2016-05-23 11:22:00

Nu bogăția, ci Isus ne dăruiește bucuria vieții: papa Francisc, la ”Sf. Marta”


RV 23 mai 2016. Nu există un creștin fără bucurie: a spus papa Francisc la predica Sfintei Liturghii celebrată luni, 23 mai 2016, în capela reședinței sale din Casa ”Sf. Marta”, cu participarea mai multor grupuri de credincioși. Comentând lecturile biblice proclamate azi la Sfânta Liturghie (1Pt 1,3-9; Ps 110; Mc 10,17-27), Pontiful a subliniat că, chiar și în mijlocul suferințelor vieții, creștinul știe să se încredințeze lui Isus și să trăiască cu speranță. Predica Sfintei Liturghii s-a încheiat cu un nou îndemn de a nu se lăsa stăpâniți de bogății care, în cele din urmă, aduc numai tristețe.

Creștinul trăiește în bucurie și în uimire grație Învierii lui Isus Cristos. Referindu-se la Prima Scrisoare a Sfântului Apostol Petru, papa Francisc a remarcat că, chiar dacă suntem afectați de încercări, nu ne va fi răpită niciodată bucuria pentru ”ceea ce Dumnezeu a făcut în noi”: ”ne-a renăscut în Cristos și ne-a dat o speranță”. De aceea, noi putem să ne îndreptăm spre acea speranță „pe care primii creștini au descris-o ca pe o ancoră în ceruri”. Noi ”apucăm funia și mergem într-acolo”, spre acea speranță care ne dăruiește bucurie:
Papa Francisc: ”Un creștin este un bărbat și o femeie de bucurie, un bărbat și o femeie cu bucuria în inimă. Nu există un creștin fără bucurie. Dar, părinte – ar spune unii – eu am văzut mulți, nu sunt creștini, spun că sunt creștini, dar nu sunt, le lipsește ceva. Carta de identitate a creștinului este bucuria, bucuria Evangheliei, bucuria de a fi aleși de Isus, mântuiți de Isus, renăscuți de Isus; bucuria acelei speranțe pentru care care Isus ne așteaptă, bucuria care, chiar și în mijlocul crucilor și al suferințelor acestei vieți, se exprimă într-un alt fel, care este pacea în siguranța că Isus ne însoțește, este cu noi”.

Un creștin, a mai spus Sfântul Părinte, face să crească această bucurie cu încredere în Dumnezeu. Dumnezeu își amintește mere de legământul său iar ”creștinul știe că Dumnezeu își amintește de el, că Dumnezeu îl iubește, că Dumnezeu îl însoțește, că Dumnezeu îl așteaptă. Aceasta este bucuria”. 

„Este un rău să slujim bogăției, la final ne va întrista” a spus papa Francisc vorbind despre Evanghelia zilei, care relatează întâlnirea dintre Isus și tânărul bogat, un om care „nu a fost capabil să-și deschidă inima la bucurie și a ales tristețea, deoarece avea multe bunuri”.
Papa Francisc: „Era atașat de bunuri! Isus ne-a spus că nu se poate sluji la doi stăpâni: ori îi slujești Domnului, ori slujești bogățiilor. Bogățiile nu sunt rele în sine, dar a sluji bogăția, asta e un rău. Sărmanul tânăr a plecat trist… «El s-a întunecat în privire și a plecat întristat». Când în parohiile noastre, în comunitățile noastre, în instituțiile noastre găsim lume care își zice creștină și vrea să fie creștină dar este tristă, acolo este ceva care nu merge. Și trebuie să îi ajutăm să îl găsească pe Isus, să înlăture acea tristețe, pentru a putea să se bucure de Evanghelie, pentru a putea avea acea bucurie care este specifică Evangheliei”.

Sfântul Părinte s-a oprit, astfel, la aspectul „bucuriei și al uimirii”. „Uimirea bună”, a spus Papa, „în fața revelației, a iubirii lui Dumnezeu, a emoțiilor Duhului Sfânt”. Creștinul „este un bărbat, o femeie a uimirii”. Un cuvânt care astăzi se întoarce de la capăt, „când Isus le explică apostolilor că acel tânăr atât de bun nu a reușit să îl urmeze deoarece era atașat de bogății”. Cine se poate mântui, se întreabă apostolii? Isus le răspunde: „Imposibil la oameni”, „dar nu la Dumnezeu”.
Papa Francisc: „Să îi cerem astăzi Domnului să ne dea uimire în fața sa, în fața atâtor bogății spirituale pe care ni le-a dat. Și cu această uimire să ne dea bucurie, bucuria vieții noastre și de a trăi cu pace în inimă în toate dificultățile. Să ne apere de căutarea fericirii în multe lucruri care în final ne întristează, care promit mult, dar nu ne dau nimic! Amintiți-vă bine: un creștin este un bărbat și o femeie de bucurie, de bucurie în Domnul; un bărbat și o femeie de uimire”. 

(rv)








All the contents on this site are copyrighted ©.