2015-07-06 12:12:00

Praga, 6-9 iulie: Congresul vocaţional european 2015


RV 06 iulie 2015. Însoţirea tinerilor la preoție și la viața consacrată, în contextul cultural al familiei de astăzi– este tema Congresului vocaţional anual, organizat la Praga, de la 06 la 09 iulie 2015, de Comisia pentru Vocaţii a Consiliului Conferinţelor episcopale europene (CCEE) şi Serviciul European pentru vocaţii (EVS).

Potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor, tema din acest an a întâlnirii este aleasă în contextul Anului Vieţii Consacrate numit de papa Francisc şi în vederea Sinodului pentru Familie convocat de Pontif pentru luna Octombrie.

La conferinţa despre vocaţii iau parte 72 de participanţi dintre care 9 episcopi europeni, împreună cu responsabilii pentru pastoraţia vocaţională, delegaţi ai Conferinţelor episcopale din Europa şi ai Congregaţiilor religioase din 20 de ţări europene, cât şi Statele Unite ale Americii.

„Scopul principal al întâlnirii este acela de a readuce în centrul atenţiei şi a practicii pastorale prioritatea esenţială a întregii Biserici în zilele noastre: pastoraţia familiilor şi cea vocaţională”, a spus mons. Domenico Molin, coordonator CCEE pentru vocaţii, explicând că se doreşte prin aceasta „crearea condiţiilor pentru o cultură vocaţională a familiei”, care să facă din molecula societăţii «un pântec roditor de vocaţii»:

• „Familia nu este doar un loc unde se simte tot mai acut criza educaţiei – a mai spus reprezentantul – ci poate fi deveni în sinergie cu toate celelalte Vocaţii motorul pulsant al unei renaşteri pentru vocaţii”.

În acest sens,  la întâlnirea de la Praga o atenţie specială va fi acordată rolului pe care îl pot avea părinţii, sau ar putea să îl aibă dacă nu ar uita deseori rolul lor, mai presus de alte surse educative, în special cele ale mass-media, care, spun organizatorii, sunt tot mai „invazive şi debordante”.

Congresul vocaţional european de la Praga este organizată în sesiuni plenare și grupuri de lucru, coordonate de mons. Oscar Catoni, episcop de Crema (Italia) şi preşedinte al Comisiei CCEE pentru vocaţii.

Potrivit aceleiaşi surse, un instrument de bază pentru tema propusă este exhortaţia apostolică Evangelii Gaudium a papei Francisc, care „poate da viaţă unei colaborări utile a Bisericii cu părinţii, pentru a-i ajuta pe aceştia să redescopere experienţa lor vocaţională de cuplu şi familie, ca să devină fără ezitare, fără frică şi fără şovăială terenul fertil al educaţiei pentru alegeri de viaţă radicale şi curajoase ale propriilor fii”.

Pe ordinea de zi a evenimentului, o intervenţie importantă este cea a mons. Patron Wong, secretar al Congregației pentru Cler, care va încerca să răspundă la întrebarea:

„Cum trebuie să fie însoţiţi tinerii la preoție și la viața consacrată, pornind de la contextul actual al familiei?”.

La o altă sesiune, vor interveni socilogiii Attilio Danese și Giulia Paola Di Nicola, cu „O lectură a situației socio-culturală a familiei în Europa: criterii și orientări pentru o educație la credință și o urmare a vocaţiei”.

Va lua cuvântul şi cardinalul Dominik Duka, arhiepiscop de Praga și președinte al Conferinței Episcopale cehe.

Lucrările  se desfăşoară în spatele ușilor închise şi se încheie joi, 09 iulie, cu aprobarea unui comunicat final disponibil în limba italiană, engleză, franceză și germană începând cu dimineața zilei de vineri, 10 iulie 2015.

Pentru mai multe informaţii: site-ul Consiliului Conferinţelor europene şi cel al Serviciului European pentru vocaţii

(rv– M. Caba)

 

 








All the contents on this site are copyrighted ©.