2015-12-17 11:11:00

Destul cu vărsarea de sânge în Țara Sfântă! Mesaj de Crăciun al patriarhului Twal


17 decembrie 2015. "Le spunem liderilor israelieni și palestinieni că a venit momentul să dea dovadă de curaj și să acționeze în favoarea unei păci stabile, bazată pe dreptate. Amânarea nu mai este posibilă!" Cu aceste cuvinte s-a adresat patriarhul latin de Ierusalim, Fouad Twal, într-un apelul pentru pace în Țara Sfântă, conținut în Mesajul cu prilejul sărbătorii Nașterii Domnului nostru Isus Cristos.

Totodată, în mesaj se cere respectarea rezoluțiilor internaționale, ascultarea voinței israelienilor și palestinienilor care aspiră la pace și acționarea în interesul lor.

„Fiecare dintre cele două popoare ale Țării Sfinte are dreptul la demnitate, la un stat independent și la o siguranță de durată ", scrie patriarhul latin de Ierusalim. Din mesaj nu lipsesc nici referințele la recentele victime ale terorismului și la climatul de teamă răspândit pretutindeni, mai ales în urma atentatelor din Europa și Statele Unite ale Americii.

Oprirea comerțului cu arme care alimentează conflictele din Orientul Mijlociu
Referindu-se și la conflictele din Orientul Mijlociu, patriarhul Twal a evidențiat faptul că acestea sunt alimentate de comerțul cu arme, în care sunt implicate numeroase puteri internaționale. De asemenea, el a subliniat că, pe de o parte, se vorbește despre dialog, justiție și pace, în vreme ce pe de altă parte se vând arme beligeranților.

"Acestor traficanți de arme lipsiți de scrupule și fără conștiință le spuneam: 'Convertiți-vă!'. Responsabilitatea voatră în această tragedie este mare și veți răspunde în fața lui Dumnezeu pentru sângele fraților voștri", a adăugat patriarhul latin de Ierusalim în Mesajul de Crăciun.

A lupta împotriva sărăciei și a nedreptății fără folosirea forțelor militare
În viziunea liderului religios latin de la Ierusalim, "răspunsul militar și folosirea forței nu pot rezolva problemele umanității. Este necesară aflarea cauzelor și a originilor acestui flagel și înfruntarea lor. De asemenea, este necesară lupta împotriva sărăciei și a nedreptății ce pot constitui un teren favorabil terorismului. "Când milostivirea devine o componentă a sferei publice, atunci aceasta reușește să conducă lumea de la nivelul intereselor egoiste la cel al valorilor etice", subliniază ierarhul.

Crăciun mai sobru în Țara Sfântă. În parohii, rugăciuni pentru victimele terorismului
În privința celebrărilor din Țara Sfântă, cu prilejul sărbătorii Nașterii Mântuitorului, patriarhul Twal a specificat că situația actuală sugerează limitarea aspectelor fastuoase în favoarea aprofundării semnificației spirituale, sugerând ca fiecare parohie să stingă timp de cinci minute luminile bradului de Crăciun, în semn de solidaritate cu toate victimele violenței și terorismului.

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.