2016-02-04 13:13:00

Părintele Andrea Santoro: 10 ani de la moartea martirică


4 februarie 2016. Anul acesta, în data de 5 februarie, se împlinesc 10 ani de asasinarea preotului italian Andrea Santoro, din clerul fidei donum al Diecezei de Roma, asasinat în duminica de 5 februarie 2006, în Turcia, în localitatea Trabzon (Trebisonda).

A murit cu Biblia în mână, în timp ce se ruga, dar am putea spune că a murit așa cum a trăit, ca un "martor curajos al evangheliei carității".

La împlinirea a zece ani de la moartea părintelui Santoro, a cărui sânge a fost vărsat la Trabzon, în "via Domnului", unde lucra ca misionar, cardinalul vicar Agostino Vallini celebrează o Sfântă Liturghie de pomenire vineri, 5 februarie, în bazilica San Giovanni in Laterano (Sfântul Ioan din Lateran), catedrala Papei.

Misionarul italian Andrea Santoro a fost ucis prin împușcare, de un adolescent, din ură față de Cristos și credința creștină. Părintele Santoro și-a dedicat întreaga viață  lui Cristos, dialogului dintre religii şi culturi, înţelegerii reciproce între popoare. Cei care l-au cunoscut îl descriu ca pe un om îndrăgostit de misiunea sa care, prin cuvinte şi gesturi, a demonstrat că Dumnezeu este într-adevăr iubire.

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.