2016-03-04 12:04:00

A treia predică de Post în Vatican: Duhul Sfânt, protagonistul vestirii Evangheliei


RV 04 mar 2016. Dedicăm o amplă pagină a emisiunii noastre celei de-a treia predici de Post din Vatican, prezentată vineri, 4 martie 2016, de pr. Raniero Cantalamessa în capela ”Redemptoris Mater” în prezența papei Francisc și a mai multor oficiali din Curia Romană. Tema predicii de vineri, ”A vesti cuvântul. Duhul Sfânt, principalul factor al evanghelizării”, face parte din seria mai amplă a meditațiilor despre Conciliul Vatican II pe care predicatorul Casei Pontificale și-a propus să le ofere pe parcursul Postului Mare.

La predica din vinerea trecută, pr. Cantalamessa începuse o amplă reflecție despre constituția dogmatică ”Dei Verbum” a Conciliului Vatican II și a vorbit despre ”lectio divina”, lectura personală și edificatoare a Sfintei Scripturi. Urmând schema trasată în Scrisoarea Sfântului Apostol Iacob, au fost abordate trei operațiuni succesive: primirea Cuvântului, meditarea Cuvântului și punerea în practică a Cuvântului lui Dumnezeu. Mai rămâne cea de-a patra operațiune, de făcut, la care predicatorul s-a referit în predica sa din această zi: vestirea Cuvântului.

Documentul conciliar vorbește pe scurt de locul privilegiat pe care îl are Cuvântul lui Dumnezeu în activitatea de predicare din viața Bisericii (DV, 24), dar nu se ocupă în mod direct de vestirea Cuvântului, și pentru faptul că această temă este abordată de Conciliu într-un document a parte, ”Ad Gentes”, despre activitatea misionară a Bisericii. Tema a fost reluată și actualizată de Fericitul Paul al VI-lea și Ioan Paul al II-lea dintr-o perspectivă doctrinară și operativă, drept care predicatorul a subliniat că meditația sa intenționează să scoată la lumină câteva aspecte spirituale în această privință pornind de la cuvintele Fericitului Paul al VI-lea care spunea: ”Duhul Sfânt este principalul factor al evanghelizării” (Evangelii nuntiandi, 75).

Primul lucru care trebuie evitat când se vorbește de evanghelizare este acela de a crede că aceasta este totuna cu predicarea și că, prin urmare, ar fi rezervată unei anumite categorii de creștini. Vorbind despre revelația divină, documentul ”Dei Verbum” spune: ”Economia revelației se împlinește prin fapte și cuvinte strâns legate între ele, astfel încât lucrările săvârșite de Dumnezeu în istoria mântuirii scot în relief și confirmă învățătura și realitățile semnificate prin cuvinte, iar cuvintele proclamă lucrările și luminează misterul conținut în ele” (DV, 2). Este afirmat aici, a observat predicatorul, un principiu care provine de la Sfântul Grigore cel Mare, potrivit căruia ”Domnul și Mântuitorul nostru, uneori ne învață prin ceea ce spune, alteori, în schimb, prin ceea ce face” (“aliquando nos sermonibus, aliquando vero operibus admonet”). Această lege care este valabilă pentru Revelația divină în originea sa, este valabilă și în răspândirea sa. Cu alte cuvinte, nu se evanghelizează numai prin cuvinte, dar mai înainte chiar prin fapte și prin viață, nu prin ceea ce se spune, dar prin ceea unul face și ceea ce este.
Pr. Raniero Cantalamessa: ”Unul din cei mai cunoscuți filosofi moraliști din secolul trecut, al cărui nume nu e necesar să-l spunem aici, a fost surprins într-o seară într-un local într-o companie deloc edificatoare. Un coleg l-a întrebat cum putea să împace comportamentul său cu ceea ce scria în cărțile sale. El a răspuns liniștit: «Ați văzut vreodată un indicator de drum care începe să meargă în direcția pe care o arată?». Un răspuns strălucit, a recunoscut predicatorul, dar care se condamnă de la sine. Oamenii nu știu ce să facă cu „indicatoare de drum” care arată direcția de mers dar ei nu se mișcă nici cu un centimetru”.

Dacă angajarea de a vesti Evanghelia revine tuturor creștinilor, e necesar a vedea care sunt premisele și condițiile prin care unul devine cu adevărat un evanghelizator. Prima condiție, a spus predicatorul, este sugerată de Cuvântul lui Dumnezeu adresat lui Abraham: ”Ieși din țara ta și pleacă!” (cf Gn 12,1). Nu există misiune și trimitere fără o ieșire prealabilă. Vorbim deseori de o Biserică ”în ieșire”, dar trebuie să ne dăm seama că prima ușă prin care trebuie să ieșim nu este cea a Bisericii, a comunității, a instituțiilor, a sacristiilor: este ușa eu-ului nostru. A explicat bine acest adevăr papa Francisc atunci când spunea: ”A fi în ieșire înseamnă mai întâi de toate a ieși din centru pentru a lăsa ca locul lui Dumnezeu să fie în centru”. După expresia lui Teilhard de Chardin, e necesar să ”ne de-centrăm în raport cu noi înșine și a ne re-centra în raport cu Cristos”.

Efortul de a reînnoi angajamentul misionar, a mai spus predicatorul, este expus la două pericole: unul este lenea, inerția, a nu face nimic și a lăsa ca totul să fie făcut de ceilalți. Celălalt pericol este activismul uman exagerat, cu rezultatul de a pierde contactul cu izvorul însuși al Cuvântului și al eficacității sale. Dimpotrivă, cu cât crește volumul activității, cu atât trebuie să crească mai mult volumul rugăciunii.
Pr. R. Cantalamessa: ”Se mai spune: cum am putea sta liniștiți să ne rugăm, cum să nu alergi, când vezi că arde casa? E adevărat, dar închipuiți-vă această scenă: o echipă de pompieri a primit un apel și merge în graba cea mai mare cu sirenele în vânt la locul incendiului, dar când ajunge la locul semnalat își dă seama că în rezervoare nu au nici o picătură de apă. Așa suntem noi atunci când alergăm să predicăm fără să ne rugăm. Aceasta nu înseamnă că lipsește cuvântul, dimpotrivă, cu cât unul se roagă mai puțin, cu atât vorbește mai mult, dar sunt cuvinte goale, care nu ajung la inima nimănui”.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.