2016-04-19 11:34:00

Papa Francisc: Migranții sunt un dar, nu o povară


RV 19 apr 2016. Migranții sunt un dar, nu o problemă: afirmă papa Francisc într-un mesaj video difuzat astăzi cu ocazia prezentării la Roma a Raportului Anual 2016 al Centrului Astalli despre condițiile celor care solicită azil și refugiații sprijiniți de Serviciul Iezuiților pentru Refugiați. Reflecția papei Francisc din mesajul video începe cu pagina evangheliei după Matei în care se spune că la judecata de pe urmă ni se va spune: ”Am fost străin și voi m-ați primit” (Mt 25,35). De aceea, cei care fug din fața războaielor sau din cauza unei distribuiri injuste a resurselor planetei, ”este un frate cu care trebuie să împărțim pâinea, casa și viața”. ”Fiecare dintre voi, care bateți la ușile noastre”, afirmă Pontiful în mesaj, ”are chipul lui Dumnezeu, este trup al lui Cristos. Experiența voastră de durere și speranță ne amintește că suntem cu toții străini și pelerini pe acest pământ, primiți de cineva cu generozitate și fără nici un merit”. Mai mult, ”fiecare dintre voi”, a subliniat Sfântul Părinte adresându-se direct refugiaților, ”poate fi o punte care unește popoare îndepărtate, care face posibilă întâlnirea dintre culturi și religii diverse, o cale de a redescoperi umanitatea noastră comună”.
• «De prea multe ori noi nu v-am primit! Iertați închiderea și indiferența societăților noastre care se tem de schimbarea vieții și a mentalității pe care o cere prezența voastră! Tratați ca o povară, o problemă, un cost, voi sunteți, în schimb, un dar. Sunteți mărturia modului în care Dumnezeul nostru, cel îndurător și milostiv, știe să schimbe răul și injustiția de care suferiți într-un bine pentru toți».

Pontiful a adus un elogiu voluntarilor de la Centrul Astalli, ”exemplu concret și zilnic al acestei primiri care a luat viață în urmă cu 35 de ani din viziunea profetică a părintelui Pedro Arrupe”. ”Fiți întotdeauna mărturisitori pentru această frumusețe a întâlnirii. Ajutați societatea noastră să asculte vocea refugiaților! Continuați să mergeți cu curaj alături de ei, însoțiți-i și lăsați-vă conduși de ei: refugiații”, a spus papa Francisc la finalul mesajului său, ”cunosc căile care conduc la pace pentru că au cunoscut mirosul acru al războiului!”. 

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.