Citește articolul Mergi la meniu

Social Networks:

RSS:

Radio Vatican

Vocea Papei și a Bisericii în dialog cu lumea

alte Limba:

Biserică \ România

Nunțiul apostolic în România vizitează dieceza de Iași

Nunțiul apostolic în România - RV

16/03/2016 11:23

RV 16 Mar 2016 Nunțiul apostolic în România, arhiepiscopul Miguel Maury Buendía, vizitează dieceza de Iași de la 18 la 23 martie 2016. Vizita are loc la invitaţia episcopului Petru Gherghel, al diecezei de Iași, cu ocazia hramului Seminarului „Sfântul Iosif”, a Duminicii Floriilor şi a Zilei Tineretului, informează site-ul ercis.ro

Monseniorul Buendía este așteptat să sosească în capitala Moldovei vineri, 18 martie, în cursul serii. Sâmbătă, în solemnitatea sfântului Iosif, în cursul dimineții, nunțiul se va întâlni cu profesorii Institutului teologic din Iași, urmând ca de la ora 11 să celebreze Sfânta Liturghie de hramul Seminarului. În cadrul Celebrării Euharistice mai mulți seminariști din anul IV și V vor primi treapta lectoratului, respectiv acolitatului. În după amiaza aceleiași zile arhiepiscopul Buendía se va întâlni cu întreaga comunitate seminarială.

A doua zi, Duminica Floriilor, prelatul va participa la sfânta Liturghie solemnă  în catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iaşi. După-amiază, cu ocazia Zilei Tineretului, nunțiul îi va primi pe tinerii veniţi în procesiune pe străzile oraşului, va participa la Liturghia dedicată lor, va transmite mesajul Sfântului Părinte Francisc pentru tineri şi va împărţi binecuvântarea specială.

Luni, 21 martie,  arhiepiscopul Miguel Maury Buendía se va întâlni cu mitropolitul Teofan, al Moldovei şi Bucovinei. În zilele ce vor urma, prelatul va vizita câteva comunităţi din dieceza de Iaşi şi diferite obiective religioase şi culturale din Moldova.

Monseniorul Miguel Maury Buendía a fost numit nunțiu apostolic în România de papa Francisc la 2 decembrie 2015, iar la 25 ianuarie 2016, Sfântul Părinte l-a numit ca reprezentant al său și în Republica Moldova.

(rv – I. Ursuleac)

16/03/2016 11:23