2015-11-09 13:01:00

Alep, Siria: Poarta Sfântă deschisă printre dărâmături


RV 09 noiembrie 2015.  În Siria, Poarta Sfântă se deschide printre ruinele unei parohii: astfel va fi în oraşul Alep, pe 13 decembrie a.c., la puţine zile după inaugurarea Anului Sfânt al Milostivirii propus de papa Francisc.

Potrivit cotidianului catolic Avvenire, locul este unul foarte simbolic, pentru că biserica „Sfântului Francisc” din Alep a fost lovită și avariat de o grenadă. Ar fi putu fi un masacru dacă bomba ar fi explodat în interiorul bisericii în care se celebra Sfânta Liturghie. Explozia a demolat însă cupola şi au fost rănite uşor șapte persoane. Biserica „Sfântul Francisc” este singura care este încă utilizabilă, fiind un refugiu spiritual pentru mulți credincioși sirieni. Dintre cele 30 de biserici active în Alep înainte ostilităților, astăzi jumătate sunt distruse sau inaccesibile.

 Cu toate acestea, vor fi sute de credincioși care vor trece Poarta Sfântă în orașul sirian. Vicarul apostolic din Alep, călugărul franciscan Georges Abou Khazen, este convins că situaţiile conflictuale pot fi învinse doar „prin rugăciune, solidaritate reciprocă şi Milostivire”. Cu ocazia Jubileului Extraordinar, vor fi deschise alte două Uși Sfinte în Siria: la Damasc și Latakia.

 (rv– M.G. – M. Caba)








All the contents on this site are copyrighted ©.