2015-10-08 09:38:00

Anul Sfânt, moaştele a doi sfinţi capucini în bazilica Sf. Petru


RV 08 octombrie 2015. Rămăşiţele pământeşti a doi sfinţi din Ordinul Capucinilor, Sfântul Leopold Mandic, venerat la Padova şi Sfântul Pius din Pietrelcina, venerat la San Giovanni Rotondo, prin dorinţa papei Francisc vor fi prezente pentru câteva zile în bazilica Sfântul Petru, în cadrul Anului Sfânt al Milostivirii, care începe de sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri, pe 8 decembrie a.c.. Moaştele vor ajunge la Roma la începutul lunii februarie 2016, unde vor rămâne pentru două zile şi în bazilica Sf. Laurenţiu în Afara Zidurilor.

Aceasta se citeşte într-o scrisoare trimisă întregului Ordin al Capucinilor de părintele Mauro Jöhri, ministru general al Ordinului, care şi-a exprimat bucuria pentru alegerea papei Francisc a acestor „două icoane semnificative” a milostivirii lui Dumnezeu, trăită prin Sacramentul Reconcilierii.

Cu acest prilej călugărul a anunţat că pe 2 februarie 2016, ziua Vieţii Consacrate, în bazilica Sf. Laurenţiu în afara zidurilor din Roma va avea loc şi o Veghe de rugăciune, la care sunt invitate toate persoanele consacrate din oraş. Pe 4 februarie, urnele vor fi duse printr-o procesiune la biserica San Lorenzo in Lauro, lăcaş roman cu o puternică devoţiune faţă de Sfântul Pius. O zi mai târziu, pe 5 februarie 2016, moaştele sfinţilor capucini vor ajunge printr-o ceremonie solemnă în bazilica Sfântul Petru, unde vor fi aşezate în apropierea Porţii Sfinte, unde vor rămâne până la 14 februarie, zi în care vor fi reaşezate la sanctuarele aferente acestora.

  (rv– M. Caba)








All the contents on this site are copyrighted ©.