Sensibilitatea lui Dumnezeu în confesional

RV 4 Feb 2016  Jubileul Milostivirii le aduce la Roma, pe lângă moaștele sfântului Pius de la Pietrelcina, și pe cele ale lui Leopold Mandić. După cum se știe, relicvele celor doi sfinți au sosit în Cetatea eternă la 3 februarie, iar la 5 februarie vor poposi în Vatican.

Sfântul  Leopold Mandić s-a născut în anul 1866 în Dalmația și a trăit timp de 30 de ani în Conventul călugărilor capucini de la Padova, murind în 1942. Și-a dedicat întreaga viață Sacramentului Reconcilierii. Despre această carismă a sa ne vorbește rectorul Sanctuarului „Sfântul Leopold Mandić”, părintele Flaviano Giovanni Gusella, într-un interviu pentru Radio Vatican.

R. V. – Ce îi învață astăzi pe confesori părintele Mandić?

F. G. G. – Cu siguranță disponibilitatea. Părintele Leopold era în confesional toată ziua, de dimineața devreme până seara târziu. Dacă este un lucru pe care îl cerea superiorilor, era permisiunea de a spovedi și în afara orelor prevăzute pentru confesori. Acest lucru arată disponibilitatea sa totală și loialitatea față de ministerul și carisma sa. Cred că asta este ceea ce ne învață sfântul Leopold Mandić, pentru că de multe ori se simte din partea penitenților acea nevoie și dorință de a întâlni sau de a găsi un confesor care îi așteaptă, îi primește, nu este nerăbdător, și care este disponibil să îi primească precum Isus, Bunul Păstor. Cred că acesta ar trebui să fie comportamentul de bază pentru confesori. Apoi, după cum spune papa Francisc în Bula pentru Jubileul Milostivirii, urmează această capacitate de a fi chip milostiv, sensibil, dulce și patern în privința celor care se apropie de Sacramentul Reconcilierii. Așa cum a făcut Tatăl din parabola fiului risipitor.

R. V. – Ce le spune părintele Mandić celor care se apropie de confesional?

F. G. G. – Părintele Leopold invită la credință. „Aveți credință, aveți încredere, nu aveți frică, și eu sunt un păcătos la fel ca dumneavoastră”, spunea Sfântul. Părintele Leopold îndemna lumea să aibă această încredere extraordinară în Dumnezeu, care este doar iubire, iertare și sensibilitate, și are marea dorință de a ne îmbrățișa ca pe fiii săi. Nu contează păcatele și nici greșelile. Dumnezeu vede dorința noastră de a ne vindeca, de a ne schimba viața, de a ne reconcilia. Iar aceasta este de ajuns pentru El.

(rv – I. Ursuleac)