Consideraţii omiletice la Duminica Botezului Domnului (C): Dar şi misiune

(RV - 10 ianuarie 2016) E Ziua Domnului. Sărbătoarea „Botezului lui Isus” în această a doua duminică din noul an, în „Anul sfânt al milostivirii” ne invită să reflectăm asupra renaşterii noastre spirituale prin baia Botezului. De aceea, în această zi ne aflăm toţi în mod ideal la râul Iordan şi îl contemplăm pe Isus care cu smerenie se aşează la rând între păcătoşi pentru a fi botezat de Ioan. Care este semnificaţia botezului său? Răspunde un vechi imn liturgic: „Isus se coboară-n Iordan ca să spele păcatele noastre şi multe şi grele. Când iese din apă, Ioan îl arată mulţimii pe Mielul curat, fără pată”. S-au petrecut atunci câteva semne minunate care dezvăluie că Isus este trimisul lui Dumnezeu, Mesia cel aşteptat. De fapt, „după ce Isus a fost botezat, s-au deschis cerurile şi Duhul lui Dumnezeu, în chip de porumbel, s-a oprit deasupra lui, iar glasul Tatălui a răsunat: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care mi-am găsit mulţumirea” (cf. Mt 3,16-17, antifonul la intrare).

1. Manifestarea milostivirii lui Dumnezeu
După ce la Epifanie am sărbătorit manifestarea lui Isus popoarelor păgâne reprezentate de magii de la Răsărit, astăzi la sărbătoarea botezului în râul Iordan Cristos se arată poporului evreu. Naşterea, epifania şi botezul Domnului, la fel ca toate sărbătorile mari, dezvoltă liturgic din diverse unghiuri manifestarea lui Isus şi împlinirea misiunii sale mântuitoare. În Isus Cristos s-a manifestat iubirea milostivă a lui Dumnezeu faţă de noi: „Când s-a arătat bunătatea şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu, mântuitorul nostru – nu prin faptele pe care le-am fi făcut noi în dreptate, ci după îndurare –, el ne-a mântuit prin baia renaşterii şi reînnoirii Duhului Sfânt, pe care l-a revărsat din belşug asupra noastră prin Isus Cristos, mântuitorul nostru, pentru ca, justificaţi prin harul lui, să devenim în speranţă moştenitori ai vieţii veşnice” (Tit 3,4-7, lectura a doua).

Baia renaşterii şi a reînnoirii în Duhul Sfânt este gratuită dar se dezvoltă într-un program de viaţă. Darul milostivirii lui Dumnezeu este ca o sămânţă cu potenţialităţi extraordinare de reînnoire continuă: „De fapt, harul lui Dumnezeu s-a arătat ca mântuitor pentru toţi oamenii, învăţându-ne să respingem nelegiuirea şi poftele lumeşti, ca să trăim în veacul de acum cu înţelepciune, cu dreptate şi cu evlavie, aşteptând speranţa fericită şi arătarea gloriei marelui Dumnezeu şi a Mântuitorului nostru, Isus Cristos. El s-a dat pe sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere de orice nelegiuire şi să cureţe pentru sine un popor numai al său, plin de zel pentru fapte bune” (Tit 2,11-14, lectura a doua). Viaţa nouă în Duhul Sfânt este dăruită prin taina Botezului. Ca fiecare sacrament şi Botezul este pregătit prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin credinţă. Aceasta înseamnă consimţire la Cuvântul lui Dumnezeu. Lecturile liturgice ne ajută să descoperim frumuseţea şi bogăţia spirituală a Botezului în perspectiva Evangheliei după sfântul Luca.

2. Ce înseamnă a boteza?
Era în jurul anului 30, după modul nostru de a calcula anii de la naşterea lui Isus. Un bărbat numit Ioan Botezătorul trăia pe malurile răului Iordan în Palestina. Trăia ca nomazii din pustiu, care ştiau să facă haine din păr de cămilă sau de capră, purtau centuri de piele, locuiau în simple colibe sau în corturi şi adesea petreceau noaptea în aer liber.

Ioan boteza, şi de aceea a fost numit „Botezătorul”. Ce înseamnă a boteza? Înţelesul cuvântului este „a scufunda în apă”. De fapt, cine voia să fie botezat, cobora în râu şi se scufunda aproape complet, în timp ce Ioan îi vărsa apă pe cap. Gestul acesta are o semnificaţie profundă. Mai întâi, apa este izvor de viaţă. Când nu mai este apă, când nu plouă mult timp, vine seceta şi viaţa dispare. Când revine apa, revine şi bucuria şi sărbătoarea. Dar apa este şi cauză de moarte. Când cade peste măsură, devine un dezastru, o calamitate, aduce distrugeri şi întristare.

Botezul este un semn de moarte şi de viaţă nouă. A coborî în apă, a se scufunda total, manifestă voinţa de a muri pentru viaţa de păcat trăită până în acel moment. A ieşi din apă la botez este semn al unei reînnoiri, al unei renaşteri. Este ca şi cum am deveni făpturi complet noi şi am începe o viaţă nouă. Cei care se lăsau botezaţi de Ioan în râul Iordan îşi mărturiseau păcatele, şi erau purificaţi. Începeau o viaţă nouă.

3. Două botezuri: unul cu apă, altul în Duhul
Evanghelia duminicală (cf. Lc 3,15-16.21-22) vorbeşte despre două botezuri: botezul cu apă administrat de Ioan şi botezul „în Duhul Sfânt şi foc” dat de Dumnezeu. Scrie sfântul Luca: „În acel timp, deoarece poporul era în aşteptare şi toţi se întrebau în inima lor despre Ioan, dacă nu cumva este el Cristosul, Ioan le-a răspuns tuturor: „Eu vă botez cu apă, însă vine unul mai puternic decât mine, căruia nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintei. El vă va boteza în Duhul Sfânt şi cu foc” (Lc 3,15-16).

În a doua parte a pericopei evanghelice se arată că Isus a fost botezat cu apă de către Ioan. Mântuitorul s-a spus botezului pocăinţei şi prin gestul său de smerenie şi iubire pregăteşte un alt botez. Continuă evanghelistul Luca: „în timp ce tot poporul era botezat, a fost botezat şi Isus şi, pe când se ruga, cerul s-a deschis şi Duhul Sfânt a coborât asupra lui, sub chip trupesc, ca un porumbel, şi o voce a fost din cer: „Tu eşti Fiul meu cel iubit, în tine îmi găsesc toată plăcerea” (Lc 3,21-22). Acesta este botezul în Duhul sfânt şi foc, pe care îl vor primi cei care, începând de la evenimentul Rusaliilor, vor crede în Isus Cristos (cf. Fap 2,2-41).

4. Isus solidar cu păcătoşii
Evanghelistul Luca notează că botezul lui Isus (cf. Lc 3,15-16.21-22) nu a fost ceva izolat, dar un gest de participare la o mişcare populară, căci a avut loc „în timp ce tot poporul era botezat” (Lc 3,21). Apoi adaugă foarte succint că „a fost botezat şi Isus”. Supunându-se botezului conferit de Ioan ca semn de pocăinţă pentru iertarea păcatelor, Isus îndeplineşte un gest de profundă solidaritate cu poporul păcătos. Prin această alegere, Isus arată că încă de la începutul activităţii publice îşi înţelege viaţa ca un drum de solidaritate cu oamenii. Mesia nu se  înstrăinează de istoria poporului său, dar, din contră, o împărtăşeşte şi o asumă. Nu spune: „Păcatul este al vostru şi vă priveşte, nu mă priveşte pe mine”, ci: „Iau păcatul vostru asupra mea şi port împreună cu voi toate consecinţele lui”.

În acest eveniment este cuprins deja germenul crucii. Rezultă de aici intenţia lui Isus de a trăi şi a-şi dărui viaţa pentru alţii până la sacrificiu. Isus va rămâne fidel acestei atitudini de solidaritate până la sfârşit. Înţelegem din asta că scufundarea în Iordan nu este doar primul act public săvârşit de Cristos, dar gestul iniţial şi revelator al întregii sale vieţi. Se poate spune că toată viaţa lui Isus este conţinută în acest botez de asumare a păcatelor altora. Apostolul Paul, maestrul sfântului Luca, explică ce înseamnă faptul că „a fost botezat şi Isus”: „Pe cel care nu a cunoscut păcatul el (Dumnezeu) l-a făcut păcat de dragul nostru pentru ca noi să devenim justificarea lui Dumnezeu în el” (2Cor 5,21).

5. Isus şi Duhul dătător de viaţă
Citind sau ascultând cu atenţie Evanghelia zilei constatăm că sfântul Luca nu pune în prim plan botezarea lui Isus de către Ioan. Mai mult, evanghelistul aşează botezul ca fond al povestirii, la timpul trecut, menţionând doar că în timp ce tot poporul era botezat, „a fost botezat şi Isus” (Lc 3,21). În prim plan sunt în schimb cele petrecute în timpul botezului şi după ce a fost botezat: rugăciunea lui Isus, venirea Duhului Sfânt asupra lui şi glasul din cer care explică cine este cel botezat de Ioan. Evanghelistul precizează despre Isus că în momentul botezului, „pe când se ruga, cerul s-a deschis şi Duhul Sfânt a coborât asupra lui, sub chip trupesc, ca un porumbel, şi o voce a fost din cer: „Tu eşti Fiul meu cel iubit, în tine îmi găsesc toată plăcerea” (Lc 3,21-22).

Dacă cerurile se deschid, înseamnă că odată cu Isus a sosit timpul reconcilierii dintre Dumnezeu şi oameni. Dacă Duhul coboară asupra lui Isus, ca un porumbel, înseamnă că Isus vine să ne aducă viaţa lui Dumnezeu. Porumbelul din corabia lui Noe a purtat, de fapt, prima ramură verde după ce potopul pustiise pământul. Glasul care vine din cer şi proclamă că Isus „este Fiul meu cel iubit”, vrea să înţelegem că Isus este mai mult decât un om: este o persoană divină. Este Fiul Tatălui.

6. Începutul vieţii publice
Botezul lui Isus în râul Iordan nu indică doar solidaritatea cu păcătoşii din partea celui care în timpul botezului său este proclamat „Fiul cel iubit al lui Dumnezeu”. Botezul marchează începutul vieţii publice a lui Isus, care în toate cele patru evanghelii începe imediat după botezul primit de la Ioan. Isus începe misiunea cu puterea Duhului Sfânt. La fel se va întâmpla îndată după Rusalii şi după botezarea primilor creştini (circa 3000). Atunci a început viaţa Bisericii susţinută de Duhul Sfânt, mai întâi în surdină la Ierusalim (cf. Fap 2,41-47) şi apoi pretutindeni la Ierusalim, în Siria, în Asia Mică, în Grecia şi, în fine, în capitala imperiului, la Roma.

7. Acesta este botezul creştin
Când Ioan Botezătorul prevestea că Dumnezeu îi va boteza pe oameni „în Duhul Sfânt şi cu foc”, se gândea probabil că Dumnezeu îi va distruge pe păcătoşi cu „Suflul de foc”. Asta se deduce din cultura mesianică şi stilul lui Ioan. Însă, ceea ce s-a petrecut în lume prin focul Duhului lui Isus comunicat ucenicilor săi, este de-a dreptul surprinzător. Multor creştini le este greu să realizeze importanţa botezului. Focul botezului lor rămâne acoperit de cenuşă într-un colţişor al inimii. Rămâne ceva din trecut. De aceea, botezul în Duhul Sfânt trebuie redescoperit mereu, ca focul de sub cenuşa indiferenţei.

8.  Duhul Sfânt în misiunea lui Isus
Prezenţa Duhului Sfânt evocă în mod particular câteva texte din cartea profetului Isaia. Ele sunt foarte importante pentru a înţelege sensul botezului. Definesc misiunea lui Isus. Reproducem două dintre ele care lămuresc pagina evanghelică. Despre ce Duh este vorba? Explică profetul: „Se va odihni peste el Duhul Domnului: duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, duhul sfatului şi al tăriei, duhul ştiinţei şi al fricii de Domnul. Îşi va găsi bucuria în teama de Domnul; nu va judeca după aparenţa ochilor şi nu va lua hotărâri după cele auzite cu urechea. Îi va judeca pe cei săraci cu dreptate şi va lua hotărâri cu nepărtinire pentru cei nevoiaşi ai ţării” (Is 11,2-4a). Şi un alt text din finalul cărţii (Trito-Isaia): „Duhul Domnului Dumnezeu este asupra mea; de aceea Domnul m-a uns şi m-a trimis să aduc vestea cea bună săracilor, să leg [rănile] celor cu inima zdrobită, să vestesc eliberare celor captivi şi deschidere a porilor celor închişi; să vestesc un an de bunătate a Domnului” (Is 61,1-2a).

În ambele texte Duhul lui Dumnezeu este dăruit în vederea unei misiuni pentru stabilirea dreptăţii în favoarea celor excluşi şi marginalizaţi. Isus însuşi se va simţi învestit cu această misiune. Într-o zi va cita tocmai textul din profetul Isaia (61,1) în sinagoga din Nazaret (cf. Lc 4,16-19). Minunea săvârşită prin lucrarea Duhului este refacerea istoriei oamenilor, eliberându-i de toate formele de egoism care îi macină lăuntric.

9. Duhul Sfânt în rugăciunea lui Isus
Evanghelistul stabileşte o legătură între darul Duhului şi rugăciune. Duhul coboară asupra lui Isus „pe când se ruga”. Această legătură este subliniată şi în alte ocazii. Ea este valabilă atât pentru Isus cât şi pentru comunitate. La Rusalii, Duhul coboară asupra apostolilor pe când erau în rugăciune. În cartea Faptele Apostolilor citim că „Toţi aceştia, într-un cuget, stăruiau în rugăciune împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii lui” (Fap 1,14). Regula continuă să fie valabilă pentru orice creştin. De exemplu, evanghelistul Luca încheie o scurtă cateheză despre rugăciune cu această concluzie: „Aşadar, dacă voi, cei care sunteţi aici, răi cum sunteţi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru din ceruri îl va da pe Duhul Sfânt celor care i-l cer?” (Lc 11,13).

10. Fiul iubit şi crucificat
De asemenea, cuvintele glasului din cer: „Tu eşti Fiul meu cel iubit, în tine îmi găsesc toată plăcerea” (Lc 3,22) se luminează prin texte din Vechiul Testament. De exemplu, psalmul 2 vorbeşte despre Mesia trimis în lume să readucă popoarele la ascultare:„Tu eşti Fiul meu, eu astăzi te-am născut” (Ps 2,7).  Proclamaţia glasului din cer: „Tu eşti Fiul meu cel iubit, în tine îmi găsesc toată plăcerea” (Lc 3,22) este un ecou al profeţiei lui Isaia despre „slujitorul suferind” (cf. Is 42,1).  Este probabilă şi referinţa la cuvintele lui Dumnezeu adresate lui Abraham cu privire la fiul Isaac (cf. Gen 22,2.12.16). La lumina acestor referinţe se înţelege că Isus este Fiul iubit, supus încercărilor şi învestit cu o misiune care îl va face să parcurgă drumul martiriului. Isus este un Fiu iubit şi crucificat. Existenţa lui este dăruită Tatălui şi oamenilor.

11. Botezul creştin: dar şi misiune
Descrierea botezului în râul Iordan nu povesteşte doar alegerea făcută de Isus, dar ajută să descoperim şi drumul ucenicului său. În botezul lui Isus găsim componentele fundamentale al botezului creştin care este deopotrivă dar şi proiect. Darul este acesta: la botez primim Duhul înfierii şi devenim fii ai lui Dumnezeu. Programul este misiunea profetică de îndeplinit pentru reînnoirea lumeii. La fel ca viaţa lui Cristos, şi viaţa creştină ar trebui să fie o continuă fidelitate faţă de botez; o fidelitate faţă de acel gest divin care ne-a reînnoit smulgându-ne din păcat pentru a ne introduce în moartea şi învierea lui Cristos. Se petrece o schimbare de direcţie de la istoria mundană la istoria lui Dumnezeu. Noul Testament exprimă această fidelitate faţă de botez prin diverse formule, ca de pildă „a muri pentru păcat şi a se conforma lui Cristos”; „a abandona omul vechi pentru a se îmbrăca cu omul nou”. Vechi şi nou nu în sens cronologic, ci calitativ. Nou este ceea ce aparţine lui Dumnezeu, iubirii; vechi este ceea ce aparţine păcatului sau egoismului.

12. Roadele Botezului
Botezul lui Isus este izvorul şi modelul botezului creştin. În Isus suntem botezaţi, suntem eliberaţi de păcat, devenim făpturi noi. Şi nouă glasul din cer ne repetă: „Tu eşti Fiul meu cel iubit!”. De aceea, trebuie să trăim darul primit; să credem că suntem fii ai lui Dumnezeu, iubiţi de Dumnezeu. Să ne lăsăm plăsmuiţi de darul Duhului Sfânt. „Prin botez, suntem eliberaţi de păcat şi renăscuţi ca fii ai lui Dumnezeu, devenim mădulare ale lui Cristos, suntem încorporaţi în Biserică şi făcuţi părtaşi la misiunea ei (cf. CBC  1213). Botezul este cel mai frumos şi cel mai minunat dintre darurile lui Dumnezeu. (…) Îl numim dar, har, ungere, luminare, haină de nestricăciune, baie a renaşterii, pecete şi tot ce poate fi mai scump. Este dar, pentru că este oferit celor care nu aduc nimic, este har, fiindcă este dăruit chiar şi celor păcătoşi; botez, pentru că păcatul este îngropat în apă; ungere, pentru că este sfânt şi regesc (aşa sunt cei care sunt unşi); luminare, fiindcă este lumină strălucitoare; haină, fiindcă acoperă ocara noastră; baie, pentru că spală; pecete, fiindcă ne ocroteşte şi fiindcă este semnul puterii lui Dumnezeu (cf. CBC 1216)

13. Reînnoirea harului primit la Botez
Astăzi ne amintim de locul şi timpul în care am început să facem parte din familia lui Dumnezeu prin baia Botezului. Cei mai mulţi am fost botezaţi când eram mici. În grija lor de a da copiilor tot ce aveau mai bun, părinţii noştri au considerat că este just şi potrivit să ne împărtăşească aceeaşi credinţă şi acelaşi dar de care s-au bucurat ei de la începutul vieţii. Recunoştinţa cea mai mare faţă de ei stă în sârguinţa de a reaprinde în noi darul primit atunci în sufletele noastre. Era ca o sămânţă pusă cu grijă în pământ bun ca să crească şi să aducă roade. De aceea, ori de câte ori facem semnul Crucii cu apă sfinţită să spunem cu credinţă: Prin semnul acestei apei reînnoieşte în mine, Doamne, harul Botezului pe care l-am primit „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin”.

Suntem ca o casă mereu în construcţie sau ca un drum mereu în lucru. Lucrarea vieţii este orientată spre etern. Ţinta noastră este cerul de unde s-a auzit glasul când am fost botezaţi: ”Tu eşti fiul meu cel iubit!” Ţinta este în cer dar se construieşte pe pământ, trăind viaţa nouă inspirată de Evanghelie, aşteptând speranţa fericită şi arătarea gloriei marelui Dumnezeu şi a Mântuitorului nostru, Isus Cristos.

14. Rugăciunea Bisericii
Suntem în Anul sfânt al Milostivirii. Dumnezeu aşteaptă să ne îmbrăţişeze în sacramentul iertării, precum tatăl din parabola fiului risipitor. Vrea să sărbătorească întoarcerea fiului printr-un mare ospăţ. La sfânta şi dumnezeiasca Liturghie primim pâinea vieţii.

Ne rugăm ca toţi cei care îl cunosc pe Dumnezeu doar prin lumina raţiunii să primească strălucirea evangheliei Fiului său. Ne rugăm ca cei care caută în afara Bisericii eliberarea de strâmtorările condiţiei umane să-l găsească pe Cristos, calea, adevărul şi viaţa. Ne rugăm ca Duhul Sfânt să limpezească necontenit inimile creştinilor pentru a-l vedea tot mai bine pe Dumnezeu cel bogat în milostivire.

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de sâmbătă 9 ianuarie 2016)