2016-03-01 10:17:00

Celebrări liturgice cu papa Francisc în lunile martie și aprilie


1 martie 2016. Oficiul Celebrărilor Liturgice a făcut cunoscut calendarul celebrărilor liturgice prezidate de papa Francisc în lunile martie și aprilie 2016

Vineri, 4 martie, Sfântul Părinte va prezida, în bazilica vaticană, o celebrare penitențială, începând cu ora 17.

Duminică, 6 martie, în a patra Duminică din Postul Mare, în localitatea italiană Ariccia, încep Exercițiile spirituale pentru Curia Romană, cu participarea Sfântului Părinte. Perioada de reculegere se va încheia vineri, 11 martie.

Marți, 15 martie, în Sala Consistoriului din Palatul Apostolic, va avea loc la ora 10 Consistoriul pentru unele cauze de canonizare.

În Duminica Floriilor și a Pătimirii Domnului, din 20 martie, cu începere de la ora 9.30, Sfântul Părinte prezidează în Piața Sfântul Petru o Sfântă Liturghie solemnă, precedată de binecuvântarea ramurilor de palmier și de măslin și de procesiunea care comemorează Intrarea Domnului în Ierusalim.

În data de 24 martie, în Joia Sfântă din Săptămâna Mare, papa Francisc prezidează Liturghia crismei, în bazilica Sfântul Petru, începând cu ora 9.30. Ritul sacru cuprinde binecuvântarea uleiurilor pentru bolnavi și catecumeni și sfințirea crismei.

În data de 25 martie, în Vinerea Sfântă, Papa prezidează Celebrarea Patimii Domnului în bazilica vaticană la ora 17.00. Slujba cuprinde Liturgia Cuvântului, Adorarea Sfintei Cruci și ritul Sfintei Împărtășanii. Tot în Vinerea Sfântă, la ora Romei 21.15, Sfântul Părinte prezidează rugăciunea ”Calea Crucii” la Coloseum. La sfârșitul rugăciunii, transmisă în mondoviziune, Papa se adresează credincioșilor și împarte Binecuvântarea Apostolică.

Sâmbăta, 26 martie, Sâmbăta  Sfântă, la ora 20.30, în bazilica Sfântul Petru, papa Francisc prezidează solemna Vigilie pascală din Noaptea Sfântă a Învierii Domnului. La începutul celebrării, după binecuvântarea focului nou în porticul bazilicii, se intră în lăcașul sfânt în procesiune, purtând lumânarea pascală și cântând ”Exsultet”.

Duminică, 27 martie, în solemnitatea Învierii Domnului Nostru Isus Cristos, papa Francisc prezidează Sfânta Liturghie la ora 10.15 în Piața Sfântul Petru. La încheierea Sfintei Liturghii, la ora 12, de la balconul central al bazilicii, Suveranul Pontif adresează mesajul ”Urbi et Orbi” – Orașului și Lumii – tradiționalul mesaj de Paști și binecuvântarea apostolică, însoțită de darul indulgenței plenare.

Sâmbătă, 2 aprilie, în Piața Sfântul Petru, la ora 18, Sfântul Părinte va celebra Veghea de rugăciune în Jubileul Milostivirii pentru credincioșii care aderă la spiritualitatea Divinei Milostiviri.

Duminică, 3 aprilie, în Duminica a II-a a Paștelui, numită și a Divinei Milostiviri, papa Francisc prezidează celebrarea Sfintei Liturghii, în Piața Sfântul Petru, la ora 10.30, cu participarea credincioșilor care aderă la spiritualitatea Divinei Milostiviri.

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.