2015-07-03 11:21:00

Papa: 'politică adevărată este o înaltă formă de caritate'


RV 03 iulie 2015.  Printre intenţiile propuse pentru luna iulie din acest an, Sfântul Părinte ne-a invitat să ne rugăm „pentru ca responsabilitatea politică să fie trăită la toate nivelurile ca o înaltă formă de caritate”. Inspirându-se din cuvântul Fericitului papă Paul al VI-lea, papa Francisc cere prin aceasta o politică în slujba demnităţii umane şi a tuturor persoanelor marginalizate, pe care a amintit-o în nenumărate rânduri.  

Deja în prima sa enciclică, Evangelii Gaudium, papa Francisc afirma că „politica, atât de denigrată astăzi, este «o vocaţie înaltă», este una dintre formele cele mai preţioase de caritate, deoarece este în serviciul binelui comun”.

„Îl rog pe Dumnezeu – scria Papa – să ne dăruiască politicieni care să aibă într-adevăr în suflet societatea, poporul şi viaţa celor mai săraci”.

El îi îndeamnă pe politicieni să aibă grijă de persoanele marginalizate: înfometate, fără un loc de muncă, fără acoperiş, migranţi, popoare indigene sau grupuri etnice, persoanele vârstnice, tot mai singure şi abandonate, copiii aflaţi încă în pântecele mamei lor. Pe scurt, toţi cei exploataţi care sunt trataţi în societatea actuală ca „rebuturi”. Aceasta, deoarece pentru o „economie care ucide persoana umană” sunt „indivizi mai puţin importanţi decât lucrurile care aduc profit persoanelor cu putere politică” (papa Francisc, Casa „Sf. Marta”, 1 mai 2013).

Pontiful cere politicienilor să caute demnitatea umană şi nu doar profitul:
• „Pericolul – a subliniat el în nenumărate rânduri – este acela de a cădea în mreaja corupţiei”. «Corupţia» este un termen pe care papa Francisc îl amplifică, dându-i o dimensiune spirituală. La Sfânta Liturghie celebrată cu parlamentarii italieni, pe 27 martie 2014, Pontiful spunea că persoana coruptă şi-a pietrificat atât de mult inima încât nu mai poate asculta vocea lui Dumnezeu.

•„O persoană coruptă indiferentă în faţa nevoilor celorlalţi, interesându-se exclusiv de nevoile sale personale şi ale mişcării politice ce o reprezintă”. Politicienii corupţi, extrapolează Papa, sunt „oameni de bune maniere, dar cu obiceiuri proaste” care asupresc poporul cu multe poveri, pe care ei nu le ating însă nici măcar cu un deget.

• „Păcătosul – a mai spus Pontiful – poate pocăi căci pentru el Dumnezeu „este milostiv și ne așteaptă”, dar persoana coruptă este de neclintit. Ea se justifică și este dificil să „se poată întoarce”.
Papa Francisc invită oamenii din sectorul politic, mai ales pe cei creştini, să fie curajoşi, deoarece „politica – a amintit el recent, pe 30 aprilie 2015, când a întâlnit Comunitatea de viaţă creştină – este un fel de «martiriu cotidian»: caută binele comun fără a se lăsa coruptă”.

«Este important să faceţi politică» şi «se poate deveni sfânt făcând aceasta»:
• „[Să faci politică] înseamnă să porţi crucea atât de multor falimente şi să duci greul atât de multor păcate. Deoarece în lume – subliniază papa Francisc – este greu să faci bine în această societate, fără a te «murdări pe mâini» sau fără a-ţi păta sufletul. Dar pentru aceasta, mergi să îţi ceri iertate şi continuă să-ţi pară rău.

«Nu trebuie să te descurajezi în a lupta pentru o societate mai dreaptă şi mai unită»:
• „Dacă Domnul te cheamă la aceasta vocaţie” – a fost îndemnul Pontifului – fă politică. Te va face să suferi, poate te va face să păcătuieşti, dar Domnul este alături de tine. Cere-i iertare şi mergi mai departe. Să nu lăsăm însă ca această «cultură a rebutului» să ne debaraseze pe toţi! Ea înlătură şi creaţia, deoarece creaţia este tot mai afectată pe zi ce trece. Nu uitaţi ce spunea Fericitul Papă Paul al VI-lea: «politica este una dintre formele cele mai înalte de caritate»”.

(rv– S. Centofanti–M. Caba)








All the contents on this site are copyrighted ©.