2016-02-20 14:41:00

Postul Mare, timp pentru a ne ocupa de săraci


RV 20 Feb 2016 Pe durata Postului Mare, Conferința episcopală din Indonezia propune, în cele 37 de dieceze ale sale, proiectul pastoral „Dezvoltare și post”. Acest proiect are obiectivul de a reînnoi activitățile caritative față de cei săraci și nevoiași.

Proiectul „Dezvoltare și post” are ca țintă imediată foamea și adunarea de fonduri pentru a oferi bunuri de primă necesitate celor săraci. Arhiepiscopul de Palembang, monseniorul Aksi Puasa Pembangunan, spune că fiecare catolic este chemat să respecte viața umană, dorită de Dumnezeu, și pentru aceasta „trebuie să caute binele comun, fie material sau spiritual”, aflăm din materialul publicat de Agenția AsiaNews. Episcopul Antonius Subianto Bunjamin, de Bandung, cere tutror Congregațiilor catolice diecezane să practice renunțarea și postul „cu mare entuziasm, pentru a deveni persoane mai bune”. Prelatul spune că „prin intermediul operelor de caritate devenim persoane cu mai multă compasiune”, deoarece „viața noastră se poate schimba și poate deveni mai frumoasă dacă ne lăsăm inspirați de Dumnezeu”. Pe aceeași linie se situează și alte Scrisori pastorale semnate de numeroși episcopi și preoți indonezieni. De exemplu, părintele carmelit Michael Christiputro di Batu le propune credincioșilor din parohia sa un lanț de rugăciune dedicat Divinei îndurări.

Episcopul de Malang, monseniorul Herman Joseph Pandoyo Putro, pune accentul pe rolul familiei creștine, „în cadrul căreia persoanele învață, deja din primii ani, viața adevărată și valorile fundamentale ale faptului de a fi creștini”. În acest fel, „tinerii cresc într-o atmosferă de iubire și milostivire devenind adulți maturi, pentru care compasiunea nu este negociabilă”. Și episcopul diecezei de Surabaya lansează un apel pentru ca virtutea carității, caracteristică perioadei Postului Mare, să le fie predată copiilor în școli, „mai ales în această epocă modernă în care trebuie să înțelegem cum să folosim instrumentele moderne pentru a fi mijloace eficace al chipului milostivirii lui Dumnezeu”.

Episcopul Pius Riana Prabdi, de Ketapang, se concentrează în reflecția sa asupra Postului Mare pe salvarea creației. Prelatul spune că „mediul înconjurător este casa noastră comună”, reluând astfel tema enciclicii „Laudato si'”, cea care vorbește despre grija față de casa comună. „În acest ambient”, mai spune episcopul, „trăim împreună și împreună trebuie să îl protejăm”.

(rv – I. Ursuleac) 








All the contents on this site are copyrighted ©.