2016-04-18 12:28:00

Numai Isus este calea vieții veșnice: predica papei Francisc la ”Sf. Marta”


RV 18 apr 2016. Dacă ascultăm glasul lui Isus și îl urmăm, nu vom greși calea vieții pentru că El însuși este Calea: a spus papa Francisc la predica Sfintei Liturghii celebrată luni în capela reședinței sale din Casa Sf. Marta. Comentând evanghelia zilei despre Isus, bunul păstor și poarta oilor (In 10, 1-10), Pontiful a subliniat că El este singura poartă care ne face să intrăm în staulul vieții veșnice. De aici, îndemnul său da nu da crezare văzătorilor și ghicitorilor în cărți, care conduc pe o cale greșită.

Vorbind mulțimilor, Isus folosea imagini simple luate din domeniul pastoral pentru că viața unui păstor o vedeau toată ziua. Ascultătorii săi știau că intrarea în staulul oilor se face pe poartă. Numai delincvenții intră prin altă parte:
• «Domnul vorbește atât de clar. Nu se poate intra în viața veșnică prin altă parte decât pe poartă, adică numai prin Isus. El este poarta vieții noastre și nu doar a vieții veșnice, dar și a vieții noastre de zi cu zi. Când trebuie să luăm o decizie, de exemplu, eu unul o iau în numele lui Isus, pe poarta lui Isus, sau o iau, să spunem într-un limbaj simplu, prin mijloace de contrabandă? Se intră în staul numai pe poarta care este Isus».

Cine îl urmează pe Isus nu greșește. Păstorul își cunoaște oile sale și le conduce afară: merge înaintea lor iar ele îl urmează. Calea vieții înseamnă urmarea lui Isus pe drumul vieții, a vieții de fiecare zi. Nu trebuie să greșim: El merge înainte și ne arată calea de urmat. Unii spun: ”Dar, părinte, lucrurile sunt atât de complicate. De multe ori nu văd clar ce trebuie să fac, mi s-a spus că nu știu unde este o văzătoare și am mers în cutare sau cutare loc; am mers la ghicitorul în cărți, care mi-a arătat cărțile, etc”. Dar, a avertizat Pontiful, ”dacă tu faci aceste lucruri, nu-l urmezi pe Isus. Îl urmezi pe altcineva, care îți arată altă cale, una diferită. El merge înainte ca să arate calea de urmat. Nu este un altul care să arate calea. Isus însuși ne-a avertizat: «Vor veni alții care spun: aceasta este calea lui Mesia. Nu-i urmați, nu-i ascultați! Eu sunt calea». Isus este poarta și tot El este calea. Dacă îl urmăm pe El nu vom greși”. 

Glasul Bunului păstor, a încheiat Sfântul Părinte, poate fi ascultat în Fericirile Evangheliei:
• «Vei afla vocea lui Isus în Fericiri. Unul care te învață calea care se împotrivește Fericirilor, este unul care a intrat pe fereastră, nu este Isus. În al doilea rând: cunoști vocea lui Isus? Poți să o cunoști când îți vorbește de faptele de milostivire. De exemplu, în capitolul 25 al evangheliei după Sf. Matei. Dacă unul îți spune ceea ce spune Isus acolo, este vocea lui Isus. Îl al treilea rând: poți să cunoști vocea lui Isus când te învață să spui ”Tată”, atunci când te învață să te rogi ”Tatăl Nostru”».

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.