RV 10 septembrie 2015. Milostivirea şi iertarea: tema celui de-al XXIII-lea
Congres ecumenic internaţional de Spiritualitate Ortodoxă, în desfăşurare de la 9
la 12 septembrie a.c., la mănăstirea de la Bose. La eveniment iau parte reprezentanţi
ai tuturor Bisericilor ortodoxă, catolică, Biserica anglicană, reformată, biblişti,
patrologi şi teologi. Papa Francisc, în mesajul său trimis comunităţii piemonteze,
prin cardinalul secretar de Stat Pietro Parolin, aminteşte că „milostivirea este lumina
iubirii şi a tandreţii lui Dumnezeu, care poartă în sine iertarea”.
Într-un interviu pentru redacţia postului nostru de
radio, Enzo Bianchi, priorul comunităţii monastice de la Bose:
• „Credem că milostivirea este într-adevăr darul cel mai mare şi indispensabil pentru omenire: este singurul lucru cu adevărat necesar oamenilor, creştinilor şi Bisericii. Aşadar, am dorit ca această «milostivire» să nu rămână pur şi simplu ceva ce meditează catolicii, ci să fie deschisă tuturor confesiunilor, pentru a fi cu adevărat o meditație pe această temă – ba chiar o cercetare– printre ortodocși și protestanți. În acest sens, a fost deja o întâlnire cu Bisericile Reformate, iar aceasta este cu Bisericile Ortodoxe: sunt prezenţi patruzeci de episcopi ortodocşi din toată lumea. Angajamentul pe care l-am cerut acestora este ca această temă să fie extinsă în interiorul Bisericilor, și să nu rămână doar tema unei întâlniri ecumenice”.
Ce dimensiune a iertării creştine poate fi descoperită prin studiul Scripturii,
a scrierilor Sfinţilor Părinţi, din tradiţia monastică?
• „În primul rând faptul că milostivirea lui Dumnezeu
nu are limite, că acel «de şaptezeci de ori câte şapte» pe care l-a cerut Isus se
aplică oricând: însăşi Biserica nu a reuşit întotdeauna să fie la înălţimea acestei
Milostiviri infinite a Tatălui anunţată de Isus Cristos. Şi cred că aceasta este important,
că: nu există trecut în care să nu învingă milostivirea lui Dumnezeu; trebuie să învăţăm
aceasta în mod absolut. În acest moment istoric este important să citim şi această
expresie evanghelică: de a face o faptă de milostivire ca pe un ajutor concret – cotidian
– persoanelor care suferă, celor din urmă, celor care sunt victime sau trăiesc în
sărăcie. Aceste două dimensiuni şterg acestei virtuţi individualismul şi o transformă
într-o virtute prezentă în istoria concretă a omenirii: aceasta este cu adevărat necesar
pentru noi şi pentru toate Bisericile”.
Pe parcursul Întâlnirii ecumenice Internaţionale de la Bose din acest an, este
abordată şi tema iertării între Biserici: mai ales între cea Ortodoxă şi Biserica
Romei…
• „Încă din anul din 2000, Biserica Catolică a pornit
pe această cale a reconcilierii, prin Liturghia Iertării făcută de Sfântul Ioan Paul
al II-lea, iertare pe care el a cerut-o de mai multe ori; iertare pe care a cerut-o
înaintea sa Papa Paul al Vil-ea, iertare pe care Biserica continuă să o ceară chiar
în prezent. Așa cum a făcut recent papa Francisc Bisericii valdeze. De asemenea, este
de așteptat, dar fără pretenții – ci în deplină smerenie – ca şi celelalte Biserici
să-şi ceară iertare reciprocă, pentru că iertarea nu poate fi unilaterală, pentru
că Evanghelia ne cere gratuitate și nu rambursare. Cu toate acestea, fiecare biserică
trebuie să înceapă să aplice cu ea însăşi această «responsabilitate a iertării», și
noi am avea nevoie ca unele dintre acestea, cu siguranță rănite, să-şi găsească forța
de a cere iertare, pentru că şi ele au greşit de multe ori sau au apărat adevărul
cu metode mai puţin «evanghelice». Aşadar, nu există biserici vinovate şi mai puţin
vinovate: spre exemplu, sunt la fel de responsabile cele care au fost victime şi au
aplicat apoi răzbunarea – răzbunare – care a condus violenţă. Iertarea trebuie să
fie cu adevărat reciprocă, a tuturor fiilor lui Dumnezeu: iertarea vine de la Domnul
şi este o iertare reciprocă între noi, care încă mai dorim o Biserică propovăduitoare
pe acest pământ”.
(rv – F. Colagrande – M. Caba)
All the contents on this site are copyrighted ©. |