2016-03-24 13:10:00

Papa Francisc trimite ajutoare în Irak


RV 24 Mar 2016 Papa Francisc trimite ajutoare creștinilor greu încercați din Irak. De la 1 la 4 aprilie Asociația pontificală „Ajutor Bisericii care Suferă” se va afla la Erbil, oraș curd din Irak. Din delegație face parte și episcopul Francesco Cavina, al diecezei de Carpi, în Italia, iar cu această ocazie episcopul Romei i-a încredințat prelatului mai multe veșminte sacre și o contribuție financiară personală pentru creștinii irakieni.

Referitor la gestul Suveranului Pontif, episcopul Cavina a spus că „imediat ce Sfântul Părinte a aflat despre această călătorie a mea, alături de Asociația „Ajutor Bisericii care Suferă”, mi-a telefonat, exprimându-și dorința de a trimite un ajutor fraților întru credință din Irak”. De asemenea Pontiful a lăudat, printr-o scrisoare, călătoria organizată de asociație, spunând că „inițiativa exprimă prietenia, comuniunea eclezială și apropierea față de mulți frați și surori a căror situație delicată îndurerează profund și ne cheamă să apărăm dreptul inalienabil al fiecărei persoane de a-și profesa în mod liber propria credință”.

Papa ne invită să nu uităm drama persecuției, amintind că „mărturia curajoasă și răbdătoare de credință a multor discipoli ai lui Cristos reprezintă pentru toată Biserica un îndemn la redescoperirea izvorului fecund al Misterului Pascal din care izvorăște energia, puterea și lumina unei umanități noi. Milostivirea ne invită să ne închinăm în fața acestor frați ai noștri pentru a le șterge lacrimile și pentru a le îngriji rănile lor fizice sau morale. Nu este vorba doar despre o poruncă de iubire, ci despre un ajutor acordat propriului trup, deoarece toți creștinii, în virtutea Botezului, sunt un singur trup în Cristos”.

În timpul vizitei, delegația se va întâlni cu arhiepiscopul caldeu de Erbil, monseniorul Bashar Matti Walda, alături de care va vizita centrele de refugiați din suburbia creștină Ankawa, în nordul Erbilului. Printre locurile vizitate se numără și satul „Părintele Werenfried”, care își ia numele de la fondatorul Asociației pontificale „Ajutor Bisericii care Suferă”, preotul olandez Werenfried van Straaten. Așezarea este formată din 150 de case, construite de asociație, în care locuiesc 175 de familii creștine. Delegația asociației pontificale se va opri și în școlile pe care le-a construit cu ajutorul binefăcătorilor și în care studiază peste 7 mii de copii.

Referitor la susținerea oferită încă de la începutul violențelor, președintele asociației, Alessandro Monteduro, a spus: „Am donat mâncare, case și școli, pentru ca cei de aici să poată trăi în mod demn. I-am ajutat și din punct de vedere pastoral, astfel încât creștinii să-și poată trăi în mod deplin credința lor. O credință la care, în mod curajos, nu au vrut să renunțe chiar și cu costul vieții”.

Din iunie 2014 și până astăzi, asociația „Ajutor Bisericii care Suferă”, a oferit ajutoare de peste 15 milioane de euro creștinilor irakieni. Susținerea creștinilor din Irak a continuat și pe durata Postului Mare, timp în care secțiunea italiană a asociației a derulat șase proiecte pentru ajutorarea a 250 de mii de creștini.

(rv – I. Ursuleac)








All the contents on this site are copyrighted ©.