Citește articolul Mergi la meniu

Social Networks:

RSS:

Radio Vatican

Vocea Papei și a Bisericii în dialog cu lumea

alte Limba:

Biserică \ Spiritualitate

Paști. PS Martin Roos: Învierea Domnului, taina mântuirii noastre

Învierea Domnului

29/03/2016 11:47

29 Mar 2016 „Când descoperim în Învierea Domnului îndurarea și iertarea, împăcarea și reconcilierea, ca semn al nemărginitei iubiri pe care Dumnezeu o are față de noi, atunci aflăm cheia și taina mântuirii noastre”, citim în mesajul de Paște al episcopului romano-catolic de Timișoara, monseniorul Martin Roos. „Prin această lucrare a lui Dumnezeu a luat sfârșit pentru totdeauna robia păcatului în care s-a zbătut întreaga omenire”, spune episcopul în documentul publicat pe site-ul magisteriu.ro.

Vorbind despre însemnătatea Învierii Domnului, episcopul Roos spune că „Sărbătoarea Sfintelor Paști este prin excelență o sărbătoare a bucuriei. După suferințele îndurerate pentru noi, după răstignirea și moartea sa pe cruce, Domnul nostru Isus Cristos a înviat și s-a arătat ucenicilor săi. Această reîntâlnire a Domnului în împrejurări atât de deosebite și neașteptate i-a surprins nespus de mult pe ucenici, care nu se așteptau la un astfel de eveniment. Ei au fost primii, care confruntați cu realitatea Învierii lui Cristos nu au reușit să-și dovedească imediat credința, în momentul revederii cu Isus. Evangheliile ne relatează destul de mult despre aceste momente din viața apostolilor. Isus cel răstignit însă trăiește și nu se lasă respins de necredința și slăbiciunea lor. El se arată în repetate rânduri, pătrunde prin ușile închise, El mănâncă împreună cu ucenicii, se alătură celor aflați pe drum și le explică scripturile; unora chiar le permite să Îl atingă pentru a se convinge de realitate, iar pe alții îi respinge. Domnul cel răstignit se prezintă tuturor ca o realitate și o prezență vie, ce nu se lasă nici evocată dar nici respinsă. Însuși mormântul gol trădează această realitate, când acolo toate sunt ordonate și fără nici o urmă de iluzii sau închipuiri”, spune ierarhul diecezei de Timișoara.

Arătând rolul mântuitor al Învierii lui Cristos, prelatul spune: „Prin această lucrare a lui Dumnezeu a luat sfârșit pentru totdeauna robia păcatului în care s-a zbătut întreaga omenire. Păcatul lui Adam a fost iertat, iar prețul răscumpărării omului a fost tocmai jertfirea unicului Fiu al lui Dumnezeu venit în lume. Dar Fiul lui Dumnezeu nu a rămas mort, ci a înviat. Apostolii și ucenicii sunt martorii acestui mare eveniment. Ei devin vestitori ai morții și învierii lui Isus Cristos și a faptelor lui Dumnezeu, mărturisind cu toată credința în fața lumii ceea ce ei înșiși au văzut, au auzit și despre care s-au putut convinge. Printre ei apostolul Petru a fost cel care a ajuns primul la mormânt și totodată la credința, prin care împreună cu ceilalți apostoli și ucenici au vestit Învierea lui Isus: Cristos Isus trăiește, i s-a arătat lui. Domnul a înviat cu adevărat!”.

„Ne dorim ca celebrarea acestor minunate zile pascale”, încheie episcopul Martin Roos mesajul său de Paște, „să ne copleșească pe toți cu o profundă recunoștință, cu speranță nouă și cu bucurie în Dumnezeu. Misterul Morții și Învierii Domnului să ne conducă și pe noi pe calea credinței, făcându-ne mai statornici în trăirea ei, ajutându-ne să devenim și să rămânem vestitori curajoși ai Învierii, prin care Isus a biruit moartea, pentru a oferi tuturor șansa adevăratei vieți. Cristos a înviat!”.

(rv – I. Ursuleac)

29/03/2016 11:47