A păși în prezența lui Dumnezeu înseamnă a ne îndrepta spre sfințenie: papa Francisc la „Sf. Marta”

RV 24 Mai 2016 „A păși în prezența lui Dumnezeu în mod ireproșabil înseamnă a ne îndrepta spre sfințenie”, a spus papa Francisc la predica Sfintei Liturghii celebrată marți, 24 mai 2016, în capela reședinței sale din Casa „Sf. Marta”. Este un angajament care, însă, are nevoie de o inimă ce știe să spere cu curaj, meditează și se deschide „cu simplitate” la harul lui Dumnezeu.

Pontiful Roman a spus că „sfințenia nu se cumpără și nu se câștigă nici prin cele mai mari eforturi omenești. Sfințenia simplă a tuturor creștinilor, aceea pe care trebuie să o împlinim în fiecare zi, este un drum care se poate parcurge doar dacă sunt patru elemente care să îl susțină: curajul, speranța, harul și transformarea”. Comentând prima lectură a zilei, din Scrisoarea întâi a sfântului Petru (I Pt 1,10-16), episcopul Romei spune că aceasta este „un mic tratat despre sfințenie”.

Papa Francisc: „Sfințenia este o cale, sfințenia nu se poate cumpăra, nu se vinde. Nici nu se oferă cadou. Sfințenia este un parcurs în prezența lui Dumnezeu, pe care eu trebuie să îl fac: nu îl poate face altcineva în numele meu. Eu pot să mă rog pentru ca altul să fie sfânt, dar parcursul de sfințenie trebuie să îl facă el, nu eu. A păși în prezența lui Dumnezeu în mod ireproșabil. Și eu voi folosi astăzi câteva cuvinte care ne învață cum este sfințenia fiecărei zile, acea sfințenie, să spunem, chiar anonimă. Primul: curajul. Drumul către sfințenie are nevoie de curaj”.

Sfântul Părinte spune că Împărăția Cerurilor este pentru „aceia care au curajul de a merge înainte, iar curajul este urmat de speranță”, al doilea cuvânt al drumului care duce la sfințenie. Curajul care speră „într-o întâlnire cu Isus”. Apoi este al treilea element, când Petru scrie „puneţi-vă toată speranţa în harul care va fi dat când se va revela Isus Cristos!”.

Papa Francisc: „Sfințenia nu o putem obține singuri. Nu, este un har. A fi bun, a fi sfânt, a păși în toate zilele un pas înainte în viața creștină, este un har al lui Dumnezeu și trebuie să îl cerem. Curajul, un parcurs. Un parcurs, care trebuie făcut cu curaj, cu speranță și cu disponibilitatea de a primi acest har. Și speranța, speranța parcursului. Este atât de frumos capitolul XI din Scrisoarea către Evrei, citiți-l. Povestește parcursul părinților noștri, a primilor chemați de Dumnezeu. Și cum ei au mers înainte. Și despre părintele nostru Abraham spune: «și a plecat fără să știe unde merge». Însă cu speranță”.

(rv – I. Ursuleac)