2015-06-19 12:00:00

Trimisul special al papei Francisc la Maria Radna (Timișoara)


RV 19 iun 2015. Sfântul Părinte l-a numit pe cardinalul german Joachim Meisner, arhiepiscop emerit de Köln, ca trimis al său special la inaugurarea complexului conventual al sanctuarului de la Maria Radna, în dieceza de Timișoara, supus recent unor ample lucrări de renovare. Celebrările au loc în 2 august 2015. 

Înnobilată de Sfântul Ioan Paul al II-lea cu titlul de ”basilica minor”, biserica sanctuar din Maria Radna a fost păstorită vreme de secole de Ordinul Fraților Minori observanți. Din 2003, întreaga viață a acestui cunoscut loc de pelerinaj din vestul României a fost încredințată clerului diecezei romano-catolice de Timișoara. 

(rv - A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.