Audiența Generală. Papa Francisc: în triduum-ul pascal, iubirea fără măsură a lui Dumnezeu

RV 23 mar 2016. Semnificația patimii, morții și învierii Domnului în Jubileul milostivirii și adânca durere pentru victimele atentatelor de la Bruxelles, au fost în centrul catehezei pe care papa Francisc a prezentat-o la audiența generală de miercuri în Piața Sfântul Petru. La cateheza din Săptămâna Sfântă, au luat parte zeci de mii de pelerini din diferite țări, printre care și un grup de studenți din București, invitați la congresul universitar UNIV al Prelaturii Opus Dei.

La începutul catehezei un lector a proclamat un fragment din Patima Domnului din Evanghelia după Sf. Luca (23, 32-34), în care mulțimea cerea cu insistență ca Isus să fie răstignit iar Baraba, eliberat. Vă oferim mai jos, în traducerea noastră de lucru, cateheza Sfântului Părinte:

«Meditația noastră despre milostivirea lui Dumnezeu ne introduce astăzi în Triduum-ul pascal. Vom trăi Joia, Vinerea și Sâmbăta Sfântă ca momente puternice care ne permit să intrăm tot mai mult în marele mister al credinței noastre: învierea Domnului Nostru Isus Cristos. Toate, în aceste trei zile, vorbesc de milostivire, pentru că arată până unde poate să ajungă iubirea lui Dumnezeu. Vom asculta prezentarea ultimelor zile din viața lui Isus. Evanghelistul Ioan ne oferă cheia pentru a-i înțelege semnificația profundă: ”Iubindu-i pe ai săi care erau în lume, i-a iubit până la sfârșit” (In 13,1). Iubirea lui Dumnezeu nu are limite. Cum spunea deseori Sfântul Augustin, este o iubire care merge ”până la sfârșitul fără de sfârșit”. Dumnezeu se oferă cu adevărat cu totul pentru fiecare dintre noi și nu se cruță cu nimic. Misterul pe care îl adorăm în această Săptămână Sfântă este o mare poveste de iubire, care nu cunoaște obstacole. Patima lui Isus durează până la sfârșitul lumii, pentru că e o istorie de împărtășire cu suferințele întregii omeniri și o prezență permanentă a evenimentelor din viața personală a fiecăruia dintre noi. Cu alte cuvinte, Triduum-ul pascal este memorialul unei drame de iubire care ne dăruiește certitudinea că nu vom fi niciodată abandonați în încercările vieții.

În Joia Sfântă Isus înființează Euharistia, anticipând la ospățul pascal jertfa sa de pe Golgota. Pentru a-i face pe discipoli să înțeleagă iubirea care îl însuflețește, Isus spală picioarele lor, oferind încă o dată în prima persoană un exemplu pentru modul în care ei înșiși vor trebui să facă. Euharistia este iubirea care se face slujire. Este prezența sublimă a lui Cristos care dorește să îndestuleze foamea fiecărui om, mai ales a celor mai slabi, pentru a-i face capabili de un parcurs de mărturie printre greutățile lumii. Nu doar atât. Dăruindu-se nouă ca hrană, Isus dovedește că trebuie să învățăm să frângem cu ceilalți această hrană ca să devină o adevărată comuniune de viață cu cei care sunt în nevoie. El se dăruiește nouă și ne cere să rămânem în El pentru a face la fel.

Vinerea Sfântă este momentul culminant al iubirii. Moartea lui Isus, care pe cruce se abandonează Tatălui ca să ofere mântuirea lumii întregi, exprimă iubirea dăruită până la sfârșit, fără sfârșit. O iubirea care dorește să-i cuprindă pe toți, fără să excludă pe nimeni. O iubire care se extinde la orice timp și la orice loc: un izvor inepuizabil de mântuire din care poate lua fiecare dintre noi, cei păcătoși. Dacă Dumnezeu ne-a arătat iubirea sa supremă în moartea lui Isus, atunci și noi, renăscuți din Duhul Sfânt, putem și trebuie să ne iubim unii pe alții.

În fine, Sâmbăta Sfântă este ziua tăcerii lui Dumnezeu. Trebuie să fie o zi de tăcere iar noi trebuie să facem în așa fel încât pentru noi să fie întocmai o zi de tăcere, cum a fost în timpul acela: ziua tăcerii lui Dumnezeu. Isus care a fost luat jos de pe cruce împărtășește cu întreaga fire omenească drama morții. Este o tăcere care vorbește și exprimă iubirea ca solidaritate cu cei abandonați dintotdeauna, pe care Fiul lui Dumnezeu îi atinge copleșind golul pe care numai milostivirea infinită a lui Dumnezeu Tatăl poate să-l umple. Dumnezeu tace, dar din iubire. În această zi, iubirea, acea iubire tăcută, devine așteptare a vieții în înviere. Să ne gândim. Sâmbăta Sfântă: ne va prinde bine să ne gândim la tăcerea Fecioarei Maria, ”cea care a crezut”, care în tăcere era în așteptarea învierii. Fecioara Maria va trebui să fie icoana, pentru noi, a acelei Sâmbete Sfinte. Să ne gândim la felul în care Fecioara Maria a trăit acea Sâmbătă Sfântă, în așteptare. Este iubirea care nu se îndoiește, dar care speră în cuvântul Domnului, ca să se arate și să strălucească în ziua de Paști.

Totul este un mare mister de iubire și milostivire. Cuvintele noastre sunt sărace și insuficiente pentru a-l exprima pe deplin. Ne poate veni în ajutor experiența unei tinere, nu foarte cunoscută, care a scris pagini sublime despre iubirea lui Cristos. Se numea Iuliana de Norwich. Era analfabetă, această tânără, a avut viziuni despre patima lui Isus și care apoi, devenind călugăriță de viață claustrală, a descris în cuvinte simple dar profunde și intense, semnificația iubirii milostive. Spunea așa: ”Atunci bunul nostru Domn m-a întrebat: Ești mulțumită că eu am suferit pentru tine? Eu am răspuns: Da, bunul meu Domn, și îți mulțumesc foarte mult. Da, bunul meu Domn, fii binecuvântat”. Atunci Isus, bunul nostru Domn, mi-a spus: ”Dacă tu ești mulțumită, atunci sunt și eu. Faptul că am suferit patima pentru tine este pentru mine o bucurie, o fericire, o bucurie veșnică, și dacă aș putea să sufăr mai mult, aș suferi”. Acesta este Isus al nostru, care fiecăruia dintre noi spune: ”Dacă aș putea să sufăr mai mult pentru tine, aș suferi”.

Cât sunt de frumoase aceste cuvinte! Ne permit să vedem cu adevărat iubirea imensă și fără limite pe care Domnul o are față de fiecare dintre noi. Să ne lăsăm învăluiți de această milostivire care vine în întâmpinarea noastră. În aceste zile, în timp ce păstrăm privirea ațintită spre patima și moartea Domnului, să primim în inima noastră măreția iubirii sale asemenea Fecioarei Maria în Sâmbăta Sfântă, în tăcere, în așteptarea Învierii».

La saluturile adresate pelerinilor de diferite limbi, papa Francisc a menționat participanții la congresul UNIV pentru studenții universitari, organizat de Prelatura Opus Dei, la care iau parte și studenți de la București. ”Vizita în Cetatea Eternă cu ocazia Jubileului Milostivirii”, a spus Sfântul Părinte, ”să vă ajute să redescoperiți fiecare bucuria de a dărui prin faptele de milostivire, care copleșește inima mai mult decât a primi”.

Adresându-se ca de obicei tinerilor, bolnavilor și soților recent căsătoriți, Sfântul Părinte i-a îndemnat pe cei dintâi ca ”Paștele să-i facă să se gândească la iubirea lui Dumnezeu pentru noi arătată prin moartea pe cruce”. Vinerea Sfântă, a spus Pontiful pentru cei bolnavi, ”să vă învețe răbdarea în momentele întunecoase ale crucii”, iar voi, dragi soți recent căsătoriți, ”umpleți cu bucuria învierii noua voastră familie”.

În fine, papa Francisc a condamnat recentele atentate de la Bruxelles și s-a rugat pentru cei care și-au pierdut viața, pentru cei răniți și pentru întregul popor belgian:
«Cu inima îndurerată am urmărit știrile triste despre atentatele teroriste de ieri de la Bruxelles, care au provocat numeroase victime și răniți. Dau asigurarea rugăciunii mele și apropierea mea față de scumpa populație belgiană, de rudele victimelor și de cei răniți. Adresez din nou un apel la toți oamenii de bunăvoință pentru a se uni în condamnarea unanimă a acestor crime abominabile care generează numai moarte, teroare și oroare. Le cer tuturor să persevereze în rugăciune și să ceară Domnului, în această Săptămână Sfântă, să întărească inimile celor îndurerați și să convertească inimile acestor persoane orbite de cruzimea fundamentalistă, prin mijlocirea Fecioarei Maria”.

Primiți în încheiere și Binecuvântarea Apostolică a papei Francisc.

(rv – A. Dancă)