2016-05-23 11:25:00

În audiență, la papa Francisc, marele imam al universității Al-Azhar din Cairo


RV 23 mai 2016. Suveranul Pontif l-a primit azi în audiență pe rectorul universității Al-Azhar și marele imam al moscheii Al Azhar din Cairo, în Egipt, șeicul Ahmad Muhammad al-Tayeb. Personalitate de mare influență în jurisprudența islamică sunnită, prof. Al Tayeb are un doctorat în filosofia islamică la universitatea Sorbona din Paris și a predat în diferite țări majoritar musulmane.

Vizita la papa Francisc a fost pregătită încă din februarie a.c. când o delegație a Sfântului Scaun a efectuat o vizită la universitatea Al-Azhar. Din delegație făceau parte secretarul Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios, mons. Àngel Ayuso Guixot, și nunțiul apostolic în Egipt, mons. Bruno Musarò. Cu acea ocazie, mons. Ayuso a înmânat marelui imam o scrisoare a cardinalului Jean-Louis Tauran, președintele Consiliului Pontifical amintit, în care prelatul își exprima disponibilitatea de a-l primi pe Al Tayeb în Cetatea Vaticanului și de a-l însoți oficial în audiență la papa Francisc.

Audiența la Suveranul Pontif pune capăt unei perioade de întrerupere e raporturilor religioase cu Sfântul Scaun, adoptată unilateral de conducerea universității islamice egiptene în 2011. La rugăciunea ”Angelus” din 2 ianuarie 2011 papa Benedict al XVI-lea și-a exprimat adânca mâhnire pentru ”atentatul grav” comis cu câteva zile înainte în dauna comunității copte din Alexandria, în care incendierea unei biserici a provocat moartea a zeci de creștini. Pontiful a spus că acel atentat este un ”gest laș de moarte”, asemănător celui prin care ”se pun bombe lângă casele creștinilor din Irak pentru a-i constrânge să plece”. Marele imam Al Tayeb a considerat atunci cuvintele Pontifului Roman ”o intervenție inacceptabilă în afacerile Egiptului” și a decretat întreruperea dialogului cu Sfântul Scaun până când papa nu-și va cere public iertare pentru declarațiile făcute, un gest pe care papa, acum emerit, nu a considerat oportun să-l facă pe fondul dificultăților cu care se confruntă micile comunități creștine din Orientul Mijlociu.

Colocviul la papa Francisc, se citește într-o notă de presă a directorului Sălii de Presă a Sfântului Scaun, a fost ”foarte cordial și a avut o durată de aproximativ 30 de minute. Cei doi interlocutori au reliefat marea semnificație pe care a această întâlnie o are în cadrul dialogului dintre Biserica catolică și religia musulmană. Succesiv, s-au întreținut în principal asupra temei angajării comune a autorităților și credincioșilor marilor religii pentru pacea în lume, respingerea violenței și a terorismului, situația creștinilor în contextul conflictelor și tensiunilor din Orientul Mijlociu și ocrotirea lor”.

La tradiționalul schimb de daruri, continuă nota de presă, papa Francisc i-a oferit marelui imam medalia cu ”Măslinul păcii” și o copie a enciclicei sale Laudato si’. După audiența cu Sfântul Părinte, înainte de a pleca din Palatul Apostolic, într-o sală din apartamentul audiențelor, marele imam și delegația sa a avut o scurtă întrevedere cu cardinalul Jean-Louis Tauran, președintele Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios, însoțit de mons. Ayoso Guixot, secretarul aceluiași Consiliu și delegația lor. Vizita marelui imam Al Tayeb s-a încheiat la câteva minute după ora Romei 13.00. 

(rv - A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.