Citește articolul Mergi la meniu

Social Networks:

RSS:

Radio Vatican

Vocea Papei și a Bisericii în dialog cu lumea

alte Limba:

Papa Francisc \ Audiențe generale

Audiența generală. Fidelitatea nesfârșită a lui Dumnezeu față de om

Papa Francisc, la audiența generală de miercuri, 13 ianuarie 2016 - OSS_ROM

13/01/2016 12:46

13 ianuarie 2016. "Dumnezeu este 'milostiv': acest cuvânt evocă o atitudine de bunătate, precum a unei mame față de propriul fiu": a subliniat papa Francisc în cateheza audienței generale de miercuri, 13 ianuarie a.c., desfășurată în aula Paul al VI-lea, din Vatican.

Tema catehezei – "Numele lui Dumnezeu este Cel Milostiv" – se înscrie într-un ciclu de reflecții despre milostivire, din perspectivă biblică. Această alegere este destinată să ne ajute să pătrundem înțelesul milostivirii prin ascultarea a ceea ce Dumnezeu însuși ne învață prin Cuvântul său.

"În Sfânta Scriptură, Domnul este prezentat ca 'Dumnezeu milostiv'. Acesta este numele său prin intermediul căruia ne revelează, pentru a spune astfel, chipul și inima sa", a subliniat Sfântul Părinte citând din Cartea Exodului fragmentul în care Dumnezeu i se prezintă lui Moise: "Și Domnul i-a trecut pe dinainte strigând: 'Domnul Dumnezeu îndurat și milostiv și 'îndelung-răbdător și mult-milostiv și adevărat'" (Ex 34,6 )

Pontiful a explicat totodată că termenul ebraic folosit de Biblie pentru "milostivire" ne face să ne gândim la pântecele matern, imaginea sugerată de acest termen fiind a unui Dumnezeu care se înduioșează și se îmbunează față de noi asemenea unei mame atunci când își ia în brațe copilul, dornică doar să-l iubească, să-l protejeze, să-l ajute, gata să dea totul, chiar și pe sine.

Referindu-se apoi la o altă caracteristică prin care Dumnezeu i se prezintă lui Moise, cea a îndurării, papa Francisc a făcut trimitere la capitolul 15 din Evanghelia după Sfântul Luca, în care apare asemenea unui Tată milostiv:

Papa Francisc: "Este asemenea tatălui din parabola prezentată de Evanghelia după Sfântul Luca (cfr Lc 15, 11-32): un tată care nu se închide în ranchiună din cauza abandonului din partea fiului mai mic, ci dimpotrivă continuă să-l aștepte, apoi fuge în întâmpinarea lui, îl îmbrățișează și nu-l lasă nici măcar să-și termine confesiunea, într-atât este de mare iubirea și bucuria pentru faptul de a-l fi regăsit; după aceea merge să-l cheme și pe fiul mai mare. Acesta este însă indignat și nu vrea să participe la sărbătoarea bucuriei; el este fiul care a rămas acasă, împreună cu tatăl, trăind însă mai mult asemenea unui slujitor decât asemenea unui fiu; cu toate acestea, tatăl i se adresează în mod direct și îl invită să intre în casă, încercând să-i deschidă inima pentru primirea iubirii, astfel încât nimeni să nu rămână exclus de la sărbătorea milostivirii."

Oprindu-se asupra unei alte caracteristici a lui Dumnezeu cel milostiv, care este încet la mânie și bogat în bunătate, Sfântul Părinte a scos în evidență modul în care Tatăl din Ceruri își manifestă iubirea, faptul că face primul pas, care nu depinde de meritele omenești, ci de spiritul unei imense gratuități. "Atenția divină față de om nu poate fi oprită de nimic, nici măcar de păcat, pentru că reușește să meargă dincolo de păcat, să învingă răul și să-l ierte pe cel păcătos", a spus pontiful despre eterna solicitudine manifestată de Dumnezeu față de om.

Revenind la fragmentul din Cartea Exodului, în care Dumnezeu i se revelează lui Moise, Sfântul Părinte a pus în lumină fidelitatea fără limite a lui Dumnezeu, care nu lipsește niciodată, nu adoarme, ci veghează continuu asupra noastră, pentru că merge dincolo de păcat, învingând răul și iertându-l pe cel păcătos.  

În încheierea catehezei dedicată temei "Numele lui Dumnezeu este Cel Milostiv", papa Francisc a sintetizat reflecția enumerând câteva trăsături ale Tatălui Ceresc: absolut de încredere, o prezență solidă și stabilă, bogat în îndurare, iubire și fidelitate și  încet la mânie".

La audiența generală, s-a întâmplat ca un membru al gărzii elvețiene să sufere un leșin ușor. Desigur, întâmplarea mai puțin obișnuită a fost imortalizată de fotografii prezenți la audiența generală și va fi cu siguranță preluată de mijloacele mass-media din diferite țări. Se speră ca în relatarea "evenimentului" și în descrierea contextului, să se menționeze cel puțin titlul catehezei de miercuri, 13 ianuarie 2016: "Numele lui Dumnezeu este Cel Milostiv".

RV/AM

13/01/2016 12:46