La papa Francisc, tinerii călugări și călugărițe

RV 17 sep 2015. Papa Francisc a primit joi în aula audiențelor generale aproximativ 5000 de persoane consacrate, care participă de la 16 la 19 septembrie la Întâlnirea mondială a tinerilor călugări și călugărițe, în contextul Anului Vieții Consacrate.

”Acum câteva zile, în Piața Sfântul Petru, un preot irakian s-a apropiat și mi-a dat o cruciuliță. Era crucea pe care o avea la el un preot care a fost înjunghiat pentru a nu-l tăgădui pe Isus. Această cruce o port cu mine, aici”. Cu această mărturie despre eroismul și martiriul atâtor creștini din Irak și Siria, papa Francisc a început discursul liber pe care l-a adresat joi, în Aula Paul al VI-lea, tinerilor călugări și călugărițe din lumea întreagă, veniți la Roma în aceste zile cu ocazia Anului Vieții Consacrate. În acest fel, Sfântul Părinte a vrut să aducă asupra tinerilor consacrați lumina martiriului pe care creștinii din zilele noastre o iradiază asupra întregii Biserici.

Papa a răspuns liber, în italiană, la trei întrebări și a renunțat la discursul pregătit dinainte în limba spaniolă. O întrebare, scrisă de o călugăriță de viață contemplativă, se referea la o anumită șovăială a celor care, crescuți într-o societate ”lichidă și instabilă”, riscă să cadă în mediocritate. Răspunsul Sfântului Părinte a pus accentul pe adevărata libertate:
• «Există o libertate care vine de la Duhul Sfânt și una care vine din mundanitate. Domnul vă cheamă – și ne cheamă pe toți – la (…) ”modul profetic” al libertății, adică la libertatea care trebuie unită cu mărturia și fidelitatea. O mamă care își crește copiii într-o atmosferă rigidă – trebuie să faci asta, trebuie să faci cutare, trebuie, trebuie… – și nu-i lasă pe copii să viseze, să aibă idealuri și să crească, anulează viitorul creator al copiilor. Copiii vor fi sterili. Și viața consacrată poate fi sterilă, fără roade, când nu este profetică, când nu-și permite să viseze. (…) Profeția, capacitatea de a visa, este opusul rigidității. Cei rigizi nu sunt în stare să aibă vise».

”Din punct de vedere cultural”, a recunoscut papa Francisc, ”e adevărat că noi trăim într-un timp de mare instabilitate, chiar un timp care pare o bucată de timp: noi trăim în cultura provizoriului”. La ”cultura provizoriului”, care a pătruns și în Biserică, în comunitățile călugărești și în familii, este necesar să răspundem cu o ”cultură a definitivului: Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său pentru totdeauna, nu provizoriu, nu la o singură generație sau la o singură țară, ci la toți. La toți și pentru totdeauna”.

Dar pentru o adevărată libertate în viața consacrată nu este îndeajuns o observanță strictă a normelor prescrise, este nevoie de deschidere, de o inimă deschisă, de dialog cu superiorii și cu episcopul, de un dialog comunitar, chiar și atunci când dialogul se face anevoios și degenerează în certuri:
• «Chiar și (apostolii) Petru, Paul și Iacob, în primele timpuri – citiți cartea Faptele Apostolilor – ajungeau la certuri puternice. Se certau greu, dar apoi erau atât de deschiși la Duhul Sfânt încât aveau capacitatea de a se ierta unul pe altul. Stau să spun un cuvânt cam greu, dar eu vă vorbesc cu sinceritate: unul din păcatele pe care deseori le găsesc în viața unei comunități este incapacitatea de iertare între frați, între surori».

La cea de-a doua întrebare, despre îndatorirea persoanelor consacrate de a contribui la evanghelizarea oamenilor din timpurile noastre, papa Francisc a scos în evidență faptul că pentru a duce Evanghelia la ceilalți, trebuie să ai mai întâi o inimă înflăcărată de dorința de a evangheliza. ”Noi – a spus Pontiful – nu suntem o asociație de fotbal care căutăm noi asociați, noi membri. A evangheliza nu înseamnă doar a convinge: înseamnă a da mărturie că Isus Cristos este viu”. Această mărturie trebuie dată prin viață: ”tu poți să faci studii, să urmezi cursuri de evanghelizare, ceea ce este bine, dar capacitatea de a înflăcăra inimile nu vine din cărți, vine din inima ta. Dacă inima ta arde de iubire pentru Isus Cristos, tu ești un bun vestitor al Evangheliei, o bună vestitoare a Evangheliei. Dar dacă inima ta nu arde, urmărești numai cele ce țin de organizare, care sunt desigur de trebuință, dar de importanță secundară…”.
• «Iertați-mă dacă sunt un pic feminist, dar aș dori aici să le mulțumesc femeilor consacrate. Nu la toate, însă, unele sunt un pic isterice… Voi aveți dorința de a merge mereu în prima linie. De ce? Pentru că voi sunteți mame, aveți această maternitate a Bisericii care vă face să fiți aproape».

În fine, cea de a treia întrebare la care papa Francisc a răspuns, prima de fapt în ordinea prezentării, avea un destinatar foarte precis: ”Sanctitate, de ce v-ați făcut călugăr, de ce ați devenit preot?” Pontiful a făcut referință la ziua de 21 septembrie 1953, ziua în care a simțit chemarea lui Dumnezeu și a răspuns:
• «Știu că din întâmplare am intrat în Biserică, am văzut un confesional și am ieșit altfel, am ieșit într-un mod diferit. Acolo viața mea s-a schimbat. Ce m-a fascinat despre Isus și Evanghelie? Nu știu, apropierea sa față de mine. Domnul nu m-a lăsat singur niciodată, nici chiar în clipele urâte sau întunecoase, nici în momentele de păcat. Pentru că trebuie să spunem și acest lucru: toți suntem păcătoși. Dar de multe ori o spunem în teorie. Nu, să o spunem în practică. Eu îmi aduc aminte de păcatele mele și mă rușinez. Dar nici în acele momente Domnul nu m-a lăsat singur. Și nu doar pe mine, pe nimeni dintre noi Domnul nu-l lasă singur. Eu am simțit atunci chemarea de a fi preot și persoană consacrată. (…) În momentele cele mai urâte, m-a ajutat foarte mult amintirea acestei prime întâlniri, pentru că mereu Domnul ne întâlnește pentru întotdeauna, Domnul nu are nimic cu cultura provizoriului. El ne iubește pentru totdeauna, ne însoțește pentru totdeauna».

Întâlnirea mondială a tinerilor călugări și călugărițe din Anul Vieții Consacrate se încheie sâmbătă, 19 septembrie, cu Sfânta Liturghie prezidată la 11.30 în bazilica Sfântul Petru de cardinalul João Braz de Aviz, prefectul Congregației pentru Institutele de Viață Consacrată și Societățile de Viață Apostolică.

(rv – A. Dancă)