situaţie, poate începe respectul pentru întreaga creaţie. De aceea, papa Francisc încheie enciclica sa cu această frumoasă rugăciune: „Revarsă în noi forţa iubirii Tale pentru ca sa putem avea grijă de viaţă şi de frumuseţe”».

(rv - A. Dancă)