Papa Francisc pledează pentru sanctificarea odihnei și dreptul la pensie

RV 07 nov 2015. Sanctificarea odihnei și dreptul omului la o muncă demnă au fost în centrul discursului pe care papa Francisc l-a adresat membrilor institutului italian de pensii și asigurări sociale (INPS), primiți în audiență sâmbătă, 7 noiembrie, în Piața Sfântul Petru. Au luat parte peste șapte mii de angajați, care au venit la întâlnirea cu papa Francisc împreună cu familiile lor.

Misiunea fundamentală a unui institut de pensii, a spus Pontiful în cuvântul său, este aceea de a garanta mai presus de toate dreptul omului la odihnă:
• «Mă refer nu doar la odihna susținută și legitimată de o amplă serie de prestări sociale (de la ziua de pauză săptămânală la zilele de concediu, la care orice muncitor are dreptul), dar mai ales la acea dimensiune a ființei umane din care nu lipsesc rădăcinile spirituale și de care voi, din partea voastră, sunteți responsabili».

Papa a subliniat că potrivit învățăturii Sfintei Scripturi, Dumnezeu l-a chemat pe om la odihnă (cf Ex 34,21; Dt 5, 12.15), mai mult, Dumnezeu însuși a vrut să se odihnească în ziua a șaptea (cf Ex 31,17; Gn 2,2). Prin urmare, în limbajul credinței, se poate spune că odihna este o dimensiune umană și dumnezeiască în același timp. Dar cu o prerogativă unică: odihna nu este o simplă abținere de la munca și efortul de fiecare zi, ci o ocazie de a trăi din plin propria dimensiune de creatură, ridicată de Dumnezeu însuși la o demnitate filială. Exigența de a sanctifica odihna (cf Ex 20,8) se leagă, așadar, de cea propusă săptămânal de fiecare duminică, și anume, de un timp care să permită cultivarea vieții familiale, culturale, sociale și religioase (cf Gaudium et spes, 67).
• «La justa odihnă a fiilor lui Dumnezeu, și voi sunteți într-un anume fel colaboratori. În multiplicitatea de servicii pe care le prestați societății, atât în termeni de asistență cât și de asigurări, voi contribuiți la punerea bazelor pentru ca odihna să poată fi trăită ca o dimensiune umană autentică și, de aceea, deschisă la posibilitatea unei întâlniri vii cu Dumnezeu și cu ceilalți».

Referindu-se la provocările societății actuale, caracterizată de un echilibru social precar și de fragilitatea relațiilor dintre persoane, papa Francisc a evidențiat modificările care au intervenit în modul de a înțelege timpul de pensie:
• «Până nu demult era ceva obișnuit să asociezi obiectivul pensiei cu ajungerea la așa zisa vârstă a treia, în care unul se poate bucura de odihna meritată și poate oferi înțelepciune și sfaturi noilor generații. Epoca contemporană a schimbat mult aceste ritmuri. Pe de o parte, eventualitatea odihnei a fost anticipată, uneori chiar diluată în decursul timpului, alteori negociată din nou până la extremisme aberante, precum cel care ajunge să denatureze ipoteza însăși a încetării muncii. Pe de alta, nu au dispărut exigențele asistențiale, fie pentru cel care nu a pierdut sau nu a avut niciodată un loc de muncă, fie pentru cel care, din diferite motive, este constrâns să înceteze munca».

Papa a remarcat că îndatorirea unui institut de pensii este să asigure subvențiile necesare pentru subzistența lucrătorilor fără loc de muncă și a familiilor lor, acordând o atenție specială situației femeilor:
• «Să nu lipsească dintre prioritățile voastre o atenție specială față de munca femeilor și nici asistenței acordată maternității, care întotdeauna trebuie să tuteleze viața care se naște și care o slujește zi de zi. Să nu lipsească niciodată asigurările sociale pentru bătrânețe, boală și accidentele legate de muncă. Să nu lipsească dreptul la pensie, și subliniez, dreptul, pentru că de aceasta este vorba. Fiți conștienți de înalta demnitate a fiecărui lucrător, în serviciul căruia voi prestați activitatea voastră. Sprijinindu-i venitul pe timpul muncii și după perioada de muncă, voi contribuiți la calitatea efortului său ca investiție pentru o viață pe măsura omului».

Făcând în acest fel, a încheiat papa Francisc, voi contribuiți la afirmarea unei realități de mare importanță: ”munca nu poate fi un simplu angrenaj în mecanismul pervers care macină resurse pentru a obține profituri tot mai mari; timpul de muncă nu poate fi, deci, prelungit sau redus în funcție de câștigul câtorva și de forme productive care sacrifică valori, relații și principii”. Și aceasta, pentru că demnitatea persoanei umane ”nu trebuie pusă în pericol niciodată, nici chiar când încetează să mai fie productivă din punct de vedere economic”.
• «Nu uitați omul: acesta este imperativul! A iubi și a sluji omul cu conștiință, responsabilitate și disponibilitate. A lucra pentru cei care lucrează, și nu în cele din urmă, pentru cei care ar vrea să o facă dar nu pot. A o îndeplini nu ca pe o activitate de solidaritate, ci ca pe o datorie de dreptate și subsidiaritate. A-i sprijini pe cei mai slabi, pentru ca nimănui să nu-i lipsească demnitatea și libertatea de a trăi o viață cu adevărat umană».

(rv – A. Dancă)