2016-02-05 12:19:00

Siria. Consolidare urgentă a angajamentelor umanitare


RV 5 Feb 2016  „Vă asigur de angajamentul Bisericii Catolice în continuarea asistenței umanitare în ceea ce privește poporul sirian”, a spus arhiepiscopul Paul Richard Gallagher, secretar al Sfântului Scaun pentru raporturile cu statele, în cadrul unei conferințe a țărilor care susțin Siria, desfășurată ieri la Londra.

Obiectivul conferinței, care a avut loc sub titlul „A susține Siria și regiunea”, este de a găsi o cale de ieșire din criza umanitară în care se află țara și de a debloca fondurile pentru a asista refugiații și țările vecine care îi găzduiesc. Arhiepiscopul Gallagher a mai spus că „în distribuirea ajutoarelor, agențiile și organizațiile catolice nu fac deosebire în ceea ce privește identitatea religioasă sau etnică a persoanelor care au nevoie de ajutor, ci încearcă întotdeauna să dea prioritate celor mai vulnerabili și nevoiași”.

Monseniorul Paul Gallagher a subliniat că în Siria, după cinci ani de război, minoritățile religioase, printre care și creștinii, sunt cele mai vulnerabile și suferă enorm din cauza efectelor războiului și a deranjamentelor sociale din regiune. De fapt, prezența și existența creștinilor în zonă este grav amenințată. Pentru aceasta, papa Francisc a atras în mod repetat atenția asupra nevoilor particulare ale creștinilor și minorităților religioase din Orientul Mijlociu.

Sfântul Scaun cere noi fonduri pentru ajutorarea populației
Prelatul a pus accentul pe mărirea fondurilor alocate de Sfântul Scaun pentru a răspunde crizei umanitare din Siria și din regiune. „Date fiind necesitățile umanitare imense”, a mai spus arhiepiscopul, „Sfântul Scaun își unește vocea cu apelurile pentru majorarea fondurilor destinate ajutorării refugiaților și ale comunităților ce îi găzduiesc, care suferă în urma impactului”.

În 2015, organizațiile Bisericii Catolice, cu ajutorul fondurilor primite în urma apelurilor lansate de conferințele episcopale naționale, ale donațiilor credincioșilor catolici din toată lumea și în colaborare cu guvernele și organizațiile internaționale, au contribuit la furnizarea asistenței în valoare de 150 de milioane de dolari, de care au beneficiat în mod direct 4 milioane de persoane. Principalele domenii în care organizațiile catolice au intervenit în 2015 au fost educația, asistența alimentară și non alimentară, sănătate și locuințe. Alte 12 milioane de dolari provenite din Statele Unite, a mai spus arhiepiscopul, au fost folosite pentru a acorda asistență directă în numerar, apă și servicii igienice și asistență socio-psihologică.

(rv – I. Ursuleac) 








All the contents on this site are copyrighted ©.