2016-04-09 12:11:00

Papa Francisc va merge în Armenia, Georgia și Azerbaidjan


RV 09 apr 2016. Sala de Presă a Sfântului Scaun a comunicat astăzi datele călătoriilor apostolice pe care papa Francisc le efectuează în decursul acestui an în Armenia, Georgia și Azerbaidjan.

”Acceptând invitațiile primite din partea Sanctității Sale Karekin al II-lea, patriarhul suprem și catholicos al tuturor armenilor, a autorităților civile și a Bisericii catolice, Sanctitatea Sa papa Francisc – se citește în comunicatul Sălii de Presă - va merge în Armenia de la 24 la 26 iunie 2016”.

În același timp, acceptând invitațiile primite din partea Sanctității și Beatitudinii Sale Ilia al II-lea, patriarhul catholicos al întregii Georgii, din partea autorităților civile și religioase din Georgia și Azerbaidjan, Sfântul Părinte – se afirmă în finalul comunicatului – va completa călătoria sa apostolică în Caucaz vizitând aceste două țări de la 30 septembrie la 2 octombrie 2016”. 

(rv - A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.