2015-09-16 08:41:00

Audiența generală. Familia, baza de apărare în fața ideologiilor


RV 16 sep 2015. Familia voită de Dumnezeu, care l-a creat pe om bărbat și femeie, are o dimensiune universală; o nouă alianță între bărbat și femeie dobândește o importanță strategică pentru emanciparea popoarelor față de colonizarea banului: a spus papa Francisc la cateheza audienței generale de miercuri, în Piața Sf. Petru, ultima dedicată familiei și căsătoriei. La saluturile finale, Suveranul Pontif a cerut credincioșilor să-l însoțească cu rugăciunea pe parcursul apropiatei sale călătorii apostolice pe care o efectuează în Cuba și Statele Unite ale Americii, de la 19 la 27 septembrie, cu ocazia celei de-a VIII-a Întâlniri mondiale a familiilor.

«Dragi frați și surori - a spus Pontiful - suntem la ultima reflecție despre căsătorie și familie. Ne aflăm în apropierea unor evenimente frumoase și angajante, legate direct de această mare temă: Întâlnirea mondială a familiilor la Philadelphia și Sinodul Episcopilor, aici, la Roma. Ambele au un orizont mondial, care corespunde dimensiunii universale a creștinismului, dar și dimensiunii universale a acestei comunități umane fundamentale și de neînlocuit care este, întocmai, familia».

Pontiful a subliniat la cateheză faptul că ”actuala schimbare de civilizație” este ”marcată de efectele pe termen lung” impuse de o ”societate administrativă caracterizată de tehnocrația economică”. ”Subordinarea eticii la logica profitului dispune de mijloace impunătoare și de un sprijin mediatic enorm”.
• «În acest context, o nouă alianță între bărbat și femeie devine strategică și pentru emanciparea popoarelor de colonizarea banului. Această alianță trebuie să înceapă din nou să orienteze politica, economia și conviețuirea civilă. Ea hotărăște trăsătura locuibilă a pământului, transmiterea sentimentului vieții, legăturile memoriei și ale speranței».

Comunitatea conjugală-familială a bărbatului și femeii, a reluat Sfântul Părinte, este ”gramatica generativă” a acestei alianțe, este ”nodul ei de aur”. Credința o primește din înțelepciunea creației lui Dumnezeu, care ”a încredințat familiei nu grija unei intimități ca scop în sine ci emoționantul proiect de a face «domestică» lumea. Chiar familia care este la începutul, la baza acestei culturi mondiale, este cea care ne salvează; ne salvează de atâtea și atâtea atacuri, de atâtea distrugeri, de atâtea colonizări, precum cea a banului, sau de acele ideologii care amenință lumea. Familia este baza pentru a se apăra”.

Referindu-se mai departe la paginile biblice despre facerea lumii, papa Francisc a subliniat că acestea sunt sursa de inspirație pentru ”meditațiile de miercuri despre familie” și la acestea trebuie să revenim mereu pentru a cunoaște mai bine familia.
• «Ne așteaptă o muncă foarte vastă dar și entuziasmantă. Creația lui Dumnezeu nu este o simplă premisă filosofică: este orizontul universal al credinței. Nu există un plan dumnezeiesc diferit de creație și de mântuirea ei. Dumnezeu s-a făcut om pentru mântuirea creaturilor, a tuturor creaturilor: ”pentru noi oamenii și pentru mântuirea noastră”, cum spune Crezul. Și Isus este ”primul născut dintre toate făpturile” (Col 1,15)».

Dumnezeu a încredințat bărbatului și femeii lumea creată. Ceea ce s-a întâmplat între ei doi a pus amprenta pe toate celelalte. Refuzul lor de a primi binecuvântarea lui Dumnezeu ajunge în mod fatal la un delir de atotputernicie care ruinează totul. Este ceea ce noi numim ”păcatul originar”. Și toți venim pe lume moștenind această maladie.
• «Cu toate acestea, nu suntem blestemați, nici lăsați în voia noastră. Antica relatare despre prima iubire a lui Dumnezeu față de bărbat și femeie, avea deja pagini scrise cu foc în această privință. ”Voi pune dușmănie între tine și femeie, între seminția ta și seminția ei” (Gn 3,15a). Sunt cuvintele pe care Dumnezeu le adresează șarpelui înșelător. Prin intermediul acestor cuvinte Dumnezeu marchează femeia cu o barieră de protecție împotriva răului, barieră la care ea poate face recurs, dacă vrea, în orice generație. Aceasta înseamnă că femeia poartă o binecuvântare secretă și specială pentru apărarea creaturii ei în fața Celui rău. Asemenea femeii din Apocalips, care fuge ca să-și ascundă copilul din fața dragonului. Și Dumnezeu o ocrotește (cf Ap 12,6)».

În această privință papa Francisc a denunțat ”numeroasele locuri comune, care uneori sunt chiar jignitoare, despre femeia ispititoare care inspiră la rău. În schimb, a remarcat, există spațiu pentru o teologie a femeii care să fie la înălțimea acestei binecuvântări a lui Dumnezeu pentru ea și pentru generare”.
• «Ocrotirea milostivă a lui Dumnezeu față de bărbat și femeie, în orice caz, nu încetează niciodată pentru amândoi. Să nu uităm aceasta! Limbajul simbolic al Bibliei ne spune că înainte de a-i îndepărta din grădina Edenului, Dumnezeu a făcut bărbatului și femeii tunici de piele și i-a îmbrăcat (cf Gn 3,21). Acest gest de bunătate înseamnă că și nici în urmările dureroase ale păcatului nostru Dumnezeu nu vrea să rămânem goi și abandonați destinului nostru de păcătoși. Această bunătate dumnezeiască, această grijă față de noi, o vedem întrupată în Isus din Nazaret, fiul lui Dumnezeu ”născut din femeie” (Gal 4,4). Și tot Sfântul Paul ne amintește: ”În timp ce eram încă păcătoși, Cristos a murit pentru noi” (Rm 5,8). Cristos, născut din femeie, dintr-o femeie. Este mângâierea lui Dumnezeu asupra rănilor noastre, a greșelilor noastre, a păcatelor noastre. Dar Dumnezeu ne iubește așa cum suntem și vrea să ne ducă mai departe cu acest proiect, iar femeia este cea mai puternică, care duce înainte acest plan».

”Făgăduința pe care Dumnezeu o face bărbatului și femeii, la începutul istoriei, cuprinde toate ființele umane, până la sfârșitul istoriei. Dacă avem credință suficientă, familiile popoarelor pământului se vor recunoaște în această binecuvântare. În orice caz, toți cei care se simt mișcați de această viziune, indiferent de poporul, națiunea și religia de apartenență, să pornească la drum cu noi. Va fi fratele nostru și sora noastră, fără a face prozelitism. Să mergem împreună sub această binecuvântare și sub acest scop al lui Dumnezeu de a ne face pe toți frați în viață, într-o lume care merge înainte și care se naște tocmai dintr-o familie, din uniunea dintre bărbat și femeie. Dumnezeu să vă binecuvânteze, familii din orice colț al pământului”.

Salutând pelerinii din diferite țări, papa Francisc a subliniat, în cuvântul adresat polonezilor, tema aleasă de episcopii din patria lui Ioan Paul al II-lea pentru actuala ”Săptămână a educației”: ”A educa la plinătatea umanității”. Făcând trimitere la Sfântul Ioan Bosco episcopii polonezi au ținut să amintească actualitatea și eficacitatea metodelor sale de educație. ”Cuvintele pe care Sfântul le spunea tinerilor – «pentru voi trăiesc, pentru voi muncesc, pentru voi sunt gata să-mi dau viața» – să fie un imbold pentru toți educatorii!”, a încheiat papa Francisc.

Sfântul Părinte a menționat, de asemenea, beatificarea, sâmbătă, 19 septembrie, în Italia, a episcopului de San Miniato, ”călăuză plină de râvnă și dascăl înțelept al poporului care i-a fost încredințat”.

În fine, un anunț care privește direct agenda Suveranului Pontif:
• «Sâmbăta viitoare voi pleca pentru o călătorie apostolică în Cuba și Statele Unite ale Americii, o misiune spre care mă îndrept cu o mare speranță. Motivul principal al călătoriei este cea de-a Opta întâlnire mondială a familiilor, care va avea loc la Philadelphia. Voi merge și la sediul central al Organizației Națiunilor Unite, la 70 de ani de la înființarea acestei instituții. Salut încă de pe acum cu afecțiune poporul cubanez și pe cel american care, conduse de Păstorii lor sufletești, s-au pregătit pe plan spiritual. Vă cer tuturor să mă însoțiți cu rugăciunea voastră, invocând lumina și puterea Duhului Sfânt și mijlocirea Mariei Preasfinte, patroana cerească a Cubei ca ”Virgen de la Caridad del Cobre”, și patroana Statelor Unite ale Americii ca Neprihănit Zămislită».

Primiți acum și Binecuvântarea Apostolică invocată de papa Francisc la finalul audienței generale de miercuri, 16 septembrie 2015, în Piața Sf. Petru, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.