2015-08-14 13:56:00

La Maria Radna: «Cu Maria, în căutarea celor îndepărtaţi»


RV 14 august 2015. „Cu Maria în căutarea celor îndepărtaţi" este titlul unui articol publicat recent în "L’Osservatore Romano", dedicat României în context european. „După încheierea ultimului război mondial – citim în articol – Crucea roşie şi Biserica au promovat un serviciu de căutare a celor rătăciţi şi îndepărtaţi din Patrie”, iar „astăzi în Biserică avem nevoie de un serviciu de căutare asemănător. Pentru a ajuta persoanele care s-au pierdut: până când îndepărtarea de Dumnezeu poate fi transformată în apropierea Lui de om”: astfel a spus cardinalul Joachim Meisner, arhiepiscop emerit de Köln, ca trimis special al papei Francisc la inaugurarea complexului conventual al sanctuarului de la Maria Radna, în dieceza de Timișoara, pe 2 august 2015. 

Purpuratul, citat de cotidianul din Vatican, a subliniat cu această ocazie felul în care comunităţile creştine «ar trebui să construiască aceste servicii inspirate de Sfânta Fecioară. Ea este maestră în ‚a căuta’ şi ‚a găsi’».

De fapt, în nicio comunitate „nu ar trebui să lipsească acest ‚serviciu de căutare’ al Mariei, pentru ca multe persoane care s-au pierdut în civilizația egoismului să poată fi găsite”. Maica Domnului, a continuat purpuratul, a acceptat în viaţa sa o „nouă ordine, ca propunere a lui Dumnezeu. (…) Anarhia este declin, mai precis declinul moralei și al eticii înspre păcat; declinul adevărului în minciună şi al curajului în lașitate”. În acest sens, trimisul papei la Sanctuarul Maria Radna a menţionat că „este uimitor cum în Europa, aşteptările euforice de viață din ultimele decenii au fost devenit un pesimism paralizant. Ba chiar, s-a găsit plăcerea în declin”.

Aceasta este o impresia care o persoană şi-o face citind ştirile din ultimele luni. Creşte tot mai mult numărul copiilor avortaţi, a abandonului persoanelor în vârstă. Aceasta este „o plăcere reală a declinului, ce pare să fi devenit la modă şi în Biserică”.

Din păcate „optimismul a înlăturat teismul”, iar în mijlocul „Bisericii și al teologiei nu mai este Dumnezeu, ci omul. Crucea a fost nivelată pentru a forma o linie orizontală, adică redusă la minim”. În această situație, rolul Sfintei Fecioare cu exemplu pentru ordinea sa de viaţă este mai necesar decât oricând.

Într-adevăr, a încheiat mons. Meisner la Sanctuarul de la Maria Radna, nimic „ nu trebuie să aibă prioritate în faţa voinţei lui Dumnezeu”.

Chiar dacă astăzi Maria „nu ar face altceva decât să strige acest cuvânt al lui Dumnezeu într-o Europă coruptă, ar face deja un lucru mare, care ne-ar salva”.

(rv – M. Caba)








All the contents on this site are copyrighted ©.