2015-11-04 11:37:00

Iertarea reciprocă, secretul statorniciei familiei: Papa, la audiența generală


4 noiembrie 2015. "Familia este o importantă sală de antrenament în vederea dăruirii și a iertării reciproce, fără de care nicio iubire nu poate fi statornică": acesta este miezul catehezei Papei Francisc, din cadrul audienței generale de miercuri, 4 noiembrie. Intitulată "Iertarea greșelilor" și inspirată din fragmentul luat din Evanghelia după Sfântul Matei, cateheza continuă șirul reflecțiilor Papei dedicate familiei.

Referindu-se la cererea "și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri", din rugăciunea "Tatăl nostru", pe care ne-a învățat-o Isus, Pontiful a insistat asupra faptului că "nu putem trăi fără a ne ierta, sau nu se poate trăi bine, cel puțin în familie". "În fiecare zi greșim unii față de ceilalți. Trebuie să luăm în calcul aceste greșeli, pricinuite de fragilitatea noastră și de egoismul nostru", a spus Papa, explicând totodată că "ceea ce ni se cere este de a vindeca imediat rănile pe care le provocăm, țesând din nou și imediat firele care se rup."

Papa Francisc: "Dacă așteptăm prea mult, totul devine mai dificil. Există un secret simplu pentru vindecarea rănilor și înlăturarea acuzațiilor: să nu lăsăm să se sfârșească ziua fără a ne cere scuze, fără a face pace între soț și soție, între părinți și fii, între frați și surori…între noră și soacră! Dacă învățăm să ne cerem scuze imediat și să ne dăruim reciproc iertarea, rănile se vindecă, căsătoria se fortifică, iar familia devine o casă tot mai solidă, care rezistă la zguduiturile provocate de micile și marile noastre răutăți".

Pontiful a evidențiat totodată un alt beneficiu al iertării reciproce în familie: nu numai că se vindecă imediat rănile în interiorul acesteia, dar practicarea în familie a acestui dar ne ajută să învățăm să ne comportăm astfel și înafara familiei, oriunde ne-am afla.

Deși pe deplin conștient de scepticismul care ar putea exista în privința acestui aspect chiar și în rândul creștinilor, unde ar putea fi considerat "o exagerare", sau "cuvinte frumoase dificil de pus în practică", Papa Francisc a explicat că "datorită primirii iertării de la Dumnezeu, suntem capabili de iertare față de alții. "De aceea Isus ne face să repetăm aceste cuvinte ori de câte ori recităm rugăciunea Tatăl Nostru, adică în fiecare zi", a spus, subliniind cât este de necesară existența în societate a unor locuri, precum familia, în care se învață iertarea reciprocă.

Amintind recenta adunare sinodală a episcopilor, care a avut în centru tema vocației și misiunii familiei, Sfântul Părinte a specificat că "practica iertării nu doar salvează familiile de la destrămare, dar le face capabile să ajute societatea să fie mai puțin rea și crudă.

Papa Francisc: "Da, fiecare gest de iertare repară casa de crăpături și-i fortifică zidurile. Biserica, dragi familii, vă stă mereu alături pentru a vă ajuta să vă construiți casa pe stânca despre care a vorbit Isus", a mai spus Pontiful în cateheza dedicată iertării în familie, dând totudată asigurări privind beneficiile practicării iertării:

"Vă asigur, dragi familii creștine, că –  dacă veți fi capabile să pășiți într-un mod tot mai decis pe calea Fericirilor, practicând voi înșivă iertarea și învățându-i pe alții iertarea reciprocă, va crește în întreaga Biserică capacitatea de a da mărturie despre forța înnoitoare a iertării lui Dumnezeu".

Insistând asupra efectele pozitive pe care le pot avea familiile creștine asupra societății din zilele noastre și, desigur, asupra Bisericii, Papa și-a exprimat speranța ca Jubileul Milostivirii să ajute familiile să redescopere comoara iertării reciproce.

La finalul catehezei, invocând de la Domnul harul ca familiile să fie tot mai capabile să construiască parcursuri concrete de reconciliere, pe care nimeni să nu se simtă abandonat sub greutatea propriilor greșeli, Pontiful a rostit, împreună cu pelerinii prezenți la audiența generală, invocația "și ne iartă nouă greșelile noastre", din rugăciunea Tatăl Nostru.

Primiți acum binecuvântarea de la finalul audienței generale de miercuri, 4 noiembrie, a cărei cateheză a fost dedicată iertării reciproce, pentru a cărei învățare nu există loc mai ideal decât familia.

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.