2015-07-08 11:17:00

Criza din Grecia. Declarația episcopatului francez


RV 08 iul 2015. După referendum-ul din 5 iulie 2015 în care poporul grec s-a pronunțat împotriva planului de austeritate bugetară propus de creditori, Conferința episcopilor catolici francezi a publicat o declarație de presă în care subliniază ”neliniștea vie” atât a cetățenilor din Grecia cât și a celor din alte țări ale Uniunii Europene. În fața acestei situații, continuă episcopii francezi, Biserica Catolică ține să-și exprime încă o dată sprijinul pentru continuarea procesului de construcție europeană.

”Noi reafirmăm – se citește în declarația de presă - necesitatea de a armoniza de o manieră echilibrată o dublă exigență: responsabilitatea fiecărei țări membre și solidaritatea între toate statele Uniunii Europene. Fiecare stat este obligat să respecte necesitățile unei gestiuni riguroase și responsabile, dar și juste față de cetățenii săi, în special față de cei mai vulnerabili și mai săraci. Dar responsabilii politici ai Uniunii Europene sunt obligați de asemenea să garanteze solidaritatea și între țările membre, aprobând acordarea unui sprijin fiecăruia dintre ele și să creeze condițiile favorabile pentru o gestiune justă și responsabilă”.

Remarcând că poporul grec a fost chemat să se pronunțe democratic prin referendum, episcopii catolici francezi afirmă că demersul popular a scos în evidență existența unui ”deficit democratic” între cetățenii țărilor europene și instituțiile administrației europene. ”Deficitul democratic”, se citește în declarație, ”este deosebit de vizibil în faptul că responsabilii financiari și instituțiile la care aceștia aparțin, determină condițiile și elaborează deciziile care ulterior sunt impuse statelor membre fără a fi dezbătute în Parlamentul European”.

În această situație, episcopii francezi îndeamnă la instaurarea unui dialog între toate statele membre în cadrul instituțiilor europene pentru ”a continua efortul de construcție europeană și a i se garanta acestuia un viitor. Criza europeană prin care trecem – susțin episcopii - trebuie să fie ocazia unei conștientizări reînnoite a dublei exigențe de responsabilitate și solidaritate între partenerii europeni”.

Această criză arată necesitatea de a pune în practică procese democratice acolo unde, după cum sublinia papa Francisc în enciclica sa ”Laudato sii”, «politica și economia, în dialog, se pun cu determinare în serviciul vieții umane. A salva băncile cu orice preț, și făcând astfel încât populația să plătească prețul, fără decizia fermă de a revizui și reforma sistemul în ansamblul său, reafirmă o întâietate absolută a finanțelor care nu are viitor și care va putea doar să genereze alte crize». De aceea, încheie episcopii francezi, ”Biserica Catolică încurajează și sprijină orice inițiativă politică vizând continuarea dialogului între partenerii europeni”.

Declarația de presă este semnată de președintele Conferinței Episcopilor din Franța, mons. Georges Pontier, arhiepiscopul Marsiliei, alături de președintele Consiliului ”Familie și Societate”, mons. Jean-Luc Brunin, episcop de Havre, și de reprezentantul episcopilor francezi în Comisia Episcopatelor din Comunitatea Europeană (COMECE), mons. Jean-Pierre Grallet, arhiepiscop de Strasbourg.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.