Citește articolul Mergi la meniu

Social Networks:

RSS:

Radio Vatican

Vocea Papei și a Bisericii în dialog cu lumea

alte Limba:

Biserică \ Biserica în lume

Episcopii irlandezi: atenția îndreptată către viață și familie

episcopi catolici

05/12/2015 09:39

RV 3 Dec 2015 Temele privind apărarea familiei și a vieții încă de la concepere s-au aflat în centrul Adunării Conferinței Episcopale Irlandeze, încheiată la 2 decembrie la Maynooth. În comunicatul final, dat la încheierea lucrărilor, prelații fac referire, în particular, la sentința recentă a Curții supreme de la Belfast, care a definit legea ce interzice avortul ca o violare a drepturilor omului, întrucât previne întreruperea voluntară a sarcinii și la femeile care au suferit un viol sau în cazul unei deformații grave a fetusului.

Viața umană este sacră și merită atenție maximă și protecție
Episcopii irlandezi își asumă așadar nedumerirea pe care au exprimat-o deja zilele trecute la Belfast, confirmând: „Progresul unei societăți se măsoară potrivit modului în care aceasta are grijă de cei mai vulnerabili” și este deci inuman privarea de la viață a unui copil încă nenăscut, drept garantat de Constituție. Pentru aceasta, scriu episcopii de la Dublin, ”este mai urgent ca niciodată să iubim copii în același mod, fie născuți sau nenăscuți”. Viața umană este sacră și merită protecție maximă, compasiune și grijă în toate stadiile sale.

Susținerea femeilor care au o sarcină dificilă
Orice tentativă de a abroga articolele din Constituție care privesc acest principiu reprezintă „un atac direct la dreptul uman cel mai fundamental al tuturor, adică dreptul la viață”. În același timp, Conferința Episcopală Irlandeză amintește angajarea sa totală în susținerea femeilor care au o sarcină dificilă.

Mai multă protecție pentru căsătorie și familie
Altă temă, discutată în cadrul întâlnirii, a fost cea a familiei, mai ales în relație cu cel de-al 14-lea Sinod general dedicat acesteia, care a avut loc în octombrie la Vatican. În acord cu lucrările sinodale, episcopii irlandezi reafirmă importanța nucleului familial, nu doar ca obiect ci și ca subiect de evanghelizare. Privirea prelaților s-a mai îndreptat și către pregătirea celei de a IX-a Întâlniri mondiale a familiilor, care va avea loc în 2018, la Dublin.

Anul Milostivirii: „Porți Sfinte” în toate diecezele
Reflectând, în particular, la încălzirea globală, Conferința Episcopală Irlandeză subliniază consecințele profunde asupra celor mai vulnerabili din rândul populației mondiale, constrânși la foamete și la refugiere în afara țării. De asemenea, prelații și-au îndreptat atenția și către Jubileul Milostivirii, care va fi deschis de Papa Francisc și va dura de la 8 decembrie 2015 până la 20 noiembrie 2016. În sensul acesta episcopii îi îndeamnă pe credincioși la rugăciune, reamintind că în fiecare dieceză irlandeză va fi deschisă câte o „Poartă Sfântă”.

(rv - I. Ursuleac)

05/12/2015 09:39