2016-01-23 11:37:00

Elveția. Găzduire pentru refugiați


RV 23 Ian 2016  Episcopul de Basel, monseniorul Felix Gmür, oferă cazare refugiaților în mai multe locații ale diecezei pe care o păstorește. Persoanele găzduite provin din Siria și Eritreea, iar printre ele se regăsesc și mame cu copii.

„Este iarnă și frig, iar refugiații au nevoie de un acoperiș, iar noi li-l oferim”, spune episcopul, motivându-și decizia sa. „Dacă o comunitate eclezială are locuri de cazare libere, poate și trebuie să le pună la dispoziția celor care cer azil, aceștia putând fi echivalentul unei parohii în mediu creștin”, mai spune prelatul într-un interviu acordat agenției Apic.

Episcopul de Basel face o distincție între îndatoririle statului și cele ale Bisericii. Statul trebuie să ia decizii rapide în ceea ce privește cererile de azil, iar episcopul așteaptă „soluții rapide”. În ceea ce privește Biserica, aceasta „trebuie să găzduiască și să însoțească aceste persoane, de multe ori traumatizate”. O asemenea misiune se poate desfășura datorită ajutorului oferit de voluntari și de serviciile sociale, care coordonează operațiunile.

Comunitățile bisericești să-i ajute pe nevoiași în funcție de posibilități
Episcopul diecezei de Basel spune că este total de acord cu implicarea comunității bisericești în această inițiativă, oferind ajutor „în funcție de posibilități și resurse”. Episcopul elvețian mai amintește că Biserica locală se ocupă de cei săraci și prin intermediul organizațiilor caritative.

(rv – I. Ursuleac) 








All the contents on this site are copyrighted ©.