2016-05-12 13:23:00

Luxemburg. Mesajul Papei la pelerinajul Sfintei Fecioare Maria, mângâietoarea mâhniților


RV 12 Mai 2016 „Este providențial că în Anul Milostivirii, în care se vestește cu mai multă ardoare milostivirea Domnului, comemorăm a 350-a aniversare a alegerii Sfintei Fecioare Maria, mângâietoarea mâhniților, ca patroană spirituală a Luxemburgului”. Astfel scrie papa Francisc, citat de agenția Sir, în mesajul său cu ocazia pelerinajului național al Sfintei Fecioare Maria, mângâietoarea mâhniților, în Luxemburg. „Acest jubileu fastuos”, spune Pontiful, „ne umple de speranța mântuirii și a harului”.

La 16 octombrie 1666, Sfânta Fecioară Maria, mângâietoarea mâhniților, a fost proclamată patroana spirituală a Luxemburgului, încredințându-i-se, în mod simbolic, cheile orașului. În acel context a luat naștere pelerinajul anual al credincioșilor la Catedrala din Luxemburg, unde este păstrată o statuie a Sfintei Fecioare, din secolul al XVI-lea, sculptată în lemn de tei.

În cadrul Anului Milostivirii, arhiepiscopul de Luxemburg, Jean-Claude Hollerich, a dorit ca Sfânta Fecioară Maria, mângâietoarea mâhniților, să fie cât mai aproape de bătrâni, bolnavi și de toate persoanele care nu au posibilitatea să vină în catedrală. De aici s-a născut ideea unui pelerinaj al statuii mariane în bisericile parohiale, comunitățile religioase, școli și casele de bătrâni. Pelerinajul statuii Sfintei Fecioare Maria, mângâietoarea mâhniților, a început duminică, 8 mai, și va continua până la sfârșitul lunii octombrie.

(rv – I. Ursuleac)

 

 








All the contents on this site are copyrighted ©.