3 octombrie: Fericitul martir Ignațiu, episcop de Oradea

RV 02 oct 2015. La rugăciunea ”Angelus” de duminică, 31 octombrie 2010, papa Benedict al XVI-lea aducea la cunoștința întregii Biserici Catolice un eveniment important care a avut loc în România:
• «Ieri (sâmbătă, 30 octombrie – n.r.), în catedrala din Oradea Mare, în România, cardinalul Peter Erdő l-a proclamat Fericit pe Szilárd Bogdánffy, episcop și martir. În 1949, când avea 38 de ani, el a fost consacrat episcop în clandestinitate și apoi arestat de regimul comunist din țara sa, România, fiind acuzat de conspirație. După patru ani de suferințe și umiliri, a murit în închisoare. Îi aducem mulțumiri lui Dumnezeu pentru acest eroic păstor care a pășit pe urmele Mielului până la sfârșit! Mărturia lui să-i mângâie și să-i întărească pe toți cei care și astăzi sunt prigoniți din cauza Evangheliei».

Comemorarea liturgică a Fericitului Constantin Ignațiu Bogdanffy se celebrează anual în 3 octombrie, fiind cinstit deopotrivă în calendarul bizantin român și în cel roman sau latin.

«Catehismul Bisericii Catolice (par. 2473) – amintea în preajma beatificării cardinalul Lucian Mureșan - defineşte martiriul ca fiind „mărturia supremă dată adevărului credinţei; el desemnează o mărturie care merge până la moarte. Martirul îi dă mărturie lui Cristos, mort şi înviat, cu Care este unit prin iubire. Dă mărturie adevărului credinţei şi învăţăturii creştine. Îndură moartea printr-un act de tărie”. Iată toate trăsăturile celui pe care Biserica îl consideră martir, şi pentru care s-a făcut proces de beatificare sau de canonizare».

«În inima definiţiei – sublinia cardinalul român - stă afirmaţia: „martirul Îi dă mărturie lui Cristos”. Nu dă mărturie pentru o organizaţie oarecare, pentru un partid politic, pentru un concept filosofic sau pentru o personalitate pământeană. Martirul dă mărturie lui Cristos, Cel mort şi înviat, Care din iubirea sa nemărginită, ne-a dobândit şi ne-a redat statutul de fii ai lui Dumnezeu după har; martirul se ridică deasupra oricărei diferenţe de limbă, apartenenţă etnică, cultură, stare socială sau orice demnitate umană, pe care lumea sau societatea civilă le impune după normele ei. Martirul ne atrage mereu atenţia să privim la acel „nor de martori care ne înconjoară” şi privind „să dăm la o parte orice povară şi păcatul care ne împresoară, să alergăm cu perseverenţă în lupta care ne stă înainte, cu ochii aţintiţi la Isus, începutul şi desăvârşirea credinţei, Care, în vederea bucuriei ce îi era propusă, a îndurat crucea şi, neţinând seama de ruşinea ei, s-a aşezat de-a dreapta tronului lui Dumnezeu” (Evr 12,1-2).

Martirul, în feluritele etape ale istoriei Bisericii, a dovedit şi a exprimat dinamismul şi forţa lucrătoare şi mântuitoare a Bisericii, al cărei Cap este Cristos. De mărturie nu a dat dovadă Biserica lui Cristos doar în secolele I-IV, când istoria aminteşte de marile persecuţii. De mărturie Biserica a dat dovadă şi-n secolele următoare. De mărturie a dat dovadă Biserica noastră locală, în vremuri, nu demult apuse, când forţele întunericului au pus stăpânire pe ţara noastră. „Norul de martori”, alb-strălucitor, se ridica pe cerul Bisericii Catolice din România. „Cine sunt şi de unde vin aceştia care sunt îmbrăcaţi în haine albe?”, întrebăm şi noi, dimpreună cu bătrânul din Apocalipsa apostolului Ioan. Răspunsul: „Aceştia sunt cei care vin din încercarea cea mare. Ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului. De aceea stau ei înaintea tronului lui Dumnezeu şi îi slujesc ziua şi noaptea în templul Său, iar Cel care stă pe tron îi va adăposti în cortul Său” (Apoc 7,13-16).

Cine sunt aceştia? Episcopii Ioan Suciu, Vasile Aftenie, Valeriu Traian Frenţiu, Alexandru Rusu, Anton Durcovici, Iuliu Hossu, Ioan Bălan, János Scheffler, Tit Liviu Chinezu, episcopul Szilárd Bogdánffy, monseniorul Vladimir Ghica, dimpreună cu mulţi preoţi, călugări, călugăriţe şi credincioşi, care au înfruntat eroic încercarea cea mare. Numele lor să fie scrise în Cartea Vieţii; ei să mijlocească pentru poporul acesta, pentru ţara noastră şi pentru lume.

Iată că, din grija Providenţei, pe data de 30 octombrie a acestui an – spunea atunci cardinalul Lucian - suntem deosebit de bucuroşi şi mulţumiţi, să participăm la actul solemn al proclamării de Fericit, al unuia dintre cei pomeniţi mai înainte: episcopul Szilárd Bogdánffy, fost episcop romano-catolic de Oradea Mare. Viaţa lui este bine cunoscută de noi; episcopia romano-catolică de Oradea a avut în atentă preocupare atât accelerarea procesului de beatificare, cât şi popularizarea vieţii şi a virtuţilor episcopului Szilárd.

De unde vine? Din strâmtorarea cea mare care a durat mai bine de trei ani: închisoarea securistă din Oradea, temniţa din Jilava, mina de plumb din Sighetu Marmaţiei, lagărul de exterminare de la Capul Midia, apoi iarăşi în faţa tribunalului militar din Oradea care îl condamnă la 12 ani muncă silnică, apoi la închisoarea din Aiud, unde, la 2 octombrie 1953, părăsit în camera bolnavilor, se stinge din viaţa aceasta pentru fericirea veşnică, la doar 42 de ani. Mormântul lui, precum şi al altor episcopi, nu se cunoaşte. Cu hainele spălate şi albite în sângele Mielului – încheia comunicatul său cardinalul Lucian Mureșan - episcopul Szilárd Bogdánffy stă în faţa tronului lui Dumnezeu, unde slujeşte Liturghia veşnică şi mijloceşte pentru noi».

Născut în 1911 într-un sat din Serbia de astăzi, el a murit la temuta închisoare din Aiud și a fost beatificat în 30 octombrie 2010 la Oradea. Tânărul și curajosul păstor al diecezei romano-catolice de Oradea Ignațiu Bogdanffy este primul martir al Bisericii catolice din România care a fost proclamat Fericit. Au urmat, între timp, alte beatificări în care au fost ridicați la cinstea altarelor episcopul Ioan Scheffer, martir, mons. Vladimir Ghika, martir, și episcopul Anton Durcovici, martir. În spirit de comuniune la jertfa acestor martiri, se reînnoiește cu această ocazie și speranţa de a trăi aceeași bucurie sufletească la beatificarea, cât mai curând, a episcopilor mărturisitori din Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică.

(rv – A. Dancă)