Predica Papei Francisc la sărbătoarea Sf. Petru și Paul

RV 29 iun 2015. Martiriul pentru Cristos, îndurat la Roma de sfinții apostoli Petru și Paul reprezintă pentru întreaga Biserică un îndemn la rugăciune, credință și mărturie: a spus papa Francisc la predica Sfintei Liturghii celebrată luni, 29 iunie, în solemnitatea ”Sfinții Petru și Paul”, la Altarul Mărturisirii de credință a Sfântului Petru din bazilica vaticană. În cadrul celebrării euharistice, Succesorul lui Petru a pus pe umerii arhiepiscopilor mitropoliți numiți în ultimul an așa zisul ”palium”, simbolul comuniunii depline cu Scaunul Apostolic al Romei. La predica Sfintei Liturghii Pontiful a salutat prezența delegației ortodoxe trimisă de Patriarhul Ecumenic, Bartolomeu I, în cadrul schimbului fratern de vizite pe care Roma și Constantinopol îl efectuează cu ocazia sărbătorii respectivilor ocrotitori cerești.

Să ascultăm ample pasaje din predica papei Francisc rostită la Sfânta Liturghie din bazilica vaticană în solemnitatea Sfinților Apostoli Petru și Paul.

• «Lectura luată din Faptele apostolilor ne vorbește despre prima comunitate creștină cuprinsă de persecuție. O comunitate greu prigonită de Irod care ”l-a ucis cu sabia pe Iacob, fratele lui Ioan” și ”a hotărât să-l prindă și pe Petru… L-a prins și l-a aruncat în închisoare” (Fap 12,2-4). Cu toate acestea, n-aș vrea să mă opresc la persecuțiile crude, inumane și inexplicabile, din nefericire prezente și astăzi în atâtea părți ale lumii, deseori sub ochii și în tăcerea tuturor. Aș vrea, în schimb, că cinstesc astăzi curajul apostolilor și al primei comunități creștine, curajul de a continua lucrarea de evanghelizare, fără teama de moarte și de martiriu, în contextul social al unui imperiu păgân, să cinstesc viața lor creștină care pentru noi, cei care credem astăzi, este un un puternic îndemn la rugăciune, la credință și la mărturie.

Un îndemn la rugăciune. Comunitatea era o Biserică în rugăciune. ”În timp ce Petru era păzit în închisoare, se făceau neîncetat rugăciuni de către Biserică, pentru el, la Dumnezeu” (Fap 12,5). Și dacă ne gândim la Roma, catacombele nu erau locuri de refugiu în fața persecuțiilor ci, mai întâi de toate, locuri de rugăciune, pentru a sfinți duminica și pentru a înălța, din pântecul pământului, o adorație spre Dumnezeu care nu-i dă uitării niciodată pe fiii săi. Comunitatea lui Petru și Paul ne învață că o Biserică în rugăciune este o Biserică ”în picioare”, solidă, pe cale! Într-adevăr, un creștin care se roagă este un creștin ocrotit, păzit și susținut, dar mai presus de toate, nu este singur.

Continuă prima lectură: ”Petru… dormea, iar în fața ușii, niște paznici păzeau închisoarea. Dar iată că un înger al Domnului a venit la el și o lumină a strălucit în încăpere. L-a lovit în coastă pe Petru… și lanțurile i-au căzut de la mâini” (Fap 12, 6-7). Să ne gândim de câte ori Domnul a ascultat rugăciunea noastră trimițându-ne un înger? Acel înger care pe neașteptate vine în întâmpinarea noastră ca să ne scoată din situații grele. Ca să ne smulgă din mâinile morții și ale celui rău; ca să ne arate calea de la care am rătăcit; ca să reaprindă în noi flacăra speranței; ca să ne aducă o mângâiere; ca să ne consoleze inima noastră zdrobită; ca să ne trezească din somnul existențial sau, pur și simplu, ca să ne spună: ”Nu ești singur!”. Câți îngeri trimite El pe drumul nostru! Dar noi, cuprinși de frică sau de necredință sau de euforie, îi lăsăm la ușă – exact cum s-a întâmplat lui Petru când a bătut la ușa casei și ”o servitoare cu nume Rode, s-a apropiat să audă cine este. Recunoscând vocea lui Petru, de bucurie ea nici n-a mai deschis ușa” (Fap 12, 13-14). Nici o comunitate creștină nu poate să meargă înainte fără sprijinul rugăciunii stăruitoare! Rugăciunea, care este întâlnirea cu Dumnezeu, cu Dumnezeu care nu dezamăgește niciodată, cu Dumnezeu cel credincios cuvântului său, cu Dumnezeu care nu-și abandonează copiii. Isus se întreba: ”Oare Dumnezeu nu va face dreptate aleșilor săi care strigă zi și noapte către el?” (Lc 18,7). În rugăciune, cel care crede își exprimă credința sa, încrederea sa, și Dumnezeu își exprimă apropierea sa, chiar și prin darul îngerilor, mesagerii săi.

Un îndemn la credință: în cea de a doua lectură (a solemnității) sfântul Paul îi scrie lui Timotei: ”Domnul însă mi-a fost alături şi m-a întărit, pentru ca predicarea să se împlinească prin mine şi s-o audă toate popoarele. Şi am fost salvat din gura leului. Domnul mă va salva din orice lucrare rea şi mă va mântui pentru împărăţia lui, cea din ceruri” (2 Tm 4,17-18). Dumnezeu nu-i scoate pe fiii săi din lume sau din rău, dar le dăruiește puterea de a le învinge. Numai cel care crede poate să spună cu adevărat: ”Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic” (Ps 23,1). Câte puteri, în decursul istoriei, au încercat și caută să distrugă Biserica, fie din afară, fie din interior, dar toate sunt distruse și Biserica rămâne vie și fecundă, rămâne inexplicabil stabilă pentru ca, după cum spune sfântul Paul, să poată exclama: ”Lui să-i fie gloria în veci de veci!” (2 Tm 4,18).

Toate se trec, numai Dumnezeu rămâne. Într-adevăr, au trecut domnii, popoare, culturi, națiuni, ideologii, puteri, dar Biserica, întemeiată pe Cristos, în ciuda multelor furtuni și a păcatelor noastre, rămâne credincioasă depozitului credinței în slujire, pentru că Biserica nu este a papilor, a episcopilor, a preoților și nici chiar a credincioșilor, este numai și numai a lui Cristos. Numai cel care trăiește în Cristos promovează și apără Biserica prin sfințenia vieții, după exemplul lui Petru și Paul. Cei care cred în numele lui Cristos i-au înviat pe cei morți, au vindecat bolnavi, i-au iubit pe prigonitorii lor, au dovedit că nu există putere în măsură să-l învingă pe cel care are puterea credinței!

Un îndemn la mărturie. Petru și Paul, asemenea celorlalți apostoli ai lui Cristos care în viața pământească au fecundat cu sângele lor Biserica, au băut potirul Domnului și au devenit prietenii lui Dumnezeu. Paul, pe un ton emoționant, îi scrie lui Timotei: ”Preaiubitule, eu deja sunt oferit ca jertfă şi timpul plecării mele a sosit. Am luptat lupta cea bună, am ajuns la capătul alergării, mi-am păstrat credinţa. De acum îmi este rezervată coroana dreptăţii pe care mi-o va da în ziua aceea Domnul, judecătorul cel drept; şi nu numai mie, ci şi tuturor acelora care au iubit arătarea lui” (2 Tm 4, 6-8). O Biserică sau un creștin fără mărturie este steril; un mort care crede că este viu, un pom uscat care nu dă roade; o fântână secată care nu dă apă! Biserica a învins răul grație mărturiei curajoase, concrete și smerite a fiilor ei. A învins răul grație proclamării plină de convingere a lui Petru: ”Tu ești Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu” și grație făgăduinței veșnice a lui Isus (cf Mt 16, 13-18)».

Adresându-se arhiepiscopilor care au primit palium-ul, semnul comuniunii depline cu Scaunul Apostolic al Romei, papa Francisc i-a îndemnat la predică să fie, întocmai, oameni de rugăciune, de credință și de mărturie. Mai mult, să fie ei înșiși ”îngeri și mesageri de caritate” pentru cei mai nevoiași.
• «Biserica vă vrea oameni de credință, învățători în ale credinței, care să-i învețe pe credincioși să nu le fie teamă de atâția ”Irozi” care lovesc prin persecuții și tot felul de cruci. Nici un Irod nu este în măsură să stingă lumina speranței, credinței și carității celui care crede în Cristos!».

Dar Biserica cere episcopilor să fie și oameni care dau mărturie. Papa a citat în această privință îndemnul Sfântului Francisc din Assisi, care spune fraților săi: ”Predicați întotdeauna Evanghelia și, dacă ar fi nevoie, chiar și prin cuvinte” (cfr ”Fonti Francescane”, 43).
• «Nu există mărturie fără o viață coerentă! Astăzi este nevoie nu atât de învățători, ci de mărturisitori curajoși, convinși și convingători; mărturisitori care să nu se rușineze de Numele lui Cristos și de Crucea sa, nici în fața leilor care rag, nici în fața puterilor acestei lumi. (…) Este atât de simplu: pentru că mărturia cea mai eficace și mai autentică este cea de a nu contrazice, prin comportament și prin viață, ceea ce predicăm prin cuvânt și ceea ce-i învățăm pe ceilalți. Dragi frați, învățați rugăciunea rugându-vă, vestiți credința crezând, dați mărturie trăind!».

În fine, Papa Francisc a îndemnat episcopii să urmeze exemplul apostolilor Petru și Paul, dar și pe cel dat de numeroși mărturisitori din lunga istorie a Bisericii și din diferite confesiuni creștine, care au contribuit în felul lor la arătarea și creșterea singurului Trup al lui Cristos. ”Îmi place să subliniez prezența, întotdeauna foarte plăcută, a Delegației Patriarhatului Ecumenic de Constantinopol, trimisă de fratele drag Bartolomeu I”, a încheiat Sfântul Părinte.

(rv – A. Dancă)